eu stiu si e de ajuns
16 septembrie 2013 11:22
"Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine."
inchid ochii si imi strang sufletul mai aproape de mine. drumul e anevoios si adeseori cad. dar mana ta doamne nu e scurta si ochii tai vad suferinta mea. de jos tu ma ridici si scapi un strop de putere in oasele mele.
prin ce vai ma conduci tu inima si prin ce focuri ma treci? ai promis doamne ca nu vei pune pe umerii nostri poveri peste puterile noastre! si atunci de ce simt ca ma afund tot mai adanc? e prea departe cerul si soarele nu patrunde sa-mi incalzeasca sufletul zdrobit! mai ai mila doamne inca-un pas sa fac, sa ajung la poarta casei mele, sa cad lovit acolo langa cei ai mei, poate unu dintre ei vor ridica trupul sleit si il vor pune la umbra unui nuc, cruce capatai.
lasa sa se asterne frunzele uscate peste pasii mei, sa-mi pierd urma si sa-mi prapadesc ziua de ieri si cele ce vor veni ca ea. lasa sa cada din cer ploaie sa spele ranile mele, caci numai tu doamne le vezi si numai tu le cunosti. nu ma lasa prada mintii mele si pune-n lanturi demonii ce-mi dau tarcoale.
si peste toate doamne te mai rog, oricat cainii ar latra si oamenii ar lovii, nu lasa sufletul meu sa se piarda si nici sa-i creada. eu si cu tine stim inima mea si gandurile mele: nu lor trebuie sa ma justific!
... si chiar de-ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, imi voi scoate sufletul din mine, si cu ultima putere imi voi lumina pasii spre tine. primeste-ma in bratele tale!
inchid ochii si imi strang sufletul mai aproape de mine. drumul e anevoios si adeseori cad. dar mana ta doamne nu e scurta si ochii tai vad suferinta mea. de jos tu ma ridici si scapi un strop de putere in oasele mele.
prin ce vai ma conduci tu inima si prin ce focuri ma treci? ai promis doamne ca nu vei pune pe umerii nostri poveri peste puterile noastre! si atunci de ce simt ca ma afund tot mai adanc? e prea departe cerul si soarele nu patrunde sa-mi incalzeasca sufletul zdrobit! mai ai mila doamne inca-un pas sa fac, sa ajung la poarta casei mele, sa cad lovit acolo langa cei ai mei, poate unu dintre ei vor ridica trupul sleit si il vor pune la umbra unui nuc, cruce capatai.
lasa sa se asterne frunzele uscate peste pasii mei, sa-mi pierd urma si sa-mi prapadesc ziua de ieri si cele ce vor veni ca ea. lasa sa cada din cer ploaie sa spele ranile mele, caci numai tu doamne le vezi si numai tu le cunosti. nu ma lasa prada mintii mele si pune-n lanturi demonii ce-mi dau tarcoale.
si peste toate doamne te mai rog, oricat cainii ar latra si oamenii ar lovii, nu lasa sufletul meu sa se piarda si nici sa-i creada. eu si cu tine stim inima mea si gandurile mele: nu lor trebuie sa ma justific!
... si chiar de-ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, imi voi scoate sufletul din mine, si cu ultima putere imi voi lumina pasii spre tine. primeste-ma in bratele tale!
Trimiteți un comentariu