ma simt captiv. de parca as fi furat sufletul asta si l-am plantat in mine, ca o marturie mincinoasa a faptului ca sunt om.
simt lanturi ce ma tin, ce ma sufoca. ca un animal ce e dezbracat de salbaticia lui si dresat de o mana de oameni, de niste nebuni haotici ce iti limiteaza dorintele si nevoile. De as rupe funiile as spulbera totul in cale si as sfarama pamantul sub picioare. as fugi departe de iubire si de lume, departe de durere spre locuri in care nici soarele nu se-mparte in raze, si nici marea nu vine valuri valuri, unde totu-i una si una-i totul. catre locuri sfinte unde frica nu paste pe intinsul inimii si tot ce e al tau..ramane-al tau pe vesnicie. adanc in munti unde as striga din toti rarunchii si unde as zdrobi ultimile ganduri in stancile uitarii. acolo unde singurul lucru pe care il imparti e un pumn de aer cu rapitorii cerului.

Si apoi m-as potoli...ca un foc ce se stinge odata cu noaptea, incet, mut si obosit.