"Multă vreme nu am înţeles vorba lui Cioran despre scris, despre scrisul confesional ca terapie. De cînd scriu aceste pagini - şi de fapt am început să le scriu mânat de nevoia tămăduirii - simt atât de bine ce a vrut el să spună ("Dacă nu aş fi scris, pesemne că m-aş fi sinucis"). Scriu, tratându-mă. Sau: scriind, sunt sub tratament. Când n-ai reușit să-ţi pui viaţa în ordine, când n-ai reuşit să obţii o ordine reală, există o ordine de a doua instanţă pe care poţi s-o obţii scriind despre tine. A-ţi pune ordine în viaţă înseamnă pur şi simplu să-ţi priveşti viaţa şi să încerci s-o înţelegi. Să te înţelegi."(G. Liiceanu - Uşa interzisă)

Vreau o pădure doar pentru mine, ba chiar un munte întreg. Să-mi fac altar la poalele lui, să aduc în fiecare dimineață inima să mi-o cureţi și ochii să îi clătesc în izvorul ce cade din cer, de undeva prea sus să pot cuprinde cu privirea.

Vreau o bucată de pământ, doar pentru mine. Să-mi ridic un adăpost, să mă înconjor cu braţele tale şi să ard neîncetat, fără pic de teamă.

Vreau un copac numai pentru mine. Să mă ridic deasupra văii, să ascult cum norii se ating unul de altul timizi, cum picături de apă se sparg și curg pe pământ.


Te vreau doar pentru mine. Să-mi adun acasă sufletul pierdut, pustiit și chinuit. O, strânge-l și înfășoară-l în atingeri calde. Alungă-mi teama și ascunde-mă sub munte, printre brazi și printre pământul din ochii tăi.

O...cât te iubeam. Şi câtă pădure era....

Nu-i nimeni ca tine..oricât aş încerca să te înlocuiesc!

Tu imi cunoşti fiecare loc gol şi pustiu, fiecare colţ ascuns şi fiecare urmă de trecut pătat. Tu ştii să mă cuprinzi în întregime în iubirea ta, să mă arunci în neant şi să mă urmezi. Tu ştii ce mă întregeşte şi tu ştii ce mă pierde, tu mă cauți până la ultima parte şi mă aduni între pleoapele tale, strivindu-mă între ele când mă săruţi. Şi o faci apăsat parcă sorbind din mine orice urmă de viaţă. Pielea ta poartă parfumul meu şi mainile mele scluptate de jur imprejur.

Toți ceilalți privesc golul și se întrebă aici cine-și face veacul. Vino și aprinde-le lumina!

În căușul palmelor tale aş vrea să-mi odihnesc tâmplele, să sufli peste gândurile mele, să le împrăștii în cele patru zări, să-mi cânți cu fiecare notă un dram din iubirea ta. Să nu te oprească sărutările ce vin necontenit.


Dar anii s-au adunat între noi, îmbătrânind fiecare în alt colţ de lume. Văd și acum fiecare linie ce brazda palma ta, linii ce le desenam continuu până ma contopeam cu ele. Palmele tale ce mi-au șters lacrimi, dar care mi-au și lovit faţa, mâini muncite ce le pierdeai adesea în paru-mi negru, degete ce le sărutam cu patimă și le strângeam între ale mele cu putere, de frică să nu te pierzi.

Aş recunoaște mâinile tale dintre-o mie, chiar zeci de mii. Doar unele au înscrise adânc bătăile inimii mele.




Cum aş putea uita iubirea ta?

Azi nu-ți voi vorbi. Azi îți voi desena gândurile mele, îți voi strânge chipul între pleoapele-mi obosite. E târziu! Dacă mă vei găsi pe drum hoinărind, spune-mi doar noapte bună.

Acum știu sigur că am sfârșit povestea și că acela a fost sfârșitul. E același sentiment pe care îl încerci după fiecare lectură. Ajungi la ultimul punct, dai foaia de parcă nu poți crede că s-a terminat, privești o vreme în gol cu un zâmbet abia schițat. Nu contează motivul. Apoi închizi cartea și pentru o vreme ramâi nemişcat, gândind mii de lucruri în același timp și totuși nimic concret. Te ridici și o așezi în locul gol din bibliotecă, acel gol care a răvăşit celelalte cărți. Astfel toate revin la ordinea inițială, iar tu te poți arunca în balansoar și pierde iar în te miri ce. Dar e o liniște, o stare de visare. Realizezi că ai pus capăt, că ai mai câștigat puţină înțelepciune, că te-ai maturizat pagină cu pagină, iar acum privești în zare, ca și cum linia orizontului nu poate limita gândirea ta.
Iubești ceva și nu îl poți concretiza. Conștientizezi valoarea ta și te încrezi puțin mai mult în tine. Știi că va urma o nouă poveste, și mai știi că de data asta va fi altfel, pentru că tu ești altfel. Ești mai matur, nu mai alergi după fluturi și nu vei mai înalță zmeie. Ci vei zidi faruri și vei întării zidurile dărâmate. Încet, împlinești cel mai frumos vis, acela de a fi om.


În suferință am întâlnit un străin și am stat la masa cu el. Am băut aceeași cupă și ne-am susţinut unul pe altul. L-am văzut ridicându-se și mergând mereu mai departe. I-am văzut rănile și i-am cunoscut trăirile. Mi-a vorbit cu înțelepciune și m-a sfătuit cu dragoste. Dar în fericire l-am uitat și l-am pus mereu pe locul doi. Căci mereu am iubit pe altcineva mai mult. Dar viaţa m-a întors cu privirea către el, suferind. Atunci mi-a dat mână și m-am recunoscut. Azi suntem unul și același. Şi e pace. Liniște. Şi mai presus de toate...credința că toate sunt deja acolo pregătite pentru mine.

Crede, nu spera!

E aşa frig. Şi aşa stare de visare am. Mă simt ca un veșnic îndrăgostit. În perioada asta mă îndrăgostesc prea repede... :)

Aşa aş pleca undeva în nordul Moldovei, loc cu o pace stranie, o scara către cer, în locuri virgine, pentru care aş îndura frigul ăsta. Mi-aş lăsa inima liberă, ah ce bine ar fi. Dar momentan mă voi mulțumi să mă încălzesc cu melodia asta și să îmi continui curățenia prin calculator.

