De te-as intalni iara pentru prima data, oare mainile mi-ar fi la fel de agitate si palmele transpirate? Oare cafeaua ar avea acelasi gust? Ar mai avea cine sa ne fotografieze impreuna pentru prima oara?

De te-as intalni iara ca in prima zi, oare zambetul tau ar fi la fel de copilaresc? Ar fi acelasi ger si aceasi vreme sumbra? Oare am avea aceleasi ticuri si acelasi orgoliu?

Daca ne-am intalni iara pentru prima oara, m-ai mai ruga sa te opresc? Mi-ai mai fura tu noptile si mintile, visele si zilele de pace? Ai planta iara furtuna si ai duce trairile noastre pana la extrem? Am face aceleasi greseli si am fugi ca niste copii de responsabilitati?

Daca te-as intalni iara pentru prima oara....te-as recunoaste? 

Te caut in forfota orasului, te caut in linistea noptii si in bataia lunii. Te caut intre copertile cartilor ce zac prafuite in biblioteci uitate de lume. Te caut in varf de munte, in mijlocul zapezii, inghetata, cersind o sarutare calda. Te caut la poalele muntelui, unde padurile se imbratiseaza, unde iarba abia rasare de sub pamant, iar mieii zburda nestingheriți. Si ce daca lupii vin din departare urland a foame? E primavara.

Te caut la șes, undeva pierduta-n flori si scaldata in miros de iarba, cu rochia-ti alba fluturand in vant, ca aripi de inger pierdut la tara. E vara iubire si dorintele ne topesc mai aprig ca soarele ce arde cerul.
Te caut in largul marii si printre valurile ei, ma scufund in abis dupa tine, si te caut si te caut, prin corali si fire de nisip, te caut maluri intregi, dar raman doar sare si sudoare.

Te caut dincolo de granite, si tu ma cauti, si ne cautam iubire, si ne lovim umerii, ne aruncam ocheade si nu ne recunoastem printre frunze. Caci cautarea m-a uscat, si pielea mi-i toamna, iar ochii ni s-au lipit de cate lacrimi am vazut in drumul nostru.

Opreste-te din cautare iubire, caci pamantul e rotund si nu te voi astepta la vreun colt de lume. Timpul trece, si vine iarna iar. Si cine stie daca vei gasi o sarutare sa te-ncalzeasca, caci eu am obosit si ma doare departarea.

lacrimile nu te fac fragila. ci sufletul tau curat. si nu ma satur sa te privesc din umbra. iti atingi usor gatul, ti-ai dori sa nu fi inconjurata de atata lume. vrei sa plangi in voie. vrei sa iti eliberezi duhul ce mihnit iti cere o clipa de ragaz.

te-as strange in brate, ca sa imi ierti toate lacrimile ce le-ai varsat pentru mine. dar mana ta..adusa incet la gat e tabloul ce l-as picta pe pleoape. si gustul tau pe buzele mele. nu ma satur de tine. as opri universul intreg pentru a te putea privi. esti nemarginirea in care vreau sa ma pierd, caci ai gratia unei promisiuni de eliberare. 

daca visul de libertate la care soldatii prinsi in transee visau, in noroi si praf de pusca, daca visul lor ar prinde viata, ar avea mainile tale albe si parul prins, lasand gatul descoperit; l-ar fi atins cu timiditatea unei virgine si ar fi taiat in doua frica cu privirea ta. ar fi cucerit pamant si mare, si s-ar fi intors intregi acasa doar pentru a saruta inca o data gura ta.

nu stiu ce laturi m-au prins, dar nu mai zbor iubire. si pamantul are un gust metalic de plumb. deschide-ti bratele si primeste-ma. 

nu. nu o sa imi fie dor de tine. si nu...nu o sa iti simt lipsa. nu o sa plang si nici nu o sa imi smulg sufletul din mine. nu o sa adorm cu gandul la tine si nici nu o sa tanjesc dupa mainile tale.

am sa vaslesc pana in larg si acolo o sa ma opresc. o sa strig din toti rarunchii si o lovesc valurie pana cand o sa obosesc. o sa ma bat cu monstrii apelor, cu visele si dorintele mele, o sa ma scufund pana in abis, unde nicio raza de lumina nu indrazneste, si acolo o sa arunc toata fiinta mea. si-apoi, usurat de iubire, o sa plutesc in deriva, pana cand, doua maini, nu la fel ca ale tale, vor trage la mal ultima suflare din mine.

se vor intreba ce furtuna m-a doborat, ce soarta cruda m-a lasat de izbeliste, nestiind cat de scump se plateste o inima nesupusa. n-am sa le mai povestesc calatoriile mele si nici nu o sa le mai cant despre iubire. o sa tac si o sa pictez in gandurile mele, acele maini albe, liniile bustului tau si tigara care nu se mai stinge. si am sa iti conturez ochii si buzele pana cand le voi uita pe de-a-ntregul.

si din ochii tai cade-o lacrima...iar din mine-un suflet.

