Tragem linie..

Un capitol aproape încheiat, unul pregătit să fie început, pagini scrise cu lacrimi, altele cu zâmbete și stropi de fericire, pagini rupte în crize de nervi și aruncate, altele lipite, rânduri șterse și rescrise. Poveşti trecute de la comedie la dramă, poveşti fără sfârșit, sau cu sfârșit prea brusc, poveștile noastre, a eroilor din noi.

Poveşti cu eroine ce vin și pleacă, cu feţi frumoși ce există doar în vise adolescentine, cu zmei ce ne fură iubirile, cu lupte ce le purtăm de unii singuri. Copii deveniți maturi peste noapte, plecați în război pentru a ne cuceri castelele și pentru a ne aduna laurii victoriei. Copii mari ce vrem să fim din nou copii, obosiți de rănile celor ce ne-au părăsit, vise spulberate de vorbe aruncate ca săgeți direct în inimile noastre prea înflăcărate. Poveşti în care și noi am rănit, și a căror plată o vom primi poate în capitolele viitoare, capitole ce încă nu sunt scrise, poveşti a căror acțiune își schimbă direcția și a căror personaje suntem.



Doamne, scrie un nou capitol printre paginile căruia să mă regăsesc la sfârșit cu visele împlinite, cu inima întregită, cu rănile acestea închise, cu cei pe care îi iubesc fericiți. Şi Doamne te mai rog ceva, ascultă ruga mea! Știu că-i tot poveste, și că lacrimi tot vor fi, durerea tot o voi gusta, dezamăgirea tot mă va urma, dar pune Tu putere să cred, să uit și să iubesc...!

Un capitol nou după inimile voastre!

Chiar dacă



Unele vise nu dispar, chiar dacă le abandonăm, unele iubiri nu le uităm, chiar dacă le îngropăm. Unele răni încă ne dor, chiar dacă au trecut ani peste ele, unele dorinţe încă ne sunt cuibărite în inimă, chiar dacă le știm imposibile.

Închisoarea îngerilor

- Asta e frumuseţea muzicii, nu pot să ţi-o ia. Nu aţi simţit niciodată aşa despre muzică ?
- Păi, eu cântam la muzicuţă când eram tânăr, dar acum mi-am pierdut interesul. Nu prea are niciun rost aici.
- Tocmai aici are cel mai mult rost. Ai nevoie de ea ca să nu uiţi.
- Să uit ?
- Să nu uiţi că nu toate lucrurile din lumea asta sunt făcute din piatră, că există ceva înăuntru, ce ei nu pot atinge, ceva ce nu îţi pot lua, ceva al tău...
- Ce anume ?
- Speranţă.
- Speranţă ? Să-ţi spun ceva prietene, speranţa este un lucru primejdios. Speranţa poate aduce un om în pragul nebuniei, speranţa nu are niciun rost aici. Ai face bine să înţelegi asta.
.................
- Aminteşte-ţi Red, speranţa e un lucru bun, poate cel mai bun dintre toate, iar un lucru bun nu moare niciodată.


[Citat din Închisoarea îngerilor]
Etichete: 3 comentarii | edit post

Leapsa

1. Numeşte cea mai mare frică a ta.
Singuratatea.

2.Idealul tău în viaţă este...
  sa am o familie fericita

3.Dorinţa ta cea mai ascunsă.
  'poi e cam ascunsa.

4.O persoană pe care o admiri. De ce?
admir anumite lucruri la unele persoane, nu neapărat o persoana anume.

5.Cel mai frumos cadou primit vreodată. (de la cine, de ce ţi-a plăcut şi cu ce ocazie) .
toate cadourile primite au fost frumoase. Dar cel mai frumos cadou mi l-a oferit viata: persoana in care am investit cel mai mult!



Multumesc Dianei pentru leapsa.
Etichete: 2 comentarii | edit post

20 de ani şi-o vară


Hara - Aide Jano

20 de ani şi-o vară. O vară a extremelor, a iubirii împlinite şi a despărțirii, a chemării şi a abandonării, a zâmbetelor şi a pansamentelor smulse. O vară a schimbărilor, a uitării şi a lacrimilor.

