Şi aş fugi către tine mamă, ca atunci când eram doar un copil, cu lacrimi în ochi şi cu genunchii juliţi, cu palmele sângerânde şi cu vorbele sugrumate de nodul din gât. Aş veni alergând către tine mamă, căci nu apa nici bandajele nu alina usturimea rănilor ca suflul tău rece şi glasul tău calm.


Acum mamă aş veni fugind la tine, căci am inima zdrelită de căzăturile care le-am luat în ultima vreme, ochii mei nu mai plâng mamă ca-nainte, ci doar lăcrimează. Şi nu mai strig ca atunci, căci durerile sunt de nebandajat şi vin de prea departe din adânc. Acum doar mâna ta prin părul meu şi acelaşi glas calm mi-ar îndrepta genunchii...m-aş ridica şi aş păşi cu încredere, căci tu mamă m-ai învăţat să pun piciorul în pământ şi să păşesc. Dar eşti departe mamă şi mâna ta nu înmoaie legătura ce mă ţine. Închid ochii şi te zăresc, mereu tânără şi veselă, cu privirea atât de limpede, încurajându-mă să mă ridic.

Şi mă ridic şi plec. Şi când toate se vor sfârşi, tot la tine mamă voi veni.


[sursa foto]

01000110 F
01101001 I
01101001 I
00100000
01101001 I
01101110 N
01110100 T
01101111 O
01110100 T
01100100 D
01100101 E
01100001 A
01110101 U
01101110 N
01100001 A
00100000
01101001 I
01101110 N
01110110 V
01101001 I
01101110 N
01100111 G
01100001 A
01110100 T
01101111 O
01110010 R

Trebuie sa recunoastem..toti o facem din cand in cand..numai ca pe noi nu ne tine chiuveta. Foarte hazliu, cel putin pentru mine. Parerea mea..o sa ajunga mare fetita asta. Si nu la propriu :))

"I like my mom, i like my cousin, i like my school..i like anything" :))

Trecutul mă urmăreşte. La propriu. Dar pe câţi dintre noi nu o face. Azi noapte pe la 2:20 a.m. sună telefonul. Număr privat. Nimic neobişnuit până acum. Dau să văd ora apelului, surpriză!

19/04/2010 21:34

Zic că poate din greşeală am selectat pentru alt apel, verific de vreo 6 ori şi aceaşi concluzie. Apelul vine din trecut. Şi ca să surprind the big picture, cu o seară înainte revăzusem Butterfly effect 2. Pentru o fracţiune de secundă m-am întrebat "şi dacă..totuşi...e posibil?". M-a trecut un fior şi mi-am adunat minţile.

De parcă nu aş ştii că softurile mai şi crapă. Chiar şi a marilor companii. Şi totuşi, rămâne întrebarea: cum ar fi dacă?

După ce primul nepot a spart gheaţa în familie, la 8 zile am apărut şi eu. Încă de atunci te-ai încăpăţânat şi ţi-ai etalat egoismul nevrând să împarţi aceeaşi lună şi nici acelaşi an cu noi . Aşa că ai venit o lună şi jumătate mai târziu. Acum spui că barza ta a fost mai leneşă. Eu spun că era doar la fel de mofturoasă ca tine.

Toate acestea prevesteau o relaţie tensionată şi plină de peripeţii. Şi chiar aşa a fost. Probabil primul contact a fost destul de interesant. Dacă aş fi avut conştiinţa lucrurilor şi aş fi realizat că acel ghemotoc alb spălăcit de lângă mine eşti tu, ţi-aş fi făcut în ciudă că barza mea a trecut pe la mare şi m-am bronzat. Dar mereu am fost un copil educat.

Când ai crescut destul de mare şi ai început să îţi terorizezi părinţii, aceştia te-au trimis la bunici, ca să mă terorizezi pe mine. Datorită ţie am cunoscut cât de dură poate fi viaţa când ţi se închide uşa în nas, când eşti lăsat pe dinafară, stând pe o scară de ciment cu bărbia în palmă, cu ochii în lacrimi şi cu întrebarea "oare acum ce dulciuri bune mai mănânci?" Tot atunci am învăţat că nimeni nu va împărţi nimic cu tine. Ai fi putut băga în buzunar o bucăţică din ce primeai de la mamaia, dar nu ai făcut-o. Cum de altfel mereu tu luai "jumătatea" mai mare din jucării, partea mai frumoasă din tot ce aveam. Şi egoismul acesta a durat mai mult de un deceniu.

