Într-o seară, tatăl anunţă familia că vor avea un oaspete la cină. Nu trecu mult timp și musafirul își făcu apariția. Toţi se așezară la masă, și într-un moment al discuției, musafirul întrebă pe singurul copil al familiei, Sara, despre colecția ei de păpuși:

Copila se ridică de la masă şi alergă într-un suflet către scări, trăgându-l pe domnul acela după ea.

Ajunși acolo, oaspetele rămase înmărmurit. Păpuși de toate felurile, culorile, îmbrăcate în diferite costumații, care mai de care mai minunate și mai prețioase.

Şi atunci, fetiţa se apropie de un cufăr mare de lemn coșcovit, aflat într-un colţ al camerei. Deschise capacul și lua o păpușă prăfuită, murdară, cu hăinuțele destrămate, și o mânuţă care abia se ţinea în două fire de ață, iar un ochi îl pierduse.

Oaspetele, uimit de păpușa aceea, o întrebă pe micuță:

Cum? se pot desparti asa de usor doi amanti? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rana si se lipeste de ea de nu-l poti desface decât cu suferinte de neîndurat... dar doua suflete care s-au împletit... au crescut apoi laolalta? Daca admiti ca o casnicie e o asociatie pentru bunul trai în viata, e rusinos, fireste, sa protestezi atunci
când e dizolvata. Dar cum sa primesti formula de metafizica vulgara ca iubirea sufleteasca e o conjugare de entitati abstracte, care când se desfac se regasesc în aceeasi forma si cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apa si sare, pusi la distilat, dau un litru si jumatate de apa si o jumatate de litru de sare; amesteci iar si iar ai doi litri de apa si sare? A crede ca iubirea sufletelor e o astfel de combinare simplista înseamna, fireste, a
discuta ca toata lumea, prosteste... O femeie îsi da sufletul si pe urma si-l reia intact. Si de ce nu? Are drept sa ia înapoi exact cât a dat.

.....

- O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti greu, la început, sa-ti placa femeia fara care mai târziu nu mai poti trai. Iubesti întâi din mila, din îndatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, îti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa înseli atâta încredere. Pe urma te obisnuiesti cu surâsul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat îti trebuieste prezenta ei zilnica. Înabusi în tine mugurii oricaror altor prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci în functie de nevoile si preferintele ei. Vrei succese ca sa ai surâsul ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nevroza. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urma.

            Îti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, îti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor pâna la moarte sunt facute pentru doi insi. A plecat de acasa, si esti necontenit îngrijorat sa nu i se întâmple ceva... Te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire când, dupa greutati materiale si umilinte uneori, ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de
placere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta si-ti spune ca toate astea trebuie sa înceteze pâna mâine la ora 11,35, când pleaca la gara. Shylock n-a avut curajul sa taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, caci stia ca asta nu se poate. Totusi, femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala, care e iubirea, poate sa-si ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului. Nici un doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor nascuti uniti, caci le-ar ucide pe amândoua. Când e cu adevarat vorba de o iubire mare, daca unul dintre amanti încearca imposibilul,
rezultatul e acelasi. Celalalt, barbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De altminteri asa e si frumos. Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt.

Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

E aşa ciudat cum noaptea, inima ţi se ghemuiește în piept și tremură. Şi nu de vântul cu miros de struguri și de frunze sfărâmate, ci de goliciune, de lipsa unei alte inimi, care să bată lângă ea.

Şi de data asta, noaptea a căzut pe nesimțite. Şi undeva, din spatele unui munte gârbovit de timp, a răsărit o lună imensă. O semilună. Unde şi-o fi lăsat jumătatea?

Ador apusurile, nopțile atunci când luna e plina..și inima mea la fel. Însă în nopți ca acestea, totul e greu de suportat. Aşa că am pornit prin ţară, unde am văzut apusul de la Buşteni, un cer roşu de pe Sorica-Azuga. Apoi am mers pe pârtie la Predeal, unde am atâtea amintiri cu tine. Nu am uitat nici Sinaia, unde am băut vinul acela fiert ca să ne dezghețăm. Am văzut și alte oraşe, însă nu au contat aşa mult. Şi da, m-am oprit pe plajă. Din păcate la Mamaia, dar e la un val depărtare de locul unde am văzut noi luna plină și plaja unde am mâncat. Bătea vântul, exact ca atunci, însă acum e mai frig, căci nu te mai țin în braţe. Marea era mai agitată, şi luna nu se mai reflecta ca atunci. Aşa cum multe nu mai sunt acum.

