E atât de frig. Marea scârțâie sub mine și totul e-nghețat. Mi-e greu să scriu, închid ochii și îmi doresc doar să naufragiez în braţele tale. E pustiu și timpul mă închide între zeci de amintiri.

Nu e melancolie, iubire mea, și nici tristețe, mi-e doar frig, am inima dezgolită și cârma înţepenită. Am multe povești să-ți spun, cum am încurcat hărțile, mările, iubirile, cum am pariat și am pierdut...

E marea agitată și capul mi-l simt greu, mi-e dor de foc, de cum îl aprindeai în mine, de așternuturi calde și mirosul tău. Lemnul ud nu arde, și multe ploi m-au bătut.


Iubire, de-auzi un cântec trist, purtat de valuri către tine, adună-n braţe lemn uscat, ş-aprinde focul, căci înghețat e călătorul și inima-i înfrigurată.

De m-ai chema la țărm....



[poza]