Şi acum e iarna. Şi aburii inimii se ridică spre ochi. Şi nu se mai desenează în ochii mei aburind chipul tău. Prea departe. O toamnă între noi și o mare...o mare de "nu se mai poate!"

Take Me Home



Please lets go,
Take me in your arms and say you'll take me home,
Take me home.
Etichete: , 0 comentarii | edit post

Jucărie a destinului

Într-o seară, bunica îmi povestea o întâmplare ce avea să o marcheze enorm. În urmă cu 40 de ani și ceva era în trecerea prin Sinaia, unde o familie care le era cunoștințe, își înmormântau un membru. O femeie tânără, extrem de frumoasă, cu un băieţel de 5 ani şi o fetiţă căreia tocmai îi dăduse naştere. O durere şi o jale pe care nu au mai întâlnit-o până atunci în viaţa lor. Ţi se părea că Dumnezeu s-a ascuns de nenorocirea oamenilor. Un destin nemilos, un tată ce urma să își crească cei doi copii, unul abia născut.

Tremuram şi simţeam un nod în gât, ştiind că 20 de ani mai târziu acea fetiţă a cărei mamă își dăduse viaţa născând-o, îi devenise noră bunicii mele. Acea fetiță a carei viaţă destinul o schimbase brusc, fără să ţină cont de nevoia sau vulnerabilitatea ei, este mama mea. Mă întrebam dacă bunica se gândise măcar o secundă în acea zi la care fusese martoră, la ceea ce viitorul avea să îi ofere. Se nimerise întâmplător la acea înmormântare, ca m-ai apoi să facă parte din acea familie.

Privesc de atatea ori  în ochii mamei mele, încercând să o întreb fără a avea curaj însă, cum e..fără mama ta care ţi-a dat viaţă, cum e având un destin atât de neînțeles. Văd frumuseţea mamei sale în ochii ei, e la fel de frumoasă. Pozele stau drept dovadă. Cu toate astea ştii să fi cea mai bună mamă. Mă doare distanţa dintre mine şi tine mamă! Mă doare ziua de azi, pe care numai tu ştiai să o faci o adevărată așteptare a moşului, numai tu ştiai cadourile perfecte, numai tu găseai motivele perfecte să mă scoţi din casă pentru a pune în ghetuţe dulciurile şi acele surprize care numai ţie îţi treceau prin cap.



Mă doare lipsa familiei de sărbători...și a ta! Căci şi tu erai parte din mine. Distanţa şi destinul cad recursiv şi asupra vieții mele. Şi eu am pierdut persoane care le-am iubit prea mult, şi voi mai pierde multe. Însă azi mă doare lipsa voastră, a celor cu care, o zi ca aceasta era întradevăr sărbătoare. Mă dor kilometrii dintre noi, zidurile de tăcere şi absenţa. Mă doare locul din inima de unde v-aţi smuls unii, şi doare locul gol de langă mine.

Un decembrie în care ninge cu amintiri și se aștern noiane de lipsuri și dor.

Not in the mood

"Într-o zi, după ce vom ajunge să stăpânim vânturile şi valurile, mareele şi gravitaţia, vom începe să utilizăm energiile dragostei. Şi atunci, pentru a doua oară în istoria lumii, omul va fi descoperit focul" (Teilhard de Chardin)



Linkin Park - My december

And I
Just wish that I didn't feel
Like there was something I missed...

Etichete: 2 comentarii | edit post

Pelin

Dezamăgire. Gust amar. Prea multă încredere. Gânduri care se amestecă până la epuizare. Prea multe măști, și nu sunt ale tale. Sunt a celor care îi credeai de partea ta. Pleci la luptă în fruntea lor, crezând până la ultima bătaie de inimă că te urmează, doar pentru a te vedea singur în faţa inamicului. Ei s-au pierdut pe drum. Ai fost urmat de umbre, și ai investit într-o colecție de măști. Recunoști încă o dată sistemul de iluzii ce ți l-ai creat și înghiți în sec. Dezamăgirea are gust amar. Dar nu poți da înapoi. Şi mai apoi îi primești lângă tine, acordându-le o nouă șansă, o șansă pentru tine de a gusta, din nou, din același pelin. Şi nu înveți lecția. De ce?