Şi totuși, nu ar strica să îmi încălzesc palmele în jurul unei căni de ceai și să mă alint ca un copil viclean ce își dorește mult mai mult.



interesanta si reclama de la ciocolata ce are aceasta melodie pe fundal. :P

De o săptămână fără net. E liniște. Simt că lumea s-a rupt de mine, sau poate eu de ea. Da, am reușit să mă rup de ea.
E o liniște ciudată, ca tot ce ma înconjoară. Am destul timp liber(deocamdată). Mi-era puțin(doar puțin) dor de facultate, de același veșnic etaj 7 cu cozi la lift, de linii de cod, de colegi, de alintul lor, a fetelor mele, de întâlnirile noastre, de ceaiul interminabil şi de creaţa pofticioasă ce vrea mereu două ceşti cu ceai deodată şi pâine prăjită, de ochii negrii ce îi vedeam oglindiți în celălalt pahar de vin şi cartofii copți(tăiați doar de mine că să nu facem victime), de noi toţi la un loc.
Am început bine, cu un borcan de dulceață terminat(ah și era singurul), cu îmbrățișările și afecțiunea voastră, cu sleepover și clătite. În oraș e prea multă lumea la semafoare, bobocei drăguți, colegi/e noi, primele ore și primul chiul a profesorului, implicit prima bere/cafea/suc împreună, prima masă la cantină și primul avânt.


Da, am luat-o de la capăt. M-am vindecat, chiar dacă rana e încă vizibilă, dar e toamnă și e cald, mi-am încheiat socotelile și acum simt că puzzle-ul (ne)rezolvat l-am pus deoparte. Am unul mai mare, mai plin de viaţă, vise și de speranțe de rezolvat. Ştii că ador asta. Îmi știu valoarea și asta m-a întregit. Acum aștept doar ca vântul să îmi sufle în pânze. Vreau să îmi construiesc noi amintiri, fără tine. Acum nimic nu mai are amprenta ta, nici casa, nici patul. E timpul pentru noi sentimente, nebunii, kilometrii mulți și iubire. Fără tine.

Bagaje...şi o inimă împărțită. Toată viaţa mi-am dorit să plec de acasă, iar acum, când o fac, simt că mor puțin câte puțin. Aici am oamenii care mă iubesc cel mai mult pe acest pământ şi pentru care aş rupe din mine pentru fiecare. O să îmi lipsească învățăturile bunicii, îmbrățișarea și dragostea mamei, râsul și încăpățânarea surorii, până chiar și comentariile tatei. O să îmi lipsească aerul rece și curat, munții și liniștea. Şi cum să nu îmi lipsească, dacă aici am plâns prima oară, am visat, am căzut și am iubit, m-am răzvrătit și am urât. Cum Doamne să fie ușor să strângi în câteva bagaje casa şi să o iei cu tine? Şi pacea, înțelepciunea, căldura? Unde să le pun? E prea rece și străin locul către care plec.

Călătorule, oricât de departe inima te va duce, nicăieri nu îți vei găsi locul decât acasă.


Şi de n-ar mai plânge în urma mea....

În clipa asta te urăsc din adâncul inimii. Aş vrea să șterg orice urmă de tine, să rup din mine fiecare parte ce îmi amintește de tine. Aş vrea ca tot ce îți aparține să devină sticlă, ca mai apoi să o sparg în mii de bucăți și să le arunc în marea uitării.

Nu merit nicio clipă răsplata ta. Dar nu te judec, căci eu ți-am pus sub picioare sufletul meu. Vai de cel ce mintea şi-o pierde în faţa iubirii. Te-am văzut plecând de atâtea ori și te-am așteptat ca pe un fiu risipitor, te-am primit și ți-am dat locul cel mai de preț, ca mai apoi să pleci iar. Am închis poarta fericirii de atâtea ori în urma ta, ca nu cumva locul tău să fie luat când te vei întoarce.

Tot ce am clădit a fost pentru tine. Nu meriți niciun cuvânt din câte ți-am scris, meritai cândva...acum în foc sa ardă toate.

Am încercat toată săptămâna să scriu, dar în zadar. Prea multe gânduri, prea multe contradictorii și prea puține stabile. Acum îmi lipsești, apoi te urăsc. Şi afară vântul nu se mai oprește. As vrea să îmi măture toate visele și imaginile din minte.

Te visez mai des ca niciodată. Şi ziua în care pur și simplu nu voi mai simți nimic pentru tine e aşa aproape, că uneori o confund cu ziua de azi. Ca mai apoi, un simplu gest, un simplu gust și apari toată în ființa mea. Nu știu ce caut în caruselul ăsta. Nu îmi amintesc să mă fi urcat. Știu doar că uneori nu simt nevoia de tine, ba chiar te ignor, mi-ești totuna, ca mai apoi să mă sufoc de dorul tău. E clar! E toamna iar nebunii o iau razna. Şi totuși...era toamnă când, la o cafea în vechiul Iași, în zi de pelerinaj, mi-ai legat inima de tine. Şi ce bine îmi amintesc acea zi. Şi multe altele de după.

Sunt atâtea de spus, dar tu nu le asculți. Şi astfel rândurile scrise se vor regăsi pe alte buze. Iar tu nu vei știi că mi-e dor de lenevit și inventat poveşti, de flămânzit în pat, de râs, de zâmbetul tău, de toate jocurile și tâmpeniile noastre.




p.s. străine, te vad zilnic trecând pe la geamul meu. Te văd trăgând cu ochiul și căutându-mi chipul după perdea. Azi îl las deschis. Intră și strânge-mă în braţele tale micuțe. Restul vei știi ce să faci.

"Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde."

Doare. Şi nu știu de ce. Dar știu ce. Mă dor braţele goale și lipsa ta. 


Ahh și cât doare.

Datorită unui comentariu ce trebuia să îl aprob, am recitit una din postările de anul trecut de la începutul lui septembrie și m-a pus puțin pe gânduri.

Zilele se aseamănă foarte mult, trăirile, durerile, gândurile, doar personajele din piesă sunt puțin diferite iar unele au fost schimbate. Dar rolurile au rămas aceleași. Şi mă întreb dacă nu ar fi momentul să trag cortina peste, să regizez o altă piesă, o altă poveste. Jucând pe aceeași scenă cu iubirea e solicitant. E un actor ce nu obosește, căruia nu îi pasă dacă tu încă nu ți-ai terminat replica sau dacă ai nevoie de ajutor. E un actor egoist, răzbunător, ascuns și nesătul. Mi-aş dori un alt rol, o altă piesă, dar am uitat că eu sunt doar un simplu figurant şi cineva de sus trage sforile. Mă întreb dacă nu cumva și-a lăsat păpușile în voia sorții și astfel povestea se scrie singură.


