nu mai sunt locuri pe pamant unde sa iti potolesti setea de iubire. nu mai e colt de rai si nici tacere, iar pacea de mult e o raritate. nu mai sunt locuri cu oameni frumosi si nici priviri blande. nu mai sunt drumuri ce duc la izvoare, si nu mai sunt paduri in care sa te ascunzi. nu mai sunt munti sa te apere si nu mai sunt nopti ce sa te-n drume cu harta lor instelata.

nu mai e viata sub ape si nici zboruri deasupra lor, iadul nu mai fierbe in fundul pamantului si nici norii nu mai sunt albi ca odinioara. nu mai sunt florile pe camp si mielusieii ca sa zburde, nu mai opresc fecioare la fantani si apele au secat de mult.

doar tu ramas-ai dovada vie, cu marea intre pleoape si mirosul ierbii-n piele, strangand intre buze cand zambesti un nor pufos. arunci o ploaie vie peste inima-mi de lut, m-atingi cu frunzele-ti din par, si simt o vesnicie cum ma cuprinde si ma poarta departe-n larg si inapoi.
du-ma si ramai cu mine, acolo-n departare. dar vai, nu vei ramane, caci alte guri vei saruta, si alte maini vei mangaia, alt suflet vei sustine si alt drum iti vei croi.

iar eu raman cu marea mea, secata si batrana, cu pana si hartie, si inima-mi vanduta pentru un foc si-o piatra capatai.