Te apropiasei de casa de bilete. În timp ce-ți verificau actele, priveai în jurul tău încercând să îți stăpânești emoțiile.

Știam că vei fi acolo. Era singurul avion ce avea să decoleze în acea noapte. Era târziu și gerul pătrundea din aeroport până în oase. Te-ai așezat la o masă și ai cerut o cafea. Mama ta îți vorbea, dar gândurile tale erau departe. Căutai cu privirea ceea ce știai că nu vei găsi acolo. Aşa credeai tu, dar eu eram. Strângeam din inima și îmi opream lacrimile. Vroiam să-ți vorbesc, să te privesc, să pot să te strâng în braţe pentru ultima oară... și să îmi iau adio.

O voce de nicăieri anunța îmbarcarea. Te-ai ridicat stângaci lăsând aşa greu totul în urmă: familie, prieteni, locul copilăriei, poate o iubire, alta decât mine. Simțeam cât de greu îți era, simțeam bătăile inimii tale, și nodul din gât, lacrimile ce nu aveau voie să cadă, tremuratul...și acel ceva ce te ținea acolo. De ai fi știut că privirea mea te lega pe veci de locul acela, două braţe invizibile ce te trăgeau înapoi, și un țipăt mut, rugăciuni și buze scăldate în mări de sare ce te chemau. Dar tu te îndepărtai....Nu aveam dreptul să plâng pierderea ta. Te pierdusem cu mult timp înainte, dar vroiam să mai văd odată ochii care mă alintau cu atâta dragoste, și să mai sărut mâinile ce îmi ofereau atâta pace în căușul lor. Da...şi zâmbetul acela..de care m-am îndrăgostit încă din prima clipă. Mii de gânduri mă invadau și simțeam că îmi vor crăpa tâmplele. Îți urmăream pașii știind că nu îi voi vedea venind înapoi niciodată.

În acel moment, un băiețel puțin murdar, dar cu o faţă de înger, ce își făcea veacul prin împrejurimi, te trase de mână. Primul gând a fost să îl ignori, dar ai văzut în pumnul lui micuț un trandafir ce îl ridicase către tine. L-ai luat căutând cu privirea vinovatul. Nu aveai să mă găsești, căci nu am putut să te privesc plecând..iar. Poate ai fi încercat să mă cauți, dar fără să realizezi, deja te aflai în avion.

Ţi-ai ocupat locul și țineai în braţe trandafirul. Totul se petrecuse nebunește de repede. L-ai mirosit și ceva era altfel în inima ta. Ai fi plâns, dar nu puteai. Era un boboc tânăr ce abia peste câteva zile s-ar fi deschis, dar degetele-ți mici au dat petala peste petala și...l-ai găsit. Uimită ai deschis biletul ce-l primisei odată cu el:

"Inelul ce niciodată nu am putut să ți-l ofer.
                                           Al tău pe veci, Baby"

Eu priveam prin geamul spălat de ploaie cum te ridicai spre cer și, încet încet, deveneai o stea. Lacrimile curgeau fără oprire. Nu am putut decât să șoptesc printre dinți: Iubita mea!...



Şi-acum Doamne, răzvrătit te-ntreb: de ce nu ai făcut și inima din lut? De ce ai rupt-o din Tine și ai plantat-o-n mine?