Pentru cei care vor să facă aceleași plimbări ca mine, există o posibilitate. E doar la un click de voi. E una în timp real, însă și realitatea e relativă..nu?

>> enjoy <<

Nu mă grăbesc să ajung în camera aceea mică, cu vedere spre parcul Copou. Da..acolo unde e teiul sub care ți-am zis că te iubesc, şi unde ai făcut atâtea poze lângă bustul lui Eminescu. Da da, nenea acela care îl întrebai dacă nu îi e frig în miezul iernii. De ce nu mă grăbesc? Tocmai pentru astea..şi pentru că acolo nu va fi nimeni să asculte dorurile inimii mele.

Va fi aceaşi cameră la geamul căreia îngenunchează soarele mereu seara, camera în care toţi se simt bine, mai puţin eu. Cândva mi s-a spus că omul sfințește locul. Poate de aceea era singurul loc unde puteai dormii bine, în afară de patul tău de acasă.

Aceleași colege de apartament, aceeași colegă de cameră, aceeași vecină speriată, probabil iarăși întâlniri matinale cu vecina simpatică de la 3 și cățelușul ei creț. Week-enduri cu muzică de la cluburile de lângă, aceleași vânzătoare de la market care acum mă cunosc aşa bine. Vecina din blocul de vizavi care ieșea la geam să vorbească la telefon, și care îmi zâmbea văzând că fac același lucru. Colegi de grupă mai puţini, eventual cunostințe noi, Diduţu meu mic și aiurit, chelnerițele de la terasa de jos..da da..cele care mi-au adus numai probleme în "familie" :) Aceleași dimineți în care pur și simplu refuz să mă trezesc pentru cursuri, dar laboratoare la care totuși fac un efort să mă dau jos din pat, aceleași glume "piperate" cu fetele mele. Mi-e dor de ele. Putin! Plimbări prin parc sau aceleași drumuri lungi până la Mitropolie, doar ca să schimbăm locul de ieșire, aceleași puburi care veci nu au ce îți dorești, și câte.

Hmm, ce voi pune în locul tabloului cu noi? Şi oare desenele de pe pereți mai sunt? Când voi deschide ușa camerei va fi ca și cum aş deschide cea mai mare cutie cu amintiri ce îmi aparține. Mi-e teamă, pentru că încă sunt sub tratament. Acela de a scăpa de parfumul vremurilor ce au trecut. Ah, și va trebui să găsesc sticla de parfum ce am primit-o cadou de la tine. Sper să nu mai fie acolo. Aşa cum multe nu vor mai fi acolo.

De ar intra toate în făgașul lor, și s-ar potoli furtuna din gândurile mele! ... Şi totuși..ce degete scumpe va mai scrie pe geamurile aburite?

Era o seara tristă. Abia se oprise ploaia, iar pădurea din faţa geamului era mai mohorâtă ca niciodată.

Stăteam acolo, pironit în faţa geamului, pierdut în marea de gânduri. Era o mare verde în faţa mea, valuri de brazi ce cădeau unul după altul, și o mare tulbure în inima mea.

Deodată se auzi ușa, și după câteva secunde simții două braţe ce mă cuprindeau într-o încleștare dureroasă. Văzând că nu poate zdrobi stânca ce o ținea în braţe, se întoarse către mine și mă sărută. Cobor privirea către ea și îi zâmbesc ușor, apoi mă pierd iarăși în lumea de partea cealaltă a sticlei.

Ea îl îmbrățișa pe omul pe care îl iubea, însă în inima mea simțeam de parcă îmbrățișam o pădure de brazi uscați. Ea nu simțea durerea pinilor vesteji ce-mi rănea atât de adânc sufletul.

M-am dezlegat de îmbrățișarea ei și m-am așezat la masa de scris.

Ea m-a sărutat pe creștetul capului și a plecat cu un zâmbet forţat.

