E aşa frig. Şi aşa stare de visare am. Mă simt ca un veșnic îndrăgostit. În perioada asta mă îndrăgostesc prea repede... :)

Aşa aş pleca undeva în nordul Moldovei, loc cu o pace stranie, o scara către cer, în locuri virgine, pentru care aş îndura frigul ăsta. Mi-aş lăsa inima liberă, ah ce bine ar fi. Dar momentan mă voi mulțumi să mă încălzesc cu melodia asta și să îmi continui curățenia prin calculator.

Şi totuși, nu ar strica să îmi încălzesc palmele în jurul unei căni de ceai și să mă alint ca un copil viclean ce își dorește mult mai mult.



interesanta si reclama de la ciocolata ce are aceasta melodie pe fundal. :P

De o săptămână fără net. E liniște. Simt că lumea s-a rupt de mine, sau poate eu de ea. Da, am reușit să mă rup de ea.
E o liniște ciudată, ca tot ce ma înconjoară. Am destul timp liber(deocamdată). Mi-era puțin(doar puțin) dor de facultate, de același veșnic etaj 7 cu cozi la lift, de linii de cod, de colegi, de alintul lor, a fetelor mele, de întâlnirile noastre, de ceaiul interminabil şi de creaţa pofticioasă ce vrea mereu două ceşti cu ceai deodată şi pâine prăjită, de ochii negrii ce îi vedeam oglindiți în celălalt pahar de vin şi cartofii copți(tăiați doar de mine că să nu facem victime), de noi toţi la un loc.
Am început bine, cu un borcan de dulceață terminat(ah și era singurul), cu îmbrățișările și afecțiunea voastră, cu sleepover și clătite. În oraș e prea multă lumea la semafoare, bobocei drăguți, colegi/e noi, primele ore și primul chiul a profesorului, implicit prima bere/cafea/suc împreună, prima masă la cantină și primul avânt.


Da, am luat-o de la capăt. M-am vindecat, chiar dacă rana e încă vizibilă, dar e toamnă și e cald, mi-am încheiat socotelile și acum simt că puzzle-ul (ne)rezolvat l-am pus deoparte. Am unul mai mare, mai plin de viaţă, vise și de speranțe de rezolvat. Ştii că ador asta. Îmi știu valoarea și asta m-a întregit. Acum aștept doar ca vântul să îmi sufle în pânze. Vreau să îmi construiesc noi amintiri, fără tine. Acum nimic nu mai are amprenta ta, nici casa, nici patul. E timpul pentru noi sentimente, nebunii, kilometrii mulți și iubire. Fără tine.

Bagaje...şi o inimă împărțită. Toată viaţa mi-am dorit să plec de acasă, iar acum, când o fac, simt că mor puțin câte puțin. Aici am oamenii care mă iubesc cel mai mult pe acest pământ şi pentru care aş rupe din mine pentru fiecare. O să îmi lipsească învățăturile bunicii, îmbrățișarea și dragostea mamei, râsul și încăpățânarea surorii, până chiar și comentariile tatei. O să îmi lipsească aerul rece și curat, munții și liniștea. Şi cum să nu îmi lipsească, dacă aici am plâns prima oară, am visat, am căzut și am iubit, m-am răzvrătit și am urât. Cum Doamne să fie ușor să strângi în câteva bagaje casa şi să o iei cu tine? Şi pacea, înțelepciunea, căldura? Unde să le pun? E prea rece și străin locul către care plec.

Călătorule, oricât de departe inima te va duce, nicăieri nu îți vei găsi locul decât acasă.


Şi de n-ar mai plânge în urma mea....

În clipa asta te urăsc din adâncul inimii. Aş vrea să șterg orice urmă de tine, să rup din mine fiecare parte ce îmi amintește de tine. Aş vrea ca tot ce îți aparține să devină sticlă, ca mai apoi să o sparg în mii de bucăți și să le arunc în marea uitării.

Nu merit nicio clipă răsplata ta. Dar nu te judec, căci eu ți-am pus sub picioare sufletul meu. Vai de cel ce mintea şi-o pierde în faţa iubirii. Te-am văzut plecând de atâtea ori și te-am așteptat ca pe un fiu risipitor, te-am primit și ți-am dat locul cel mai de preț, ca mai apoi să pleci iar. Am închis poarta fericirii de atâtea ori în urma ta, ca nu cumva locul tău să fie luat când te vei întoarce.

Tot ce am clădit a fost pentru tine. Nu meriți niciun cuvânt din câte ți-am scris, meritai cândva...acum în foc sa ardă toate.