Știu că de multe ori m-am împiedicat, de tot atâtea ori m-am ridicat, dar a devenit obositor, o rutină ce mă seacă pe interior. Caut liniștea, tânjesc după pace, gândurile mele fac prea multă gălăgie, iar inima țopăie și ridică praful ce mă împiedică să văd înainte. Grijile mă sufocă și imaginându-te jucând pe altă scenă, alături de altcineva, îmi amintește că actorului i-a fost dată o singură libertate: să aleagă. Eu am ales să nu rănesc, să nu jignesc, să nu arunc cu noroi chiar dacă viaţa m-ar fi îndreptățit. În schimb, am ales să înec orice urmă de revoltă, gelozie şi posesivitate, să ucid dragostea care a așteptat, a îndurat, a acceptat şi a iertat ani întregi, care în final a fost resuscitată pentru a fi îngropată iar. Ma-ncearcă ura, şi asta pentru că nu pot pune capăt acestui act. Am rejucat împreună epilogul de zeci de ori şi totuși nu pot trage cortina.

Oare asta să fie iubirea? Dacă da, atunci te-am iubit prea mult.

Wendy: Am I a joke to you?
Stan: What?
Wendy: I just wanna know, is that all I am? A big joke?
Stan: ...Um, no?
Wendy: You DO have a Facebook page, Stan!
Stan: Oh Goddamnit no! I just got that because Kyle-
Wendy: Yeah well I saw your page, Stan! Relationship status? Single?
Stan: Relationship stat- I didn't even pay any attention to that-
Wendy: You like being single, Stan? So that you could Facebook to find other girls?! According to your Facebook page, (crosses her arms) we aren't friends!
Stan: Alright, I'll add you as a friend. I'm sorry.
Wendy: And you'd BETTER change your relationship status to "In a relationship"!


Nu sunt fan South Park dar scena mi s-a parut foarte tare.
Mersi Vali pentru link.

Te-ai intrebat vreodata ce se intampla cand un vanator intalneste un urs? Ai posibilitatea sa testezi toate variantele ce iti vin in minte, jucandu-te putin pe youtube. E sigur, chiar daca nu ai permis de vanatoare.

Totul este frunza-n vant,
De la soapta la cuvant,
De la buze pan' la cer
Numai ger, numai ger...

Tu esti insa viata mea
Si nu-mi pot imagina
Daca nu ar exista
Ochii tai, umbra ta.

Ciudat. Afară miroase a iarnă, a frig și a singurătate. E o liniște care te sperie, frunzele parcă jelesc iar starea e una apăsătoare. Acest miros m-a dus cu gândul la tine. Şi deodată am simțit frică, neliniște, ca și cum ai fi gata să îmi scapi din braţe. Dar ai plecat de prea mult timp. Nu pot să pierd ce deja nu mai am. Mi-am amintit că azi la munte a nins și că mi-ar fi plăcut să îți pun lumea la picioare și de acolo de sus să simți cum timpul curge prin venele pământului până în mare, de unde renaște și cade în fulgi albi și mici.

Da, iarna are parfumul ei. Aşa cum fericirea miroase a celei pe care o iubești, aşa cum suferința miroase a cenușă și a sare, aşa cum plecarea miroase a flori de nu-mă-uită. Fiecare amintire are parfumul ei, gustul și senzațiile ei.

Am uitat numărul tău de telefon, adresa și multe altele, dar nu am putut uita niciodată cum miroase pielea ta, ce gust au buzele tale și cum se simte fiecare atingere. Şi poate încă nu vreau să le uit. Cu toate că ar trebui!

Totul este perfect până în ziua când îți zice: "Trebuie să vorbim". (Asta dacă ai norocul să ți-o zică și nu se așteaptă ca tu să fi vreun mare ghicitor și să îi citești gândurile sau să îți dai seama după felul în care se comportă.)

În acel moment realizezi că perfecțiunea este doar un cuvânt explicat în DEX și, ca orice lucru, și relațiile au un sfârșit. Vei zice "Bun, nu se mai poate asta e. Punct." Dar nu, nu vor chiar punct, ci punct și virgulă. Mna..în caz că mai au nevoie de tine, să plângă pe umărul tău atunci când noua relație dă greș, să îți mai ceară un sfat cum sa cucerească sau să își declare iubirea noului partener, poate trebuie să mute mobila, ori o gaură financiară care trebuie acoperită, sau de ce nu, un premiu de consolare sau o ultimă partidă de amor, ca să uite că și noul partener poate răni (și încă cât). Dacă ești naiv sau iubești (de fapt în acest context fiind sinonime), faci întocmai. Dar dacă iubirea nu ți-a schimbat valoarea IQ-ului, atunci nu vei mai fi bunul samaritean, ci vei lua atitudine.




Girl: I-I need space. I need the time to just figure out who I am, you know? And it’s not you, it’s totally not you, it’s me and it’s, like, the timing of it. I’m trying to find out who I am, and I can’t really do that if I’m still trying to find out who you are at the same time, you know?
Guy: Uh, can I get an extra plate please?

Girl: I feel like we gave it a really good go, you know? but it’s just, it’s time for us to move on…
…
Guy: For you…
Girl: You do realize I’m breaking up with you, right?
Guy: That’s the strange thing. It’s actually yours now. I don’t know why it works this way but, I’m never gonna be able to get over you, and so, from now on, every girl that I meet will be meticulously compared to you and, unfortunately, none of them will be able to measure up to the false memory of what you and I once “had”.
Girl: Well, maybe I can just keep it for a little while, like, use it for small things, like, I don’t know, when I have really shitty day or I need someone to talk to. Or if I need someone to move something really heavy. And then, eventually, I’ll give it back to you when we both find someone new.
Guy: Unfortunately, it won’t work that way.
Girl: Why not?
Guy: Well, now that you have my heart, I’m pretty much an empty cavity inside, for a lack of a better term: heartless. I will now treat each woman I meet with a passive-aggressive contentiousness that will ruin relationship after relationship for many years to come.
…
Girl: I really treasure your friendship, so much. Hello? Are you even listening to me?
Guy: No.



Un scurt metraj, zic eu, foarte expresiv. Descrierea ar fi inutilă. Toți am fost în unul din rolul acestor două personaje. Poate unii au experimentat cum se simte de pe ambele scaune.

p.s. am uitat să spun...îmi place sfârșitul videoclipului. :)

Te-am simțit cum clipisei. Genele tale îmi atinseră încet obrazul. M-ai strâns în braţe de parcă abia te trezisei din vis și iți simțeam cum pieptul pulsa la fiecare bătaie a inimii tot mai puternic.
Te-ai ridicat brusc, m-ai sărutat și trupul tău s-a pierdut în bezna camerei.
-Unde mergi?
-Să întorc ceasul.
-Pentru?
Cu un zâmbet nebun și plin de iubire mi-ai răspuns:
-Să o luam de la capăt.

De câte ori ai fost acolo? De câte ori ai plecat?