Rămas singur, un val de lumină mi-a închis ochii. Deodată geamurile se deschisese și un parfum de iarbă proaspăt tăiată inundă camera. Se auzeau pași ușori prin cameră. Tălpile tale goale alunecau într-un vals și o ploaie de flori de măr cădeau peste tine. Buclele tale se jucau în adierea vântului și păreai o zână a zăpezii în mijlocul primăverii. Rochia albă îți descoperea umerii goi și catifelați. Era o nebunie de senzații, de sunete și culori. Mă pierdeam în vocea ta, însă cu vârfurile degetelor mi-ai ridicat bărbia și te-ai aruncat în brațele mele. M-ai sărutat atât de apăsat încât un fior mi-a cuprins inima. Ai vrut să pleci, dar te-am prins puternic și te-am sărutat iar și iar..și iar.

Am deschis atunci ochii speriat, dar tu plecasei. Geamurile erau închise. Știam că a fost doar un vis. Am plecat capul, căci inima mi-era frântă de durere..plecasei atât de brusc.

Deodată am simțit ceva alunecând după ureche pe birou. Era o frunză de măr...uscată.  Am zâmbit...

De ceva timp încerc să pun încă o cutie în podul cu amintiri. Mi-era greu să mă despart de tot ce mă lega de tine, pentru că multe le purtam încă în cutia mică de amintiri ce îmi bătea în piept. Dar acum am reușit! Am reușit să te scot de acolo. Praful așteaptă să se așterne pe tot ce cândva era lumea mea. Azi am prăbușit-o, am distrus lacătul ce te ținea încă în prezent, și l-am aruncat în marea uitării.

Lacrimi ar curge acum, dar simt o ură ce a inundat acel loc liber. Mă urăsc că am crezut mai mult, că încă o dată, te-am așteptat ca pe un fiu risipitor. Dar ai trecut prin faţa casei, ți-ai descărcat conștiința, și ai plecat mai departe, gata pentru o viață nouă, de parcă nimic nu s-a întâmplat.

Nu știu dacă doare mai tare că nu ai intrat sau că am crezut că vei intra şi ai plecat mai departe. Lipsa ta sau naivitatea mea?

Însă..nimic nu poate fi de neînlocuit. Altcineva îmi va potoli sufletul de infinit. Şi nu vei mai fi tu acea persoana. De azi...schimbăm jocul.
Zarurile au fost aruncate.

Talisman-Atat de singur

Love does not begin and end the way we seem to think it does. Love is a battle, love is a war; love is a growing up.

Mihai Beniuc - ULTIMA SCRISOARE (recitata de actorul Florian Pittis).

...................................................
Iar când viata va fi rea cu tine,
Când or sa te împroaste cu noroi
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi acolo singuri, amândoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintâi.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curând,
Când glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor în tarna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Prea multe amintiri pentru o vară care a trecut, prea multe sentimente neîmpărtășite, prea multe lacrimi, prea multă deznădejde, dezamăgire, început de toamnă cu gust amar și vânturi reci.

Apus venit prea devreme, și nu pentru că e ziua mai scurtă, ci pentru că timpul trece prea în fugă. Şi fug odata cu el. Şi nu mai sunt brațele tale în care să mă opresc.

E toamnă şi cad frunzele în sufletul meu! Şi se aud trosnind sub picioarele tale.

 

In seara asta am primit de la Dianna un clip foarte tare. Dupa parerea mea cred ca e foarte profund, o reclama foarte, foarte bine realizata. Intr-un singur minut au pus o filosofie intreaga. Si am mai gasit cateva clipuri asemanatoare care sunt tot reclame la acelasi produs. Mi se par extraordinare.

Pentru pasionati, vizionare placuta!

Undeva in ultimul rand, eu si un coleg foarte bun imparteam acelasi calculator. Jocuri nu erau prea multe, dar erau pe vremea aceea ca si "Counter Strike"-ul de azi, pentru mine cel putin. Aveam de ales intre Dyna, Bomberman, Solitaire, Doom sau Volfied.
   