Am încercat toată săptămâna să scriu, dar în zadar. Prea multe gânduri, prea multe contradictorii și prea puține stabile. Acum îmi lipsești, apoi te urăsc. Şi afară vântul nu se mai oprește. As vrea să îmi măture toate visele și imaginile din minte.

Te visez mai des ca niciodată. Şi ziua în care pur și simplu nu voi mai simți nimic pentru tine e aşa aproape, că uneori o confund cu ziua de azi. Ca mai apoi, un simplu gest, un simplu gust și apari toată în ființa mea. Nu știu ce caut în caruselul ăsta. Nu îmi amintesc să mă fi urcat. Știu doar că uneori nu simt nevoia de tine, ba chiar te ignor, mi-ești totuna, ca mai apoi să mă sufoc de dorul tău. E clar! E toamna iar nebunii o iau razna. Şi totuși...era toamnă când, la o cafea în vechiul Iași, în zi de pelerinaj, mi-ai legat inima de tine. Şi ce bine îmi amintesc acea zi. Şi multe altele de după.

Sunt atâtea de spus, dar tu nu le asculți. Şi astfel rândurile scrise se vor regăsi pe alte buze. Iar tu nu vei știi că mi-e dor de lenevit și inventat poveşti, de flămânzit în pat, de râs, de zâmbetul tău, de toate jocurile și tâmpeniile noastre.




p.s. străine, te vad zilnic trecând pe la geamul meu. Te văd trăgând cu ochiul și căutându-mi chipul după perdea. Azi îl las deschis. Intră și strânge-mă în braţele tale micuțe. Restul vei știi ce să faci.

"Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde."

Doare. Şi nu știu de ce. Dar știu ce. Mă dor braţele goale și lipsa ta. 


Ahh și cât doare.

Datorită unui comentariu ce trebuia să îl aprob, am recitit una din postările de anul trecut de la începutul lui septembrie și m-a pus puțin pe gânduri.

Zilele se aseamănă foarte mult, trăirile, durerile, gândurile, doar personajele din piesă sunt puțin diferite iar unele au fost schimbate. Dar rolurile au rămas aceleași. Şi mă întreb dacă nu ar fi momentul să trag cortina peste, să regizez o altă piesă, o altă poveste. Jucând pe aceeași scenă cu iubirea e solicitant. E un actor ce nu obosește, căruia nu îi pasă dacă tu încă nu ți-ai terminat replica sau dacă ai nevoie de ajutor. E un actor egoist, răzbunător, ascuns și nesătul. Mi-aş dori un alt rol, o altă piesă, dar am uitat că eu sunt doar un simplu figurant şi cineva de sus trage sforile. Mă întreb dacă nu cumva și-a lăsat păpușile în voia sorții și astfel povestea se scrie singură.


Știu că de multe ori m-am împiedicat, de tot atâtea ori m-am ridicat, dar a devenit obositor, o rutină ce mă seacă pe interior. Caut liniștea, tânjesc după pace, gândurile mele fac prea multă gălăgie, iar inima țopăie și ridică praful ce mă împiedică să văd înainte. Grijile mă sufocă și imaginându-te jucând pe altă scenă, alături de altcineva, îmi amintește că actorului i-a fost dată o singură libertate: să aleagă. Eu am ales să nu rănesc, să nu jignesc, să nu arunc cu noroi chiar dacă viaţa m-ar fi îndreptățit. În schimb, am ales să înec orice urmă de revoltă, gelozie şi posesivitate, să ucid dragostea care a așteptat, a îndurat, a acceptat şi a iertat ani întregi, care în final a fost resuscitată pentru a fi îngropată iar. Ma-ncearcă ura, şi asta pentru că nu pot pune capăt acestui act. Am rejucat împreună epilogul de zeci de ori şi totuși nu pot trage cortina.

Oare asta să fie iubirea? Dacă da, atunci te-am iubit prea mult.

Wendy: Am I a joke to you?
Stan: What?
Wendy: I just wanna know, is that all I am? A big joke?
Stan: ...Um, no?
Wendy: You DO have a Facebook page, Stan!
Stan: Oh Goddamnit no! I just got that because Kyle-
Wendy: Yeah well I saw your page, Stan! Relationship status? Single?
Stan: Relationship stat- I didn't even pay any attention to that-
Wendy: You like being single, Stan? So that you could Facebook to find other girls?! According to your Facebook page, (crosses her arms) we aren't friends!
Stan: Alright, I'll add you as a friend. I'm sorry.
Wendy: And you'd BETTER change your relationship status to "In a relationship"!