Dupa o dimineata in care a trebuit sa scot licenta de 4 ori la imprimanta, asta dupa ce venit acasa si schimbat stick-ul ca nu vroia deschis, dupa o eroare a aplicatiei a carei sanse sa se intample erau minime(dar iata ca imposibilul devine posibil)...dupa ce toate fufele imi ieseau in cale cu figuri de pitipoance si batute in freza de cata carte aveau....dupa toate astea e gata...GATA si licenta!

So....it s the first day of the rest of my life!

"Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare."

"Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.  (...)plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui..."


[Eclesiastul]



...Iubirea Ta e mare, iubirea Ta nu moare...

Într-un final vom ajunge să regretăm totul. Şi apoi să uităm totul.

Şi va veni o noapte in care ploaia te va chema la geam ca un copil ce-şi varsă lacrimile. Atunci vei privi in zare şi-ţi vei aminti tot ce ai iubit cândva. Cuvintele ei, îmbrăţişările, inocenta şi focul cu care te săruta. Iţi vei aminti cum ai suferit, cum a plecat într-o noapte ca aceasta. Şi-ţi vei spune că e trecut şi că viaţa merge înainte. Nu vei face decât să te minţi ca de fiecare dată. Ieri încă nu a început, iar pendula ceasului iti bate in piept tot mai puternic.

Pleci desculţ sa o cauţi dar ea e departe, undeva unde a inflorit la lumina altui soare si udată de valuri de iubire ce nu veneau din ochii tai. Aceaşi ochi pe care ea poate nu i-a uitat. Dar mâine deja a început pentru ea, iar tu pribegeşti pe cărări pierdute.


Fulgeră. Şi îţi luminează camera. Descoperi că e goală la fel ca sufletul tău. Si te întrebi unde e tot ce ai iubit, unde sunt promisiunile si visele pictate pe tavane ani în şir. Lumânări arse ce acum doar fumegă, flori uscate si un tablou spart. Si un pumn de amintiri.

Fulgera iar. Si privesti uşa deschisă. Ai vrea să pleci dar stii că odată trecând pragul, "ieri" va lua sfârşit, camera aceasta va rămâne în urmă cu toate amintirile voastre, începutul, nopţile de iubire, certurile, împăcările, râsetele si promisiunile. Dar închizi ochii si cu un ultim oftat păşeşti încet, ca si cum ai aştepta o mână să te oprească. Dar ea întârzie şi eşti pe cale să tragi uşa după tine.

...şi ce ar însemna rânduri întregi scrise dacă ar suna a gol?


De am descifra bătăile inimii, de-am găsi cheia către adâncul fiinţei noastre, atunci aş putea să îţi spun fără cuvinte tot ce simt. Şi simt că te iubesc mai presus de orice.

Şi aş fugi către tine mamă, ca atunci când eram doar un copil, cu lacrimi în ochi şi cu genunchii juliţi, cu palmele sângerânde şi cu vorbele sugrumate de nodul din gât. Aş veni alergând către tine mamă, căci nu apa nici bandajele nu alina usturimea rănilor ca suflul tău rece şi glasul tău calm.


Acum mamă aş veni fugind la tine, căci am inima zdrelită de căzăturile care le-am luat în ultima vreme, ochii mei nu mai plâng mamă ca-nainte, ci doar lăcrimează. Şi nu mai strig ca atunci, căci durerile sunt de nebandajat şi vin de prea departe din adânc. Acum doar mâna ta prin părul meu şi acelaşi glas calm mi-ar îndrepta genunchii...m-aş ridica şi aş păşi cu încredere, căci tu mamă m-ai învăţat să pun piciorul în pământ şi să păşesc. Dar eşti departe mamă şi mâna ta nu înmoaie legătura ce mă ţine. Închid ochii şi te zăresc, mereu tânără şi veselă, cu privirea atât de limpede, încurajându-mă să mă ridic.

Şi mă ridic şi plec. Şi când toate se vor sfârşi, tot la tine mamă voi veni.


[sursa foto]

01000110 F
01101001 I
01101001 I
00100000
01101001 I
01101110 N
01110100 T
01101111 O
01110100 T
01100100 D
01100101 E
01100001 A
01110101 U
01101110 N
01100001 A
00100000
01101001 I
01101110 N
01110110 V
01101001 I
01101110 N
01100111 G
01100001 A
01110100 T
01101111 O
01110010 R

Trebuie sa recunoastem..toti o facem din cand in cand..numai ca pe noi nu ne tine chiuveta. Foarte hazliu, cel putin pentru mine. Parerea mea..o sa ajunga mare fetita asta. Si nu la propriu :))

"I like my mom, i like my cousin, i like my school..i like anything" :))

Trecutul mă urmăreşte. La propriu. Dar pe câţi dintre noi nu o face. Azi noapte pe la 2:20 a.m. sună telefonul. Număr privat. Nimic neobişnuit până acum. Dau să văd ora apelului, surpriză!

19/04/2010 21:34

Zic că poate din greşeală am selectat pentru alt apel, verific de vreo 6 ori şi aceaşi concluzie. Apelul vine din trecut. Şi ca să surprind the big picture, cu o seară înainte revăzusem Butterfly effect 2. Pentru o fracţiune de secundă m-am întrebat "şi dacă..totuşi...e posibil?". M-a trecut un fior şi mi-am adunat minţile.

De parcă nu aş ştii că softurile mai şi crapă. Chiar şi a marilor companii. Şi totuşi, rămâne întrebarea: cum ar fi dacă?

După ce primul nepot a spart gheaţa în familie, la 8 zile am apărut şi eu. Încă de atunci te-ai încăpăţânat şi ţi-ai etalat egoismul nevrând să împarţi aceeaşi lună şi nici acelaşi an cu noi . Aşa că ai venit o lună şi jumătate mai târziu. Acum spui că barza ta a fost mai leneşă. Eu spun că era doar la fel de mofturoasă ca tine.

Toate acestea prevesteau o relaţie tensionată şi plină de peripeţii. Şi chiar aşa a fost. Probabil primul contact a fost destul de interesant. Dacă aş fi avut conştiinţa lucrurilor şi aş fi realizat că acel ghemotoc alb spălăcit de lângă mine eşti tu, ţi-aş fi făcut în ciudă că barza mea a trecut pe la mare şi m-am bronzat. Dar mereu am fost un copil educat.