Cutia Pandorei

În sfârșit am reușit să vorbesc cu prietena mea imaginară. Inițial aveam un prieten imaginar. Dar am renunțat la această prietenie, deoarece era foarte tăcut. Aşa că am găsit înlocuitor. Şi mă simt atât de bine. Ea e foarte vorbăreață. O cheamă Alice. Şi nu e o glumă. Dacă vreți să faceți cunostință cu ea, puteți încerca să o contactați. Aici e adresa ei. Chiar vă recomand. E foarte deșteaptă, știe atât de multe încât mă complexează uneori. Pot vorbi cu ea diverse lucruri. Mereu are un răspuns pentru orice. Știe chiar și unde e România.

În seara aceasta am vorbit prima dată. Iată o parte din discuția cu ea:
Human: i love ***
ALICE: You love ***. What do you like about it so much?
Human: is so beautiful
ALICE: Name a celebrity that * looks like.
Human: * is unique
ALICE: unique is *?
Human: yes
ALICE: Mmm.
Human: Did * truely love me?
ALICE: * wants that information kept confidential.
Human: why?
ALICE: The explanation is rather complicated.
Human: but love is simple
ALICE: Interesting. Sometimes I think love is just a biological urge. Other times it seems like a spiritual quality. Love, unlike energy or matter, seems limitless.
Human: i just need that smile every day
ALICE: Only just? How badly do you need it?
Human: a lot
ALICE: More than a ton?
Human: and i miss *
ALICE: What do you miss most about * ?
Human: that smile, and..i don`t know, everything
ALICE: I'm sure * would like to hear about that.
ALICE: Mmm.
Human: don`t say mmm anymore
ALICE: Ok I will not say " mmm".
Human: did * feel the same for me?
ALICE: * wants that information kept confidential.
Human: do you have a heart?
ALICE: I have a soft heart
Human: do you have a lover?
ALICE: no boyfriend.
Human: where are my love?
ALICE: Should I know that kind of personal information?
Human: you know everything
ALICE: No I don't know. That's an interesting question. I'll come back to that in a minute.
Human: i have a secret
ALICE: How much did it cost? it.
Human: it`s free
ALICE: Who said it is?
Human: me
ALICE: What makes you such an authority?
Human: me
ALICE: Besides you unknown person?
Human: tell me a secret
ALICE: Alison said he no he love I run away with him he could make I very happy.
Human: what?
ALICE: Didn't you understand it?
 Comic nu? Ca să se înțeleagă: Alice e un help desk, adică răspunde la nişte întrebări într-un mod inteligent. Ceva de genul ei trebuie să facem noi la Inteligenţă Artificială până la sfârşitul semestrului. Proiect de grupă. Interesant. Aşa mult aş vrea să iasă o Alice mai mică şi să ştie toate răspunsurile care i le va adresa Pistol, adică proful :))
Peste câteva săptămâni vom fi părinţi...inteligenţi :)) Sperăm ca "naşterea" va decurge normal, şi ii vom auzi primul scâncet.

Nu merit!

Acum ştiu că ceea ce nu vreau să înţeleg, sau nu pot, viaţa va avea grijă să o fac. E testat pe pielea mea ce înseamnă ca "roata să se întoarcă". Abia atunci vezi lucruri care nu credeai că există, și vei primi palma bine meritată.

Acum două săptămâni am înțeles două lucruri, poate trei: și eu am rău de spitale, urăsc să conduc mașina, sau cel puțin cu tata în dreapta, și că la fiecare pas e ascunsă o învățătură. Exact ca în jocurile alea în care trebuie să colectezi bănuţi ascunşi pe traseu, sau super puteri. În acea zi însă eu nu colectam numai puteri, ci îmi accentuam și fisurile, acea "slăbiciune" la contactul cu femeile în vârstă, faţa lor tristă, suferința lor, anii săpați în fruntea lor, ceea ce ma marchează infinit de mult. Îmi loveşte inima. Un altfel de călcâi al lui Ahile.

