Click-uri si sunete de taste, miros de cafea ieftina, si oameni agitati. Dincolo de fiara de prefabricate in care ne petrecem marea parte a zilei, dincolo de peretii albi si usa intredeschisa, pe un colt de fereastra se vad blocurile gri si copacii goi. E aproape intunecat pentru ora asta de dimineata. E ceata si inima imi bate mai incet ca nicioadata. E o pace atat de ciudata. Mintea nu intelege ce s-a schimbat. Sunt ganduri ce curg haotic, ca particule inchise intr-un borcan.

Mi s-a racit cafeaua, baby, are un gust amar spre sfarsit, ca si iubirea noastra. M-ai purtat de atatea ori prin locuri in care nu as fi indraznit macar sa cred ca exista, ca spre sfarsit sa iti simt buzele amare si mincinoase.

Parca mai trece ceata, deja se vad in departate pasari cum se opresc descurajate pe vreun varf de copac. Parca mai trece si dorul meu, scurs ca o ceata de dimineata de iarna. Un dor calcaros ce mi-a ros venele, mi-a inundat mintile si mi-a erodat visele. Insa trece precum apele de sub nori, ce iarna stau imbratisate si uneori mai cad in fulgi usori.

Azi nu stiu si nu vreau sa stiu nimic. Nu sufar, nu iubesc si nici nu iti port ura. Mi-e dor de omul care l-ai lasat captiv in trecut, sufletul si mainile de care ma indragostisem. O iubire de neinteles si copilaroasa. Azi nu vreau sa imi aduc aminte cine am fost. Vreau sa merg prin ceata pasind incet si nepasator.

Azi nu mi-e dor. Azi vreau sa fiu doar eu. Azi vreau sa iti fie  tie dor si atat.

Nu stiu ce parte din mine vorbeste astazi iubire, nu stiu ce dor a inviat si nici ce fiori ma sugruma, insa dupa multa vreme in care ai stat ca un chip inghetat intr-o rama prafuita, uitata pe masa de scris, in cumpana dintre doua zile, m-am intors spre tine. Nu stiu cat voi ramane, poate dimineata va spulbera cu lumina ei focul ce s-a aprins acum.

Si m-am intors in acea ultima noapte de vara, cand somnul nu ar fi venit nici sa-l platesti, cand pana si fumul de tigara nu dogorea ca intunericul ala nenorocit de fierbinte. Fumam incet pentru a putea sa iti urmaresc somnul, fara a parea ca imi doresc sa fiu acolo, sa te caut cu privirea. Cu doar cateva minute in urma facusei ce credeam ca nu o sa mai faci vreodata..ai devenit sufletul pe care il stiam. Cumva in zapuseala noptii, ai lasat mastile jos. Te-ai dezbracat de omul nepasator si de neatins, si te-ai lasat fara nicio aparare, un miel cu ochii plini de iubire. Desi nu ii vedeam, stiam ca in adancul lor e tristete, dor, si un zambet mut pe buzele tale. Dintre toate cate ai fi putut cere, ai cerut o imbratisare ca in vremurile trecute. Mi-a taiat inima de piatra in doua vocea ta, te-am cuprins de parca ar fi fost prima data, si lacrimi mi s-au adunat in ochi. In toate zecile de ganduri, vroiam doar atat, sa respect alte doua brate ce te asteptau departe.

Nu stiu ce pacat ma durea mai rau, insa parfumul tau mi-a curmat agonia.
S-a stins tigara, si cu acea privirea pe care un detinut o are la sfarsitul orei de vizite, te-am lasat sa iti continui somnul. Cat mi-as fi dorit sa te intorci si sa ma chemi iarasi, as fi uitat de educatie, respect si orice alte maini ce te-ar fi asteptat pe undeva.

Inainte sa cad de prea mult nesomn, am incetat sa mai respir, doar pentru a-ti auzi prin usa deschisa inima cum batea sub asternutul rece. Cu o ultima putere am refuzat sa clipesc, stiind ca era ultima secunda pana cand toate ar fi revenit la normal. Un normal nefiresc cu care ne-am obisnuit.


Nu stiu ce parte din mine adoarme acuma, insa iubire sa stii, ca inca fumez tigara dupa tigara, in visul in care tu continui sa ma chemi..iara si iara.