Când ai crescut destul de mare şi ai început să îţi terorizezi părinţii, aceştia te-au trimis la bunici, ca să mă terorizezi pe mine. Datorită ţie am cunoscut cât de dură poate fi viaţa când ţi se închide uşa în nas, când eşti lăsat pe dinafară, stând pe o scară de ciment cu bărbia în palmă, cu ochii în lacrimi şi cu întrebarea "oare acum ce dulciuri bune mai mănânci?" Tot atunci am învăţat că nimeni nu va împărţi nimic cu tine. Ai fi putut băga în buzunar o bucăţică din ce primeai de la mamaia, dar nu ai făcut-o. Cum de altfel mereu tu luai "jumătatea" mai mare din jucării, partea mai frumoasă din tot ce aveam. Şi egoismul acesta a durat mai mult de un deceniu.

Cu tine am împărţit si primul animal de companie. Un iepure găsit de tataia pe câmp. În dimineaţa următoare te-ai hotărât să îl hrănim. Şi cum noi nu am fi ales varza cea mai bună din gradină, ce te-ai gândit tu, să îl lăsăm pe el să o aleagă. Şi a ales-o! Cine ştie în gradina cărui vecin a găsit varza lui preferată.
După acest timp barza şi-a amintit că uitase să îţi pună, pe lângă manualul de utilizare, şi nişte accesorii: cerebelul.

Tot tu mi-ai "sugerat" prima mea invenţie si asta dupa ce ai descoperit tu cum se face parfumul. Si nu pe Discovery ci la Sailor Moon. Asadar, am lasat toti trandafiri din fata casei fara flori, am furat o bucata de perdea si am inceput munca. Nu numai ca mirosea oribil, dar am si incasat-o destul de bine atunci. Si daca nu ma insel, tu ai cam scapat.


Si cum timpul trecea ne-am cam adunat mintile acasa. Nu stiu in ce zi s-a intamplat minunea, dar relatia noastra incepea sa fie din ce in ce mai stransa. Scrisori pe care si acum le mai am, scrise pe foi colorate, sau in graba pe o pagina de caiet si care toate sfarseau cu "scuze greselile de ortografie". Nopti nedormite, secrete impartasite si tot punand piatra peste piatra am reusit. Nu e nevoie de cuvinte sa ne vorbim si nici de fapte sa dovedim ca ne iubim. E de ajuns ca avem acelasi sange si o poveste palpitanta in spate.


[sursa photo]

Si am ajuns de unde am plecat. Pentru putin credeam ca lumea chiar se poate schimba in bine. Credeam ca iubind te daruiesti si va fi de ajuns pentru un strop de fericire. Nu au fost decat baloane de sapun suflate prin buzele unui copil naiv, ce a crezut ca ele se vor ridica sus si vor creste mari mari de tot, vor fi sparte de vreo pasare curioasa si vor cadea in ploaie de culori. Acel copil care s-a apropiat de locul unde a cazut prima data si si-a mai dat o sansa. O sansa care nu l-a trimis decat iar jos.


Astepti o viata pentru o a doua sansa, ca atunci cand o primesti sa dai gres, iar! De ce? Pentru ca in iubire nu trebuie sa se ajunga la o a doua sansa.

[sursa foto]

Cuvintele si-au pierd valoarea, iar eu mi-am pierdut cuvintele. Nu stiu unde le-am uitat, nu stiu unde mi-am abandonat eul. Nu mi-a fost usor sa iau fiecare zi departe de tine ca o un pas inainte. Caci totul era anapoda. E ca in visele cand trebuie sa fugi si radacini prinse adanc in pamant te opresc.

Acum ma uit in oglinda si parca o aud spunand: "Tu de unde ai aparut straine?" Dar oglinda tace! As vrea sa il strang de gulerul hainii si sa il alung din fata mea. Dar nu pot ajunge la el, cum nu pot ajunge nici la tine. Imi recunosc ochii, sunt doar putini mai tristi si ca o foaie invechita de pe care nu mai poti citi nimic.  As ingenunchia dar genunchi mi-s de piatra. Ti-as zice tot ce simt, dar nu mi-au ramas decat doua cuvinte, un pumn de litere decupate din romane, dar care nu mai au valoare inaintea ta.

Te-as strange in brate, te-as strange tare, caci de luni de zile singuratatea mi-a fost singurul tovaras. M-a invatat sa alung lacrimi, sa alung durere, m-a obisnuit cu dusul rece a fiecarei zi si mi-a aratat cum sa inchid sub lacat iubirea. Sa o sufoc, sa o opresc. Si sa tac!


Acum mi-e frica. Si nu-mi doresc decat doua lucruri, poate trei: muntii de acasa, zambetul tau si tu! Tot ce am iubit vreodata!

"Orice om pe care nu pot să-l iubesc înseamnă pentru mine un prilej de adâncă tristeţe. Orice om pe care l-am iubit şi nu-l mai pot iubi înseamnă pentru mine un pas spre moarte. Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, voi muri. Voi care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi." (Geo Bogza)

Petrecerea era în toi. Pahare se auzeau ciocnindu-se, râsete și parfum de dame îmbia toata clădirea. Lumini multe și domni ce își curtau cu privirea partenerele.

Orizontul acelei străluciri se micșora strâns între două uși. Le închise, trase cheia și căzu pe scaun parcă fără nicio vlagă. Privea paharul din mână și privirea ar fi ajuns undeva în adâncuri dacă nu s-ar fi regăsit în reflexia sticlei. Gândurile atingeau corzi ce formau o muzică aparte, game amestecate la fel ca și sentimentele ce îi invadaseră tâmplele. Simțea un gust amar și totuși era o liniște ce îi atârna pe pleoape. Avea tot și îi lipsea totul. Era mare și totuși îl durea nimicnicia lui. Ar fi fost capabil să găsească răspunsul celei mai grele probleme de logică, dar nu găsea logica stărilor lui. Ar fi demonstrat matematic cât de necuprins e infinitul, dar nu ar putea găsi o explicație pentru durerea lui.

Știa că toate au un rost, totul poate fi tradus, că nimic nu e ce pare...și erau atâtea de pus cap la cap. Totul se îmbina în bucăți de puzzle, cautând o explicație pentru fiecare lucru ce se petrecea în jurul lui. Știa că undeva în mulțimea din spatele lui era și ea. Știa că nici măcar nu observase lipsa lui. Şi-ar fi dorit să îl caute, de fapt de aceea a și plecat. Nu nevoia de liniște, nu nevoia de odihnă, ci nevoia de a fi căutat, de a se simți lipsa lui, îl împinse în acel colţ al casei. Dar știa că nu o să fie el cel căutat.


Gongul bătuse deja odată și nicio schimbare. Goli paharul dintr-o singură sorbire, ridică condeiul de pe foia scrisă aproape jumătate, semnă în colţul de jos şi cu un zâmbet trist, aruncă liniștea de pe pleoapele lui. Duse mâna la inimă de parcă ar fi mângâiat un tovarăș descurajat și ieși pe ușa din spate. Ce lăsă în urmă fu doar o privire încețoșată de lacrimi și o foaie ce nu va fi citită niciodată.