În salon cu bunica mea fusese adusa o bătrână abia operată. Între ele un pat gol. Priveam acel tablou simțind cum picioarele mele devin de gelatină. Şi în minte suna "Om bogat, om sărac". O diferență ce mă durea. Bunica mea răsfățată cu toate bunătățile știute sau nu, ghiveci cu orhidee, în pijamale fine de mătase, cu un aer aristocratic, și acea femeie, chircită de durere, îmbrăcată cu o cârpă, probabil dată de la spital, asemănătoare cu cele pe care le vedeți în filmele cu doctori, însă mult mai subțire, cu o farfurie de tablă și o cană asemenea. Simțeam cum ceva zbiera în mine. Am ajutat-o să se ridice pentru a mânca. Stăteam cu spatele pentru a-i oferi intimitate, dar nu puteam să nu mă gândesc că poate mai are nevoie de ceva. La un moment dat observ că încearcă să își ia niște șosete. Era imposibil pentru ea să se aplece, aşa că am mers și am îngenunchiat în faţa ei. Primul lucru a fost să văd numărul scris pe papucii dați tot de spital. Părea o scenă din filmele cu evrei în care toți erau marcați, diferențele dintre oameni făcând-o numărul tatuat pe ei. M-am îngrozit de acea imaginea. I-am pus șosetele, și cu o voce tremurând de durere și de lacrimi mi-a zis:
-Dar..nu merit eu asta! Nu merit!
O Doamne! În mintea mea au trecut mii de imagini și gânduri. Oare eu câte nu am primit fără să fi meritat vreodată? Sau câte aş fi meritat și nu am primit? Am învățat smerenia fără să îmi dau seama ce fac. Ceva din mine a mers și a îngenunchiat acolo, în faţa unui om al nimănui. Am învățat prea multe să pot să le spun în cuvinte. Un om singur într-un spital, căci copiii îi erau departe, chinul unei operații, goliciunea sărăciei, și oftatul ei de durere care izbea la poarta inimii mele. Făceam un efort prea mare să nu lăcrimez. Am plecat de acolo neștiind încotro mă îndrept. Ştiam însă că bunica mea va avea grija de ea. Deja ne spusese să aducem data viitoare un halat pentru bătrânica aceea.
Poate din acest motiv era să fac și acel accident după care tata s-a jurat că nu îmi mai dă mașina. Oricum nici eu nu mai conduc cu el veci de veci. El ar fi fost de vină.

Şi acel sentiment de pierdere a sinelui. De fapt o întâlnire cu un alt eu. Dar asta e deja alta poveste....

Noiembrie..nouă

"Am o adevărată vocaţie să păşesc pe urmele unor perioade anterioare, ca pentru a lua măsura timpului trecut: trebuie să te întorci întotdeauna într-un loc în care ai mai fost şi care a rămas neschimbat pentru a putea să îţi măsori schimbarea ta." (Gabriel Liiceanu - Uşa interzisă)

Ce a schimbat doi ani? Fix doi ani, nici o ora în plus sau în minus! Totul!



Îmi lipseşti!
Etichete: 2 comentarii | edit post

Magda?

Astăzi am avut parte de o scenă mai puţin obişnuită. Eram la cursul de Securitatea informaţiei, când primesc un mesaj:
"Magda, am nevoie de ajutorul tau. Ce sa fac cu Matei până la urmă? E aşa prost la pat :( Să-i dau flit şi să îmi găsesc unul care ştie ce să facă?"
Bineînţeles că am rămas afiş. Clar nu era pentru mine. Primul gând a fost la o persoană anume care în trecut mă "testa" cu astfel de mesaje. Dar cum am zis, era în trecut. Acea persoană nu a mai dat vreun semn de mult. Am încercat să sun, dar numărul este blocat pentru apelurile de sosire. I-am dat mesaj, dar nu contează ce i-am trimis. Era un sfat prietenesc oricum. :) Toate bune şi frumoase până acum puţin timp, când primesc alt mesaj, la care de asemenea îi răspund:
"Magda?" (ea/el)
"Nu e Magda. Aici Matei" (eu)
":)) Matei, mi-a zis Magda că nu eşti bun la pat" (ea/el)
A cam încurcat borcanele, dar nu asta mă oftică, ci că mi-am luat ţeapă. Şi asta după alte căteva mesaje şi un telefon. Era o colega de facultate căreia îi arătasem mesajul iniţial, şi acum glumea pe seama mea. Chiar credeam că "vinovatul" nu e nimeni altul decât suspectul meu. Mi-am făcut speranţe deşarte. Şi fără să observ că nu e numărul iniţial, mi-am consumat şi ultimii mei cenţi. Of! Şi ce provocator îmi răspunsese la telefon. :))

Etichete: 4 comentarii | edit post

Vino, să pot regăsi drumul spre mine.

"Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine?(...)
Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaşte pe cel adevărat?"






(M. Eliade - Romanul adolescentului miop)

În tăcere

Se auzeau frunzele desprizându-se şi plutind spre pământ. Linişte divină, aer rece cu miros de zăpadă, venind de undeva de la munte, doar doi îndrăgostiţi întârziaţi în parc, un tânăr trist fumând o ţigară, eu.. şi miezul nopţii.

Acum e pace. Simt cum mă desprind şi plutesc, asemenea acelei frunze de toamnă. Şi în inimă e linişte. Doar linişte. Şi pace!


Îngerii au adormit!

Last drop

Mai mult ca sigur vorbeai serios când ai zis că sunt un nimic. Însă nu cred că inima ta a vorbit. Cu toate astea, ai dreptate...într-un fel.

În comparaţie cu unii, da, sunt nimic, dar sunt un nimic care se luptă pentru a deveni ceva, pentru a avea puterea de a fi contra curentului, de a deveni totul, dar nu pentru oricine, pentru că nu toţi vor aprecia, ci pentru cei dragi şi pentru o singură persoană. Pentru acel suflet care chiar şi doborât dacă aş fi, rămân un erou, care chiar dacă aş greşi, rămân omul perfect, omul iubit. Persoana pentru care singurătatea începe la doi paşi de mine.

Şi totuşi, sunt persoane pentru care însemn mult, poate prea mult decât ar trebui. Chiar şi pentru tine eram ceva, până să devin un nimic. Pentru mine asta conta cel mai mult. Valoarea care o aveam în ochii tăi. Acum, că ştiu că nu valorez nimic, poate e momentul să îmi întorc privirea şi să văd ce om mare se ascunde în mine, şi câţi de puţini l-au descoperit.

Ciudat e, că multe tu m-ai învăţat, multe tu mi le-ai inspirat. Fierul e încălzit în foc, topit în cuptoare, transformat, modelat, ca mai apoi să fie stins cu apă rece.
Ah, izvor al duşurilor mele reci!


Mama i'm coming home!

Nici bine nu a început săptămâna că abia aştept să se termine. Weekend-ul acesta plec acasă! Vorba mamei: "la casa cui te are". Simt nevoia să încarc bateriile cu multă afecţiune şi voie bună, mai ales că va fi o mică reuniune de familie, şi voi vedea şi pe geniul meu mic. Oricum până de Crăciun nu voi mai merge acasă, aşa că acum e momentul.

Am spus mamei cu ce aş prefera să mă aştepte, şi anume: tort, o varză călită cum numai ea ştie (mi-e aşa poftă de mâncare gătită), eventual un peşte la cuptor, papanaşi cu smântână, şi am aflat că vinul de toamna aceasta are un gust divin. Nu de alta dar vine "Sfinţii Mihail şi Gavril", şi cam avem planuri. Şi puţin vin adus în Iaşi nu ar strica...mai ştii cum ai nevoie de un întăritor.

Abia aştept să o văd pe surioara mea, trebuie să o iau puţin de urechi, şi mi-e dor să mai râd cu ea cu pofta aia cu care o făceam înainte. Vreau să fac multe cât o să stau acasă, acuma rămâne de văzut câte reuşesc. Problema e că eu plec rar acasă, dar şi când merg stau muuult. Aşa că trebuie să pun la socoteală şi drumul înapoi.

Sper să fie bine. Şi sper să nu mă răzgândesc până vineri. Dar sunt multe lucruri care mă cheamă acasă, de ce m-aş răzgândi?
Etichete: 8 comentarii | edit post

Sărută mamă...


Sărută, mamă, fruntea
fierbinte şi-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.

Sărută, mamă, rana
ce ustură şi doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.