Nu sunt fan South Park dar scena mi s-a parut foarte tare.
Mersi Vali pentru link.

Te-ai intrebat vreodata ce se intampla cand un vanator intalneste un urs? Ai posibilitatea sa testezi toate variantele ce iti vin in minte, jucandu-te putin pe youtube. E sigur, chiar daca nu ai permis de vanatoare.

Totul este frunza-n vant,
De la soapta la cuvant,
De la buze pan' la cer
Numai ger, numai ger...

Tu esti insa viata mea
Si nu-mi pot imagina
Daca nu ar exista
Ochii tai, umbra ta.

Ciudat. Afară miroase a iarnă, a frig și a singurătate. E o liniște care te sperie, frunzele parcă jelesc iar starea e una apăsătoare. Acest miros m-a dus cu gândul la tine. Şi deodată am simțit frică, neliniște, ca și cum ai fi gata să îmi scapi din braţe. Dar ai plecat de prea mult timp. Nu pot să pierd ce deja nu mai am. Mi-am amintit că azi la munte a nins și că mi-ar fi plăcut să îți pun lumea la picioare și de acolo de sus să simți cum timpul curge prin venele pământului până în mare, de unde renaște și cade în fulgi albi și mici.

Da, iarna are parfumul ei. Aşa cum fericirea miroase a celei pe care o iubești, aşa cum suferința miroase a cenușă și a sare, aşa cum plecarea miroase a flori de nu-mă-uită. Fiecare amintire are parfumul ei, gustul și senzațiile ei.

Am uitat numărul tău de telefon, adresa și multe altele, dar nu am putut uita niciodată cum miroase pielea ta, ce gust au buzele tale și cum se simte fiecare atingere. Şi poate încă nu vreau să le uit. Cu toate că ar trebui!

Totul este perfect până în ziua când îți zice: "Trebuie să vorbim". (Asta dacă ai norocul să ți-o zică și nu se așteaptă ca tu să fi vreun mare ghicitor și să îi citești gândurile sau să îți dai seama după felul în care se comportă.)

În acel moment realizezi că perfecțiunea este doar un cuvânt explicat în DEX și, ca orice lucru, și relațiile au un sfârșit. Vei zice "Bun, nu se mai poate asta e. Punct." Dar nu, nu vor chiar punct, ci punct și virgulă. Mna..în caz că mai au nevoie de tine, să plângă pe umărul tău atunci când noua relație dă greș, să îți mai ceară un sfat cum sa cucerească sau să își declare iubirea noului partener, poate trebuie să mute mobila, ori o gaură financiară care trebuie acoperită, sau de ce nu, un premiu de consolare sau o ultimă partidă de amor, ca să uite că și noul partener poate răni (și încă cât). Dacă ești naiv sau iubești (de fapt în acest context fiind sinonime), faci întocmai. Dar dacă iubirea nu ți-a schimbat valoarea IQ-ului, atunci nu vei mai fi bunul samaritean, ci vei lua atitudine.




Girl: I-I need space. I need the time to just figure out who I am, you know? And it’s not you, it’s totally not you, it’s me and it’s, like, the timing of it. I’m trying to find out who I am, and I can’t really do that if I’m still trying to find out who you are at the same time, you know?
Guy: Uh, can I get an extra plate please?

Girl: I feel like we gave it a really good go, you know? but it’s just, it’s time for us to move on…
…
Guy: For you…
Girl: You do realize I’m breaking up with you, right?
Guy: That’s the strange thing. It’s actually yours now. I don’t know why it works this way but, I’m never gonna be able to get over you, and so, from now on, every girl that I meet will be meticulously compared to you and, unfortunately, none of them will be able to measure up to the false memory of what you and I once “had”.
Girl: Well, maybe I can just keep it for a little while, like, use it for small things, like, I don’t know, when I have really shitty day or I need someone to talk to. Or if I need someone to move something really heavy. And then, eventually, I’ll give it back to you when we both find someone new.
Guy: Unfortunately, it won’t work that way.
Girl: Why not?
Guy: Well, now that you have my heart, I’m pretty much an empty cavity inside, for a lack of a better term: heartless. I will now treat each woman I meet with a passive-aggressive contentiousness that will ruin relationship after relationship for many years to come.
…
Girl: I really treasure your friendship, so much. Hello? Are you even listening to me?
Guy: No.



Un scurt metraj, zic eu, foarte expresiv. Descrierea ar fi inutilă. Toți am fost în unul din rolul acestor două personaje. Poate unii au experimentat cum se simte de pe ambele scaune.

p.s. am uitat să spun...îmi place sfârșitul videoclipului. :)