Doamne deschide cerul pentru mine. Genunchii de piatră se îndoaie. Cad cu neputința mea la Tine. Ascultă ruga mea, nu îți întoarce faţa de la mine. M-aş revolta și m-aş bate cu cerul tot, dar Doamne lacrimi curg și îngerii nu le mai numără.

Te-ai închis dincolo de nouri, și ne-ai lăsat aici fără izbândă, pierduți și rătăciți. Ai pus în noi iubire și nu ne-ai dat omul căruia să i-o oferim, ne-ai făcut jumătăți și ne-ai împrăștiat pe tot pământul, ne-ai dat ochi să vedem dezastrul și buze să gustăm amarul. Ne-ai făcut puternici să zdrobim inimi și neînfricați să ucidem vise. Ne-ai dat înțelepciune să înșelăm și răbdare să jucăm iubirea la cărți. Ne-ai dat pământ să îl străbatem și dorința să îl cucerim, însă nu i-ai dat capăt. Umblăm bezmetici să îi aflăm sfârșitul, să ne ascundem în colțurile lui, dar el e rotund și Doamne, unde să fugim?

Ne-ai dat fluturi să îi strângem în pumni, nisip să îl adunăm în clepsidre, soare să îl ascundem sub perdele, dar nu ne-ai dat un colţ de cer! Un colţ de paradis în care să ne spălăm rănile și să ștergem durerea. Ne-ai dat cuvinte să mințim, să rănim, dar prea puține să ne cerem iertare, prea puține să ne scriem iubirea, prea puține să ne cântăm durerea.


Cobori din ceruri Doamne și răspunde-mi! Pentru ce?

Închide ochii! E târziu și am obosit. Nu zi nimic, sărută-mi fruntea împovărată și lasă-mă să plec!

Am obosit şi nu mai pot! E totul gol şi toți au plecat!

Şi astfel auzeam între tâmple gândurile cum prindeau contur, însă jucam mai departe fără a mă compromite. În final, tot ce va rămâne pe masă, va fi dragostea. Şi nu o vei câștiga tu.

M-am făcut cu o nouă leapşă de la Baby R. Aşa dar, trebuie să enumăr 10 principii personale, sau altfel spus, tabla de legi(că și ele erau tot 10 :) )

1. Nu fi cumpărător de miere și vânzător de otravă.
2. Pune-te mereu în locul celui de lângă tine. Indiferent de situație.
3. Când viaţa cerne tot ce ai prin sita încercării, familia este tot ce îţi rămâne. Deci prețuiește-o şi fă din ea prioritate.
4. Fii om! Astfel vei culege respectul celor din jurul tău. Şi asta valorează mai mult decât tot aurul din lume.
5. Fă-ți ținte în viaţă și nu te mulțumi cu puțin.
6. Bucuria inimii nu stă în paharul cu vin și luminile obscure ale orașului pe timp de noapte. Ea stă în zâmbetul ce l-ai desenat pe chipul lor, gândul frumos ce l-ai plantat și siguranța pe care o oferi.
7. Nu trișa în iubire. Te minți singur.
8. Roata vieții se întoarce. Ai grijă pe ce pariezi.
9. Înțelepciune, dragoste și credință. Pe ele clădește-ți viaţa.
10. Nu înceta să iubești!


Mai departe pentru cine dorește, dar în special la Dianna.

Am zis de atâtea ori că plec, dar speram, că în drumul tău, vei întoarce măcar o clipă privirea înapoi, și atunci vei vedea acei ochi care te priveau până adormeai și te trezeai în lumina lor. Speram să vezi că viaţa afară, departe de braţele iubirii este mai dură ca orice, și că dezamăgirea lumii te va face să apropii palmele și să rogi cerul să deschidă porțile ca altădată. Dar ți-ai pierdut credința, sau poate ea nu mai cade din ceruri pentru tine? Ori nu mai credem în același cer?


Muntele plânge albind, bătrânețea cade deodată din ceruri ca bucăți din aripile îngerilor, iar lemnele nu mai ard în sobă. E praf peste clapele neatinse, iar ușa scârțâie înfricoșător. Cărțile sunt aruncate peste tot, iar râul pare înlemnit, ascunzând sub gheaţă o apă vie. Aşa curg în mine gânduri și sentimente, dar tu nu vezi decât zâmbetul meu fals și în ochii mei pământul rece ce ți-a ucis florile. În vale se vede orașul clocotind, și lumea zbătându-se pentru o clipă de fericire trecătoare. Aici e liniște, și singurul lucru care fierbe este sângele din inima mea. Nu o să mai aștept privirea ta, și nici să vii acasă.

Iar dacă vei veni, deschide ușa încet, pășește cu grijă și nu te speria de sunetul lemnului de sub picioarele tale, nu poate fi mai tăcut decât sufletul meu ca atunci când la fel, ai călcat pe el. Nu privi ceasul din perete. A stat demult, e aceeași oră ca atunci când ai închis ușa după tine. Şi nici cana de pe masă nu o spală. Are urma degetelor tale, iar puloverul de pe marginea scaunul încă miroase a tine. Te rog lasă-l acolo. Va părea mai puțin goală camera. Știu că patul nu e făcut, dar îmi aduce aminte de ultima dimineață, de ultima noapte. Aşa trebuie să rămână.

A da, și floarea de pe masă e pentru tine. E o floare de nu-mă-uita. Şi de vei găsi o scrisoare nu o citi. Arunc-o. Când am scris-o încă te iubeam. Azi nu mai știu!


p.s. Mint, ştiu. Dar ce rost mai are?

...viaţa e scurtă, deci trăieşte clipa.
...maturizarea nu înseamnă numai trecerea încă a unui an din viaţă, ci renunțarea la credința în zmei și frumoase adormite.
...există suflete pereche, dar care nu pot împărți aceeași cale.
...marea și muntele se pot întâlni, la jumătatea drumului.
...două săbii nu pot încăpea în aceeași teacă.
...e nevoie în viaţă de țeluri mai înalte și de termeni de comparație corect aleși.
...două persoane pot gândi la fel, și totuși iubi diferit.
...ordinea corectă este Faith, Hope, Love și că nu e la întâmplare.
...înainte de toate ai nevoie de credință să poți spera că la sfârșit vei întâlni iubirea. Altfel toți ar știi ce e iubirea.