Am intins foile albe pe masa. Simteam ca daca voi scrie imi voi elibera inima de durere si apasarea aceasta sinucigasa. Insa orice gand as fi inceput nu mi se parea indeajuns pentru a fi pus pe hartie. As fi vrut sa scriu despre durerea care imi înnoadă glasul, insa nu putem definii ceea ce simteam. As fi scris despre iubirea care ti-o port, insa nu eram sigur de ea. Si cum as fi daca in aceasi inima e si iubire si durere? Nu poti turna in acealasi pahar si miere si venin. As fi scris despre primele saruturi, despre curajul si nebunia care a venit odata cu ele, insa inevitabil as fi scris si despre vinovatia si noptile nedormite ale constiintei mele. As fi scris despre seara asta, insa simt cum toate lacrimile mi s-au oprit in gat si nu pot nici sa respir.
Stiu doar ca scriind m-as fi vindecat. Insa de care boala? Mainile imi tremura pe penita, simt ca ma sufoc si simt nevoia sa plang. Dar nu pot. Simt cum plang maruntaiele in mine, insa eu nu pot.

M-as culca sa ma trezesc peste luni de zile, gata uitata sa fii si parfumul tau sa se fii evaporat. Insa mi-e frica de intuneric in lipsa ta.
Tot ce stiu acum e ca vreau sa ma opresc. Trebuie sa ma opresc. Ceasul nu arata decat putin pana la ora 12, simt o vesnicie pana maine.
As fuma o tigara, mi-as vinde sufletul celui care mi-ar promite mai multa liniste si care mi-ar lua gandurile, dar nu am cui.

Nu pot sa scriu despre tine. E ca si cum as lipii lama cutitului de piele si as trage fara mila. Stiam jocul inca dinainte sa intru. A fost o nebunie. E o nebunie. Nu pot urma un singur fir. Gandurile sunt adunate ca niste cai salbatici intr-un tarc. Si totusi e asa liniste. Unde sunt tropaiturile lor? Unde e nechezatul lor nebun? Toate sunt inabusite de strigatul sufletului meu. Urla atat de tare incat m-a surzit. Stiu..aici afara e galagie, trebuie sa fie.

E ca la zaruri. Da iubire, e ca la zaruri. Ar fi trebuit sa ma opresc de atunci. Insa zici..o data. Trebuie sa incerc o data..apoi ma opresc. Arunci zarurile si surpriza. ai castigat! Diavolul stie sa te atraga in jocul lui. Mereu prima oara iti va iesi. Atunci te simti norocos si mai arunci o data. si inca o data si iara o data. Pana cand nu mai poti sa te intorci. Ah iubire, de m-as fi oprit inainte sa fii inceput!

~~
M-am oprit si m-am intors spre mine. Si ca doi tovarasi vechi ce au tacut o vreme in fata paharelor pe jumatate goale, am tras sticla de pelin, i-am turnat inca o gura si l-am intrebat:
- Dar de ce?
A ridicat capul si cu buzele stranse si maxilarul intepenit a dat din cap de patru ori. A clipit incet si si-a umplut plamanii cu aer proaspat de parca pentru câtăva vreme a uitat sa mai respire.
Si tacea. Si parca auzeam prin tacerea lui fiecare vibrare a gandurilor si fiecare clinchet al inimii. Da, clinchet, de zici ca avea o tinichea in loc de inima.
Am incruntat fruntea si am insistat:
-De ce?
Si exact in urmatorul moment parca timpul s-a oprit. A ridicat privirea si uitandu-se exact in ochii mei mi-a zis:
- De nimic! Cu o plictiseala in glas a repetat: De nimic! Esti nebun!
Avea dreptate. Pana la urma urmei vorbesc cu mine insumi ca un nebun.
- Cred ca doare, am inceput eu sa ii povestesc. Ar trebui sa ma opresc...
A zambit aproape neobservabil: Aiuresti!