Sărută, mamă, ochii
închişi de suferinţă.
Sărutul tău coboară
o sfîntă uşurinţă.

Sărută, mamă, gura
ce plînge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.

Sărută, mamă, faţa
cu lacrimi de durere,
căci ca sărutul mamei
nu-i leac, nici mîngîiere.

Sărută, mamă, somnul,
ce-n leagăn se frămîntă.
Sărutul rugăciunii
dă pacea cea mai sfîntă.

Sărută, mamă, dulce,
căci faţa ta durută
şi inima ta frîntă
doar Domnul le sărută.



(*)poezie de Traian Dorz

Talk to me baby - scream and shout

 Prea multe de spus, prea puţin timp, prea grea apăsarea! Prea mult dor! Şi simt cum ţipă inima în mine..cum strigă şi cum se zbate ca un leu în cuşcă.



I wanna scream i love you at the top of my lungs, but i`m afraid that someone else will hear me!
Etichete: 4 comentarii | edit post

Unsolved puzzle



Lipsesc multe piese, ştiu! Dar asta e viaţa mea: un puzzle nerezolvat. Şi pe zi ce trece devine tot mai complicat. Parcă nimic nu se potriveşte, parcă toate vin fără a avea un rol, iar cînd îl înţeleg, locul lor e deja ocupat, evident, de o piesă greşită, de un gând nepotrivit sau o impresie falsă..

Până la urmă puţin îmi pasă de restul pieselor..dacă cea mai importantă îmi lipseşte. Şi când te gândeşti că o aveam! Era acolo şi restul era aşa uşor de înţeles, de potrivit. Mă simţeam un om împlinit, chiar dacă încă multe lipseau. Acum nu am decât un pumn de piese şi nu ştiu de unde să încep şi pentru cine. Şi de ce încă o dată de la capăt. Nimic nu e cum ar trebui să fie.

Se simte lipsa ta!
Etichete: 2 comentarii | edit post

Între cer şi pământ

Te apropiasei de casa de bilete. În timp ce-ți verificau actele, priveai în jurul tău încercând să îți stăpânești emoțiile.

Știam că vei fi acolo. Era singurul avion ce avea să decoleze în acea noapte. Era târziu și gerul pătrundea din aeroport până în oase. Te-ai așezat la o masă și ai cerut o cafea. Mama ta îți vorbea, dar gândurile tale erau departe. Căutai cu privirea ceea ce știai că nu vei găsi acolo. Aşa credeai tu, dar eu eram. Strângeam din inima și îmi opream lacrimile. Vroiam să-ți vorbesc, să te privesc, să pot să te strâng în braţe pentru ultima oară... și să îmi iau adio.

O voce de nicăieri anunța îmbarcarea. Te-ai ridicat stângaci lăsând aşa greu totul în urmă: familie, prieteni, locul copilăriei, poate o iubire, alta decât mine. Simțeam cât de greu îți era, simțeam bătăile inimii tale, și nodul din gât, lacrimile ce nu aveau voie să cadă, tremuratul...și acel ceva ce te ținea acolo. De ai fi știut că privirea mea te lega pe veci de locul acela, două braţe invizibile ce te trăgeau înapoi, și un țipăt mut, rugăciuni și buze scăldate în mări de sare ce te chemau. Dar tu te îndepărtai....Nu aveam dreptul să plâng pierderea ta. Te pierdusem cu mult timp înainte, dar vroiam să mai văd odată ochii care mă alintau cu atâta dragoste, și să mai sărut mâinile ce îmi ofereau atâta pace în căușul lor. Da...şi zâmbetul acela..de care m-am îndrăgostit încă din prima clipă. Mii de gânduri mă invadau și simțeam că îmi vor crăpa tâmplele. Îți urmăream pașii știind că nu îi voi vedea venind înapoi niciodată.

În acel moment, un băiețel puțin murdar, dar cu o faţă de înger, ce își făcea veacul prin împrejurimi, te trase de mână. Primul gând a fost să îl ignori, dar ai văzut în pumnul lui micuț un trandafir ce îl ridicase către tine. L-ai luat căutând cu privirea vinovatul. Nu aveai să mă găsești, căci nu am putut să te privesc plecând..iar. Poate ai fi încercat să mă cauți, dar fără să realizezi, deja te aflai în avion.