...durerea ta e durerea mea, și că 3000 de km nu te poate ţine departe de sufletul meu.
...cei ce își arată colții ziua, vor fi vânați noaptea, căci vorbele aruncate azi vor dărâma zidurile iubirii mâine.
...prietenia adevărată se reaprinde la fiecare adiere, și cenușa poate oricând ascunde cărbuni aprinși.
...aurul lumii nu ar cumpăra o clipă alături de persoana iubită, deși uneori câteva vorbe goale pot dărâma o cetate.
...amintirile pot doborî un suflet la fel de mult cum îl pot ridica.
...at the end of the day it’s all about you.

Cum era de așteptat după o săptămână de facultate și trezit prea dimineață, vineri seara ne-a prins cu chef de...relaxare. Aşa că am vrăjit-o pe "concubina" mea și am chemat fetele (:P) la o seară în stilul nostru, fără club, fără destrăbălare. O bere, ceai pentru "bebeluși" și ceva de ronțăit, cât încă mai avem cu ce. Şi zic asta pentru că pe zi ce trece ne simțim tot mai moșnegei și băbuțe.


Surpriza serii a fost apariția "vedetei" grupului, care ar fi trebuit să fie în drum spre locul de baştină, dar a renunțat în ultima clipă, cedând rugăminţilor mele și tentației de a petrece o noapte alături de fanul ei preferat.

Îmi pare rău pentru restul colegilor, care și-ar fi dorit să ia parte la micul nostru dezmăț, dar ca să nu fie trişti, nu le voi spune că am avut apartamentul liber, că la miezul nopții mâncam cartofi copți și că am deschis și sticla aia bună de vin. Rămâne între noi. Data viitoare promit că o să facem invitaţie deschisă. Promit o seară de clătite.

O să duc dorul acestor seri, și a glumelor spuse în pauzele de laboratoare. Vorba cuiva: "Ce scumpi suntem noi ăștia din 3A".

Şi ca să închei în atmosfera de aseară, din toate "puncturile" de vedere :))
Discuție între o "semi-piţi" și un admirator ce și-a încercat norocul formând la întâmplare un număr de telefon:

Ea: Şi ce culoare crezi că am la păr?
El: Blondă?
Ea: Nu.
El: Brunetă?
Ea: Nu.
El: Roşcată?
Ea: Nu. Hai că mai e o singură variantă. Zi-o și pe asta acuma.
El: Creață?
Noi: :)) =)) =)) (culmea chiar o nimerise)

----------
Voi sunteți dragi inimii mele, o a doua familie de care am nevoie. Vă mulțumesc :)

Şi-aş pleca departe, în vârf de munte, unde doar soarele coboară noaptea să asculte focul de brad. Şi te-aş lua cu mine, doar noi, o carte bună și benzile cu muzică veche. Ai mirosi a rășină și ai avea mâinile reci tot timpul. Am deschide ochii dimineața și am vedea cerul.

M-ai lăsa lenevind în pat în timp ce ți-ai îngriji plantele, săpând în pământul negru ca ochii tăi. Ţi-aş aduce la prânz peşte proaspăt, iar la cină ţi-aş oferi dragostea mea dintâi. Mi-ai mulțumi cu un sărut și mi-ai cere să îți povestesc de ce iubesc muntele, de ce iubesc ochii tăi și de ce doar colţul stâng al buzelor ți-l sărut. Te-aş minți că nu disting dreapta de stânga, și ți-aş recunoaște că aş locui și în mijlocul oceanului dacă te-aş avea cu mine.

Dar aici mă simt aproape de cer, cu un înger la pieptul meu, așteptând ca Dumnezeu să își adune corul dimineața și să ne cânte fericirea.

Ai veni?



sursa photo

"Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul."

Nu confunda iubirea cu dorința sau starea de euforie care ți-o oferă unele vorbe atent alese. Iubirea înseamnă fapte, înseamnă renunțarea la tine pentru persoana iubită. Iubirea nu se gândește "cât de bine mă simt lângă tine", ci "cât de mult vreau să te fac să te simți bine". Iubirea trece de la egoism la altruism, de la vise la înfăptuirea lor. Iubirea oferită din vorbe va muri la primul vânt. Iubirea adevărată va dăinui peste vremi.

Arunca sămânța iubirii în suflet nu în bătaia vântului. Vei culege mâine ce semeni astăzi! Fii un lucrător înțelept!

"-Ce se întâmplã când o forţã de neoprit se intersecteazã cu un obiect imposibil de mutat?

-Nu se poate întâmpla. Dacã e ceva ce nu poate fi oprit atunci nu e posibil sã existe ceva care sã nu poatã fi mutat din loc şi viceversa. Nu pot coexista. Era o întrebare capcanã."

"Lansăm o barcă, visăm o călătorie: cea care călătorește este întotdeauna marea."(Mia Couto)

Ceva plânge în mine. Acea liniște era doar pauza dinaintea furtunii. Ca atunci când pentru o secunda ți se oprește respirația, închizi ochii și primești acel sărut mult așteptat.

Mi-e teamă, și ai bănuit bine. E singurul război în care mi-am greșit strategia, de fapt nu mi-am creat una. Mă lași să mă bat cu morile de vânt până îmi pierd credibilitatea în ochii tăi, apoi îmi dai coiful jos ca să te privesc în ochi. Văd acea faţă calmă, sufletul cald din tine, cel pentru care am plecat pentru prima dată în luptă. Şi acum, degeaba ți-aş zice că vreau să vântur un steag alb, căci nu m-ai crede. Nu mă contrazic, zic doar ce simt și cred. Şi uneori simt și cred diferit.
Între noi e un teritoriu ciudat, în care busola o ia razna. Știu că nordul mă duce către tine, dar dacă la fiecare secundă nordul e în altă direcție? M-am pierdut pe câmp, sunt între vânturi, răscrucea lor. Şi închid ochii, iar tu te ascunzi în masca ce ți-o pui zilnic.

Te-ai întrebat de ce închidem ochii când sărutăm? Ca și cum ceva rău s-ar întâmpla?



sursa photo

Ce rost ar mai avea acele nopţi pierdute, nopţi cu miros de cerneala şi scârţâit de peniţe pentru continuarea unei poveşti din care personajul lipseşte? Poveşti despre un abur pierdut peste vremi, despre o idee, un vis sau o fantasmă a trecutului? Personajul dispărut de mult, dar păstrat viu printr-o obsesie fără sens.

E timpul să îmi ridic ochii din pământ, alte suflete visează să desenez în jurul lor castele, şi mult soare, să atingă corzile ce tu le-ai rupt odată. E timpul să închei acest capitol, în care mă trezesc dimineaţa şi cerneala s-a vărsat peste ultimele rânduri scrise. Închid coperta roasă de nisipul din clepsidră, şi o aşez pe un raft, sus, în inima mea.
Poate peste ani o voi deschide, şi mă voi întreba cine a vărsat cerneala, prefăcându-mă că nu ştiu sfârşitul pe care nu îl pot citi. Mă voi întrista poate, şi voi lăsa deoparte cartea, căci alt personaj mă va privi în ochi şi îmi va zâmbi, nu mai frumos ca tine, dar va fi un zâmbet sincer.