Spre deosebire de colegul meu care mai jucase, eu habar nu aveam sa fac nimic. Ba, mint! Stiam sa inchid pc-ul. Va puteti imagina ca il lasam pe el mereu sa aleaga jocul, de rusine ca voi claca daca voi fi eu la butoane. Insa el avea inima "buna" saracutul, si ma lasa sa apas "tasta aia lunga", cum ii zicea el. Cica lucram in echipa, eu impuscandu-i pe uratii aia mari din Doom, el cautandu-i cu "soricelul" in mana. Nu era un joc multiplayer, ci era o prietenie care impartea, era o munca de echipa.

Parca si vad, doi copii copaci, unul tremurandu-i picioarele de emotie ca impusca baietii rai, si altul fericit ca ii cedasem rolul de lider. In inocenta mea de atunci, si fiindca el mai avusese intalniri de "rang inalt" cu un pc, credeam ca era o dovada de prietenie, de dragoste, cand ma insarcina cu apasarea "tragaciului". Trebuie sa recunosc ca m-a influentat mult acele ore de asa zisa informatica. Si asta pentru ca, spre deosebire de ceilalti care jucau pe rand cate jumatate de ora, noi reuseam sa jucam o ora intreaga. Consideream ca era altruist si o luam ca pe o declaratie de dragoste atitudinea lui de a juca impreuna. Il priveam cu respect pentru ca stia mult mai multe decat mine, cu toate ca eram cei mai buni din clasa si eram in concurenta mereu. Atunci era momentul cand il considerm superior doar pentru ca stia sa se joace. x(

Asta pana cand m-am luminat si am realizat ca de fapt profita de inocenta mea. Dar a durat ceva timp fericirea lui si parerea mea buna despre el. :))
   
Influenta jocurilor asupra mea nu luase insa sfarsit. Sa nu mai amintesc de rugamintile facute tatalui meu de a merge la prietenul lui de pahar, spre supararea mamei. Si asta pentru ca acolo puteam juca Solitaire ore intregi... singura! Cata fericire. Acum daca ma gandesc, tata era mai fericit, si asta pentru ca, spre deosebire de ei, eu stateam in fata unei singure sticle, cea a monitorului. Dar asta e alta poveste :p
   
Pana si azi ma mai tratez de "umilinta" acelor vremuri cand eram un simplu ajutor. Tratamentul e simplu: la pranz, dupa masa si seara inainte de culcare, scot masinile din garaj. Nu va speriati! Nu am ajuns asa grav. E doar unul din zecile de jocuri logice online care le savurez zilnic.

Mi-e dor... şi te iubesc, dar tu nu trebuie să ştii!

Zilele trecute am dat peste un filmulet foarte tare. Va recomand sa va uitati pana la capat, pentru ca e ceva cat se poate de real. Slava Domnului ca parintii mei nu sunt asa :))...I-am instruit bine.

Vizionare placuta!

The Yellow Smiley Face ( © PortableFilmFestival.com ) on Vimeo.*

Here's my key

philosophy

A freak like me

I`m so happy...a inceput sezonul 4 din Dexter !!!..unul dintre favoritele mele.

Daca ar fi sa aleg una din maniile mele, ca sa nu zic hobby ar fi serialele. Si nu oricare. Prefer serialele de calitate, multa psihologie, preserat putin umor si multa inteligenta. Am o lista nu prea lunga de filme, dar alese cu grija. Iar unul dintre acestea este Dexter.

Tocmai ce m-am "delectat" cu episodul 1 din sezonul 4 (04.01)..formidabil. Si acesta a reusit sa ma cucereasca prin monologul personajului principal, si prin scenele atat de bine scrise si jucate. Actori vechi care isi fac aparitia in acest prim episod aducand cu ele conflicte de mult incepute, suspans si o linie melodica ce iti tine inima pe jar. Un episod ce intradevar te lasa fara respiratie..la propriu. Va puteti imagina un tatic perfect, dar care in timpul liber ucide oameni..da` nu orice fel de oameni..ci pe cei certati cu legea.

Luna septembrie este luna episoadelor de calitate. De luna asta intru in paine..iar voi face nopti albe si ma voi detasa de tot. Ah cat am asteptat luna asta!

Inceputul toamnei inseamna inceputul noilor sezoane de filme bune. My favorite time!

O sa revin cu informatii despre lista mea de filme si despre Dexter!