Şi aş fugi către tine mamă, ca atunci când eram doar un copil, cu lacrimi în ochi şi cu genunchii juliţi, cu palmele sângerânde şi cu vorbele sugrumate de nodul din gât. Aş veni alergând către tine mamă, căci nu apa nici bandajele nu alina usturimea rănilor ca suflul tău rece şi glasul tău calm.


Acum mamă aş veni fugind la tine, căci am inima zdrelită de căzăturile care le-am luat în ultima vreme, ochii mei nu mai plâng mamă ca-nainte, ci doar lăcrimează. Şi nu mai strig ca atunci, căci durerile sunt de nebandajat şi vin de prea departe din adânc. Acum doar mâna ta prin părul meu şi acelaşi glas calm mi-ar îndrepta genunchii...m-aş ridica şi aş păşi cu încredere, căci tu mamă m-ai învăţat să pun piciorul în pământ şi să păşesc. Dar eşti departe mamă şi mâna ta nu înmoaie legătura ce mă ţine. Închid ochii şi te zăresc, mereu tânără şi veselă, cu privirea atât de limpede, încurajându-mă să mă ridic.

Şi mă ridic şi plec. Şi când toate se vor sfârşi, tot la tine mamă voi veni.


[sursa foto]