Prietenia si influenta jocurilor
10 septembrie 2009 13:46
Povestea incepe acum 7 ani, undeva la tara, intr-o sala de clasa, cu maxim 8-9 calculatoare. Si ca sa nu irosesc timpul cititorului, eram la ora de info, unde spre fericirea noastra, eram lasati mai mult sa ne jucam.
Undeva in ultimul rand, eu si un coleg foarte bun imparteam acelasi calculator. Jocuri nu erau prea multe, dar erau pe vremea aceea ca si "Counter Strike"-ul de azi, pentru mine cel putin. Aveam de ales intre Dyna, Bomberman, Solitaire, Doom sau Volfied.
Spre deosebire de colegul meu care mai jucase, eu habar nu aveam sa fac nimic. Ba, mint! Stiam sa inchid pc-ul. Va puteti imagina ca il lasam pe el mereu sa aleaga jocul, de rusine ca voi claca daca voi fi eu la butoane. Insa el avea inima "buna" saracutul, si ma lasa sa apas "tasta aia lunga", cum ii zicea el. Cica lucram in echipa, eu impuscandu-i pe uratii aia mari din Doom, el cautandu-i cu "soricelul" in mana. Nu era un joc multiplayer, ci era o prietenie care impartea, era o munca de echipa.
Parca si vad, doi copii copaci, unul tremurandu-i picioarele de emotie ca impusca baietii rai, si altul fericit ca ii cedasem rolul de lider. In inocenta mea de atunci, si fiindca el mai avusese intalniri de "rang inalt" cu un pc, credeam ca era o dovada de prietenie, de dragoste, cand ma insarcina cu apasarea "tragaciului". Trebuie sa recunosc ca m-a influentat mult acele ore de asa zisa informatica. Si asta pentru ca, spre deosebire de ceilalti care jucau pe rand cate jumatate de ora, noi reuseam sa jucam o ora intreaga. Consideream ca era altruist si o luam ca pe o declaratie de dragoste atitudinea lui de a juca impreuna. Il priveam cu respect pentru ca stia mult mai multe decat mine, cu toate ca eram cei mai buni din clasa si eram in concurenta mereu. Atunci era momentul cand il considerm superior doar pentru ca stia sa se joace. x(
Asta pana cand m-am luminat si am realizat ca de fapt profita de inocenta mea. Dar a durat ceva timp fericirea lui si parerea mea buna despre el. :))
Influenta jocurilor asupra mea nu luase insa sfarsit. Sa nu mai amintesc de rugamintile facute tatalui meu de a merge la prietenul lui de pahar, spre supararea mamei. Si asta pentru ca acolo puteam juca Solitaire ore intregi... singura! Cata fericire. Acum daca ma gandesc, tata era mai fericit, si asta pentru ca, spre deosebire de ei, eu stateam in fata unei singure sticle, cea a monitorului. Dar asta e alta poveste :p
Pana si azi ma mai tratez de "umilinta" acelor vremuri cand eram un simplu ajutor. Tratamentul e simplu: la pranz, dupa masa si seara inainte de culcare, scot masinile din garaj. Nu va speriati! Nu am ajuns asa grav. E doar unul din zecile de jocuri logice online care le savurez zilnic.
Undeva in ultimul rand, eu si un coleg foarte bun imparteam acelasi calculator. Jocuri nu erau prea multe, dar erau pe vremea aceea ca si "Counter Strike"-ul de azi, pentru mine cel putin. Aveam de ales intre Dyna, Bomberman, Solitaire, Doom sau Volfied.
Spre deosebire de colegul meu care mai jucase, eu habar nu aveam sa fac nimic. Ba, mint! Stiam sa inchid pc-ul. Va puteti imagina ca il lasam pe el mereu sa aleaga jocul, de rusine ca voi claca daca voi fi eu la butoane. Insa el avea inima "buna" saracutul, si ma lasa sa apas "tasta aia lunga", cum ii zicea el. Cica lucram in echipa, eu impuscandu-i pe uratii aia mari din Doom, el cautandu-i cu "soricelul" in mana. Nu era un joc multiplayer, ci era o prietenie care impartea, era o munca de echipa.
Parca si vad, doi copii copaci, unul tremurandu-i picioarele de emotie ca impusca baietii rai, si altul fericit ca ii cedasem rolul de lider. In inocenta mea de atunci, si fiindca el mai avusese intalniri de "rang inalt" cu un pc, credeam ca era o dovada de prietenie, de dragoste, cand ma insarcina cu apasarea "tragaciului". Trebuie sa recunosc ca m-a influentat mult acele ore de asa zisa informatica. Si asta pentru ca, spre deosebire de ceilalti care jucau pe rand cate jumatate de ora, noi reuseam sa jucam o ora intreaga. Consideream ca era altruist si o luam ca pe o declaratie de dragoste atitudinea lui de a juca impreuna. Il priveam cu respect pentru ca stia mult mai multe decat mine, cu toate ca eram cei mai buni din clasa si eram in concurenta mereu. Atunci era momentul cand il considerm superior doar pentru ca stia sa se joace. x(
Asta pana cand m-am luminat si am realizat ca de fapt profita de inocenta mea. Dar a durat ceva timp fericirea lui si parerea mea buna despre el. :))
Influenta jocurilor asupra mea nu luase insa sfarsit. Sa nu mai amintesc de rugamintile facute tatalui meu de a merge la prietenul lui de pahar, spre supararea mamei. Si asta pentru ca acolo puteam juca Solitaire ore intregi... singura! Cata fericire. Acum daca ma gandesc, tata era mai fericit, si asta pentru ca, spre deosebire de ei, eu stateam in fata unei singure sticle, cea a monitorului. Dar asta e alta poveste :p
Pana si azi ma mai tratez de "umilinta" acelor vremuri cand eram un simplu ajutor. Tratamentul e simplu: la pranz, dupa masa si seara inainte de culcare, scot masinile din garaj. Nu va speriati! Nu am ajuns asa grav. E doar unul din zecile de jocuri logice online care le savurez zilnic.
Trimiteți un comentariu