Ciudat. Afară miroase a iarnă, a frig și a singurătate. E o liniște care te sperie, frunzele parcă jelesc iar starea e una apăsătoare. Acest miros m-a dus cu gândul la tine. Şi deodată am simțit frică, neliniște, ca și cum ai fi gata să îmi scapi din braţe. Dar ai plecat de prea mult timp. Nu pot să pierd ce deja nu mai am. Mi-am amintit că azi la munte a nins și că mi-ar fi plăcut să îți pun lumea la picioare și de acolo de sus să simți cum timpul curge prin venele pământului până în mare, de unde renaște și cade în fulgi albi și mici.

Da, iarna are parfumul ei. Aşa cum fericirea miroase a celei pe care o iubești, aşa cum suferința miroase a cenușă și a sare, aşa cum plecarea miroase a flori de nu-mă-uită. Fiecare amintire are parfumul ei, gustul și senzațiile ei.

Am uitat numărul tău de telefon, adresa și multe altele, dar nu am putut uita niciodată cum miroase pielea ta, ce gust au buzele tale și cum se simte fiecare atingere. Şi poate încă nu vreau să le uit. Cu toate că ar trebui!