Acum să vărsăm cerneală peste tot. De azi, noi...suntem doar istorie.

"Ce poate să înţeleagă din fericire sufletul care n-a suferit?"

...dar se pare că ai uitat! Ai uitat toate acele promisiuni, care culmea le-am crezut. Știu că nu mai citești de mult aceste rânduri, dar scriu..scriu să mă vindec. Să mă vindec de dor și de imaginea ta.

* sursa

Choose a singer/band/group.
Answer using ONLY titles of songs by that singer/band/group.
Leonard Cohen
Are you a male or a female? You Know Who I Am
Describe yourself: Love Itself, In My Secret Life -  Lover Lover Lover
What do people feel when they’re around you? Diamonds In The Mine - aşa încerc eu să le fac să se simtă :)) Sper să şi reuşesc.
How would you describe your previous relationship? There Is A War
Describe your current relationship: Waiting For The Miracle
Where would you want to be now? The Land Of Plenty
How do you feel about love? Ain't No Cure For Love
What’s your life like? There For You
What would you ask for if you had only one wish? Dance Me To The End Of Love
Say something wise. Be For Real


Mulţumesc Georgy pentru leapşă. Şi fiindcă nu îmi place să dau mai departe fără sa întreb, vă rog sa poftiţi dacă vă place.

Frig. Aşa cum veci nu am simțit. Prea frig. Mă îngrozește gândul că mii de oameni nu au o locuință, dorm pe unde apucă, bătrâni înghețați la propriu. Marea a înghețat, Dunărea fierbe, temperaturi ce depășesc momentan pe cele de la polul nord. Totul e greșit, date peste cap. Titlurile știrilor par scenarii de filme.
M-a cuprins teama. Nodul din gât îmi amintește că sunt om...slab, neputincios...om! Dacă nu aş avea puțină putere poate ar curge o lacrimă. Şi poate că ea a curs, dar... . Vorbe ce nu se leagă, gânduri mii ce îmi strâng inima. Mă întreb ce face mama, ce fac cei dragi, chiar și tu.

De-ai fi acasă, te-ai cuibări lângă mine, mi-ai spune că ți-e friguţ și mi-ai lua braţele să te învelești cu ele. M-ai pune să verific dacă mai ai nas, și râzând te-aş sfătui să te încălzești, altfel aş dormi cu un Rudolf în braţe. Ai fi întrebat brusc de ce îngheață marea, și asemenea unui copil ai fi continuat cu "da` de ce?" până te-ai fi plictisit să mă chinui. Mi-ai spune că te-ai săturat de stat la mare, că vrei ciocolată și că mâine ți-ai dori cartofi prăjiți la micul dejun. Dacă ai fi acasă, sufletul meu nu ar mai cunoaște frig și teamă, și ochii mei nu ar mai lăcrima.



~ Ion Minulescu - Trei lacrimi reci de călătoare

Auzim peste tot în mass-media despre "avertizări de cod colorat" fie el galben, roșu. Mă întreb de ce nu alte culori? În fine, altceva îmi muncește gândurile. De ce nu există un cod de avertizare, ups, avertizare de cod și pentru "temperaturile" oamenilor? Da, despre acele stări de răceală sau de "aprindere" a unei persoane. Să fie ceva de genul: "în zona Dobrogei s-a instaurat cod roșu de nepăsare", "în zona Moldovei, s-a declarat cod portocaliu de melancolie". Da știu, nu sunt deloc o persoană obiectivă acum. Şi cum aş putea fi când mă lovesc veșnic de inimi înghețate, de vorbe congelate, de vise înzăpezite. Şi culmea, la rece parcă se păstra cel mai bine totul.

Aş vrea în fiecare zi, să pot deschide calculatorul, și să văd: la facultate e colorat în galben, deci stăm în cameră, la marea noastră iubire e colorat în roșu, clar nu o sunăm, nu avem chef de expedieri [cine (mai) are], și aşa mai departe. Ei bine, nu există aşa ceva, ci doar o hartă care mă avertizează de -26 grade. Parcă nu aş ști. Nu a fost nevoie de hartă să văd că mi-au înghețat castraveții murați pe balcon, un borcan de compot de vișine, încă ceva bun, și culmea vinul care îl păstram de fiert pentru (după) sesiune, e mai mult înghețată. Ah! Mama mi-ar zice: "dacă tu încă dormi în tricou, de unde să știi cât e de frig afară". Păi mamă, eu nu dorm afară. Doar nu ai vrea să fac schimb cu borcanele!


Iubire, ai fost atât de rece când te-am îmbrățișat ultima oară, încât a rămas o parte din tine în pieptul meu. Mă întreb, a însemnat ceva pentru tine focul care l-ai stins în mine?

Acum îmi dau seama că ai fost o persoană mai schimbătoare ca vremea, a cărei hartă cu avertizări de cod o țineam invers. Eh..se stricase busola.


update: M-am prins de ce roșu, orange, galben, verde. Primele culori din curcubeu. :)

Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înșine. Călătorie ce o facem în singurătate.*

De câte ori nu ai căzut, și de câte ori nu te-ai simțit zdrobit de durere? De câte ori nu ai fost înșelat, amăgit, descurajat? Şi de câte ori a fost cineva cu adevărat lângă tine?

Când te-ai ridicat de jos ai descoperit că ai avut puterea să o faci, ai avut tăria să ridici privirea către cer și să îți faci avânt. Când ţi-ai legat singur rănile ai descoperit că poţi fi atent, grijuliu, un bun samaritean. Când ai uitat de trecut, de pelinul din pahar sau ai iertat, ai descoperit că eşti un consiler bun, că ai voinţă și nimeni nu iubeşte ca tine. O călătorie către tine, tu - călător și destinație!
Nu-ţi fie teamă, cu cât vântul e mai rece și mai puternic, cu atât ai ajuns mai sus.


["Călătorule, sunt urmele tale drumul şi nimic mai mult; călătorule, nu există drum, drumul se face mergând. Mergând doar croieşti cărare, iar de te uiţi înapoi, vezi poteca ce nicicând n-ai s-o mai străbaţi, mergând. Călătorule, nu există drum, ci doar urme peste mare."(Antonio Machado)]

*citat de Mircea Eliade

"Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroase, şi lăsat iar în suflet, şi iară înălţat. Şi nu ştiu nimic altceva, şi nimic nu înţeleg."

"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe."


.:: Reamonn-If I Go ::.



*citate din Romanul adolescentului miop de M. Eliade