Nu mi-as imagina viata fara tine. Chiar daca povestile noastre se scriu in carti diferite, chiar daca Cel de sus ne-a pus in vremuri si lumi paralele si nu ne-a incrucisat drumurile, chiar si asa, nu mi-as imagina viata fara tine.
E de ajuns sa stiu ca existi, ca undeva acolo esti bine si boala sau durerea nu te-a ingenunchiat. E de ajuns sa stiu ca daca ne-am dori, am putea imparti aceasi foaie si am avea loc impreuna intr-un paragraf. Ti-as putea vedea fata plina de viata si buzele conturand doua vorbe. Nu mi-e usor, dar mi-e de ajuns.

Nu as putea concepe lumea fara tine. Ai fost lumea mea si ai ramas parte din ea. Singura parte pe care o traiesc. Mi-e greu sa te las in urma mereu si de cate ori ne jucam rolul pe aceasi scena, rar desigur, sa nu pot ajunge la tine. Sa ma opresc de fiecare data la distanta de un sarut si doar sa adulmec parfumul tau. Dar mi-e de ajuns sa inteleg cat de puternic te-am iubit si cat de devastatoare e constiinta. Mi-e de ajuns sa te adun in bratele mele in timp ce lupt cu dorurile mele, doar pentru a reintregi pentru o vreme lumea mea.

Stiu ca as putea trada firul povestii, sa incalc regulile si sa rastorn deznodamantul...dar iubesc omul dinauntrul tau.

Timpul ar fi trebuit sa vindece si sa astupe golurile, dar ce mana de om ar putea completa ce Dumnezeu a lasat dezvelit?