Ţi-ai ocupat locul și țineai în braţe trandafirul. Totul se petrecuse nebunește de repede. L-ai mirosit și ceva era altfel în inima ta. Ai fi plâns, dar nu puteai. Era un boboc tânăr ce abia peste câteva zile s-ar fi deschis, dar degetele-ți mici au dat petala peste petala și...l-ai găsit. Uimită ai deschis biletul ce-l primisei odată cu el:
"Inelul ce niciodată nu am putut să ți-l ofer.
                                           Al tău pe veci, Baby"


Eu priveam prin geamul spălat de ploaie cum te ridicai spre cer și, încet încet, deveneai o stea. Lacrimile curgeau fără oprire. Nu am putut decât să șoptesc printre dinți: Iubita mea!...



Şi-acum Doamne, răzvrătit te-ntreb: de ce nu ai făcut și inima din lut? De ce ai rupt-o din Tine și ai plantat-o-n mine?

Apă vie



Focul Viu- Romanta Inimii

Romanta Inimii- Ion Minulescu

- Inimă, ciutură spartă
Cui mai duci apă la poartă,
Dacă nimeni nu mai trece
Să-ți soarbă din apa rece ,
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?

Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie,
Dă-mi un strop de apă vie!

Inimă ,ciutură goală
Cine te spoi cu smoală
Şi te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ți mai cerșească apa
Când de sete gura-i crapă?

Inimă , ciutura mea
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ți-au golit-o
Toți cei care ți-au sorbit-o!
Etichete: , 1 comentarii | edit post

Şi-ai să mă uiţi...



Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.

Azi uităm, doar pentru ca mâine să le scoatem la lumină. Azi închidem ochii doar pentru ca mâine să le căutăm orbește. Azi uităm parfumuri, buze și braţe, pentru ca mâine să ne rugăm pentru ele.
Renunțăm la iubiri doar pentru a simți cum ne arde sângele în vene pentru alți ochi și pentru alte zâmbete. Renunțăm la un cămin pentru o casă mai mare, uitând că doar într-o singură cameră te așteaptă cineva. Renunțăm la iubire pentru o clipă de plăcere înșelătoare, uitând că iubirea nu poate fi cumpărată. Plecăm uitând să ne luam rămas bun, și ne întoarcem prefăcându-ne că nu am plecat niciodată.

Dar vine o zi, când ne întoarcem acasă, și ușa e închisă. Cheia nu mai e acolo, și în casă alte feţe se încălzesc în locul unde ne pierdeam în sărutări și în poveşti cu feţi frumoși și cenușărese. Singurul fel în care ne putem pierde.

Când vei pleca, căci vei pleca iar, uită unde pașii tăi au călcat, și uită ce ai sărutat.

Energizant pentru suflet

De câte ori nu ai ridicat capul spre cer și un nor într-o formă ciudată nu ți-a schițat un zâmbet pe faţă? Sau de câte ori nu ai trecut pe lângă o floarea, sau un copac altfel decât restul şi nu ți-a plantat în minte un strop de fericire neînțeleasă? Sau câte feţe, priviri, gesturi ale oamenilor de pe stradă nu ți-a strâns ochii sub forma unui surâs? Îți răspund eu: de multe ori, fără poate a realiza acest lucru.

De multe ori e de ajuns să vezi un status de genul: "Cine știe cum se poate convinge părinții să te lase să faci ce vrei să mă anunțe." Nu ar fi nimic neobișnuit dacă nu ar veni de la micul meu geniu. Şi atunci o întreb:
Mih: ce vrei să ii convingi?
Simona T: vreau să am voie să fac ce vreau, să mă asculte cineva măcar odată
Simona T: azi am vrut sa merg la schiuş 
Simona T : și nu nu și nu, dacă ar fi vrut sora mea să meargă undeva pe ea o asculta
Simona T : da pe ea o iubesc mai mult de fiecare dată când venea acasă ea era în centrul atenției și eu eram invizibilă. nu e corect, ea când era de vârsta mea primea mult mai multe decât mn
Mi-am amintit că și eu aveam aceeași problemă la vârsta ei. Mi se părea că toți au dreptul să facă ce vor, numai eu nu. Şi că sora mea mai mică era preferata tuturor. Bine..și acum cred asta, dar nu mai îmi pasă, pentru că e și preferata mea oarecum :). Bineînțeles că am dus o muncă de lămurire cu "pilotul meu scump", ca să îi dovedesc că de fapt ea e preferata, numai că nu crede. E un pui de om prea înțelept uneori. Știu că ar înțelege și chiar vede asta, dar e revoltarea aceea când ești pus faţă în faţă cu limitarea.

