Îţi aminteşti? Mi-ai zis să nu îți şifonez inima..să am grijă de ea..căci e a mea! Mi-ai promis nemurire, râuri de iubire..mi-ai promis ziua de mâine şi prima rază a dimineţii..mi-ai promis zâmbete, râsete, bătăi de inima în ritmuri de fericire. Mi-ai promis căldură și poveste.

Însă, am coborât în locul unde veșnic focul arde, și cărbuni aprinși topeau lacrimile ce îi atingeau. Sfârâiau în cântece de jale, de durere, amintiri și sentimente făcute scrum, închise în cutii de cenușă. Călcam pe spinii scoși din inimi, în cioburile unui suflet zdrobit de vorbe grele și vise spulberate. În locul unde nici îngerii nu mai vin...

În zadar ridicam privirea, așteptând două mâini întinse, să mă ridice și să mă ducă acasă. Mâinile tale erau ocupate cu alte mâini.

- Mâine mi-am zis..mâine va veni.

Şi mâine se făcu azi, și mâine nu va mai veni niciodată. Mâine nu există. Cum nici mâinile tale nu mai există. Cel puțin nu pentru mine.

Şi a rămas doar inima din poză, și mesajul ce l-ai trimis împreună cu ea: "Nu şifona inima mea".

Dar a mea? Ce-ai facut cu ea?