Cu tine am împărţit si primul animal de companie. Un iepure găsit de tataia pe câmp. În dimineaţa următoare te-ai hotărât să îl hrănim. Şi cum noi nu am fi ales varza cea mai bună din gradină, ce te-ai gândit tu, să îl lăsăm pe el să o aleagă. Şi a ales-o! Cine ştie în gradina cărui vecin a găsit varza lui preferată.
După acest timp barza şi-a amintit că uitase să îţi pună, pe lângă manualul de utilizare, şi nişte accesorii: cerebelul.

Tot tu mi-ai "sugerat" prima mea invenţie si asta dupa ce ai descoperit tu cum se face parfumul. Si nu pe Discovery ci la Sailor Moon. Asadar, am lasat toti trandafiri din fata casei fara flori, am furat o bucata de perdea si am inceput munca. Nu numai ca mirosea oribil, dar am si incasat-o destul de bine atunci. Si daca nu ma insel, tu ai cam scapat.


Si cum timpul trecea ne-am cam adunat mintile acasa. Nu stiu in ce zi s-a intamplat minunea, dar relatia noastra incepea sa fie din ce in ce mai stransa. Scrisori pe care si acum le mai am, scrise pe foi colorate, sau in graba pe o pagina de caiet si care toate sfarseau cu "scuze greselile de ortografie". Nopti nedormite, secrete impartasite si tot punand piatra peste piatra am reusit. Nu e nevoie de cuvinte sa ne vorbim si nici de fapte sa dovedim ca ne iubim. E de ajuns ca avem acelasi sange si o poveste palpitanta in spate.


[sursa photo]

Si am ajuns de unde am plecat. Pentru putin credeam ca lumea chiar se poate schimba in bine. Credeam ca iubind te daruiesti si va fi de ajuns pentru un strop de fericire. Nu au fost decat baloane de sapun suflate prin buzele unui copil naiv, ce a crezut ca ele se vor ridica sus si vor creste mari mari de tot, vor fi sparte de vreo pasare curioasa si vor cadea in ploaie de culori. Acel copil care s-a apropiat de locul unde a cazut prima data si si-a mai dat o sansa. O sansa care nu l-a trimis decat iar jos.


Astepti o viata pentru o a doua sansa, ca atunci cand o primesti sa dai gres, iar! De ce? Pentru ca in iubire nu trebuie sa se ajunga la o a doua sansa.

[sursa foto]

Cuvintele si-au pierd valoarea, iar eu mi-am pierdut cuvintele. Nu stiu unde le-am uitat, nu stiu unde mi-am abandonat eul. Nu mi-a fost usor sa iau fiecare zi departe de tine ca o un pas inainte. Caci totul era anapoda. E ca in visele cand trebuie sa fugi si radacini prinse adanc in pamant te opresc.

Acum ma uit in oglinda si parca o aud spunand: "Tu de unde ai aparut straine?" Dar oglinda tace! As vrea sa il strang de gulerul hainii si sa il alung din fata mea. Dar nu pot ajunge la el, cum nu pot ajunge nici la tine. Imi recunosc ochii, sunt doar putini mai tristi si ca o foaie invechita de pe care nu mai poti citi nimic.  As ingenunchia dar genunchi mi-s de piatra. Ti-as zice tot ce simt, dar nu mi-au ramas decat doua cuvinte, un pumn de litere decupate din romane, dar care nu mai au valoare inaintea ta.

Te-as strange in brate, te-as strange tare, caci de luni de zile singuratatea mi-a fost singurul tovaras. M-a invatat sa alung lacrimi, sa alung durere, m-a obisnuit cu dusul rece a fiecarei zi si mi-a aratat cum sa inchid sub lacat iubirea. Sa o sufoc, sa o opresc. Si sa tac!


Acum mi-e frica. Si nu-mi doresc decat doua lucruri, poate trei: muntii de acasa, zambetul tau si tu! Tot ce am iubit vreodata!

"Orice om pe care nu pot să-l iubesc înseamnă pentru mine un prilej de adâncă tristeţe. Orice om pe care l-am iubit şi nu-l mai pot iubi înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, voi muri. Voi care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi." (Geo Bogza)