"...Dar noptile-s de-un farmec sfânt ce nu-l mai pot pricepe."

Am sa-ti zic fara ocolire, strain ce peste noapte te-ai acomodat aici ca-n propria-ti casa, am sa-ti spun cat de multa nevoie am de liniste. Si apreciez ca taci. Ca imi privesti gandurile si ca le accepti. Ca imi asculti iubirile si li te supui ca unor legi nescrise.

Iti multumesc insa pentru noptile mai putin zbuciumate in care ma porti in lumi mai bune, in care dai viata viselor mele, lume in care omul nu si-a construit frontiere, in care nu a numarat 60 de batai de inima si le-a numit minut, in care ziua nu a fost masurata in fire de nisip intr-o clepsidra sau in care ura nu separa frate de frate, iar sufletele facute sa fie pe vecie nu sunt sparte in mii de bucati de frica de stabilitate, de responsabilitati si de supunerea in dragoste. Lume in care iubirea se simte la fel, privirea ei e la fel de patrunzatoare si parfumul ei e acelasi. Chemarea ei e mai dulce ca pacea si inclestarea mainilor noastre e mai stransa ca orice legatura.

Si cand visul se va termina si tristetea si lipsa ei ma vor arunca la pamant, iesi tu inaintea dorului si alunga-l din drumul meu, ridica-ma si imbarbateaza-ma.

A..si nu uita. Timpul nu va vindeca rana ta. Poate doar vor creste flori peste mormantul iubirii tale. Si atunci vei vedea cat de mare a fost iubirea ta si cat de vie-i amintirea ei.

O, Doamne, cate flori!