Click-uri si sunete de taste, miros de cafea ieftina, si oameni agitati. Dincolo de fiara de prefabricate in care ne petrecem marea parte a zilei, dincolo de peretii albi si usa intredeschisa, pe un colt de fereastra se vad blocurile gri si copacii goi. E aproape intunecat pentru ora asta de dimineata. E ceata si inima imi bate mai incet ca nicioadata. E o pace atat de ciudata. Mintea nu intelege ce s-a schimbat. Sunt ganduri ce curg haotic, ca particule inchise intr-un borcan.

Mi s-a racit cafeaua, baby, are un gust amar spre sfarsit, ca si iubirea noastra. M-ai purtat de atatea ori prin locuri in care nu as fi indraznit macar sa cred ca exista, ca spre sfarsit sa iti simt buzele amare si mincinoase.

Parca mai trece ceata, deja se vad in departate pasari cum se opresc descurajate pe vreun varf de copac. Parca mai trece si dorul meu, scurs ca o ceata de dimineata de iarna. Un dor calcaros ce mi-a ros venele, mi-a inundat mintile si mi-a erodat visele. Insa trece precum apele de sub nori, ce iarna stau imbratisate si uneori mai cad in fulgi usori.

Azi nu stiu si nu vreau sa stiu nimic. Nu sufar, nu iubesc si nici nu iti port ura. Mi-e dor de omul care l-ai lasat captiv in trecut, sufletul si mainile de care ma indragostisem. O iubire de neinteles si copilaroasa. Azi nu vreau sa imi aduc aminte cine am fost. Vreau sa merg prin ceata pasind incet si nepasator.

Azi nu mi-e dor. Azi vreau sa fiu doar eu. Azi vreau sa iti fie  tie dor si atat.