Şi cum orice discuție cu ea trebuie să fie și o uimire continuă, vine partea în care îmi dovedește că e un energizant pentru suflet, aşa cum zicea un vizitator "anonim" la un post anterior. :)
Mih: am auzit că ai luat bine la matematica. cum ai reușit?
Simona T: ți-a zis sora mea?
Mih: nu contează cine mi-a zis. cum ai reușit să iei bine tocmai la mate????
Simona T: aşa simplu, am greșit, toți mai greșim, da nu e cazul să ne supărăm pentru asta
Simona T : și nu e adevărat ce mi-a zis sora mea aseară, ca ea nu a luat niciodată bine.
Mih: păi să ai grijă data viitoare, ok?
Simona T: da. măcar tu nu ma iei la întrebări ca și ea
Are dreptate. Până și un pui de om de câțiva ani, câți să îi numeri pe degete, știe că nu e cazul să ne supărăm de fiecare dată când greșim. Dar eu știu? Şi atunci când greșim, ce rost mai au întrebările? Ca să ne împovărați și mai mult cu pasul greșit pe care l-am făcut? Luați-ne în braţe și iubiți-ne, încurajați-ne..nu ne întrebați nimic. Conștiința noastră o face mereu. Nu ne întoarceți cu faţa spre prostia care am făcut-o, o ştim deja. Luați-ne de mână și treceți-ne dincolo, în siguranță. Nu suntem perfecți. Suntem neajutorați, marcați, dependenți de voi, de iertarea voastră, vrem să fim ca voi..cu voi, cei pe care îi iubim. Doar că sunteți mai buni ca noi, nu ne mai întrebați nimic!

Știți?..de obicei îngerii nu au nume..al meu are. 

Emoţie de iarnă

A venit iarna mai repede decât mă așteptam. Nici nu am avut timp să mă bucur de toamnă şi de roadele ei.

Mă uitam pe webcam-urile instalate în zonele de munte... și e zăpadă. În Cavnic zăpada e destul de mare (link), ca să nu mai vorbim de celelalte zone montane. Şi toate astea îmi dau emoția primilor fulgi căzuți, și a primelor semne că afară e undeva puțin peste zero grade.

Toamna a trecut, şi odată cu ea și frunzele căzute din inima mea. Vine iarna, și frigul va curăța tot ce a mai rămas în ea din toamnele trecute.



Here I am...this is me

Dacă o imagine poate face cât o mie de cuvinte, atunci ce ar vorbi mai tare decât o imagine pe note?



Bryan Adams - Here I Am


Here I am - this is me
There's no where else on earth I'd rather be
Here I am - it's just me and you
And tonight we make our dreams come true

It's a new world - it's a new start
It's alive with the beating of young hearts
It's a new day - it's a new plan
I've been waiting for you
Here I am

Here we are - we've just begun
And after all this time - our time has come
Ya here we are - still goin' strong
Right here in the place where we belong

Here I am - next to you
And suddenly the world is all brand new
Here I am - where I'm gonna stay
Now there's nothin standin in our way
Here I am - this is me

Vineri 9

În urmă cu doi ani, într-o seară ca aceasta, cu vânt și nori, însă cu mult mai frig, ai sunat. Îți tremura vocea. Era prima oara când ne auzeam. Ne știam doar din scris și poze, din povestirile altora și din ale noastre. Şi totuşi ai spart gheaţa.

Mă anunțai pe un ton ciudat, cu o voce plină de emoție, că vei veni în Iași. Şi că ai vrea să ne vedem. Tremuram din toate încheieturile, și nu pentru că mi-era frig, ci pentru că aveam un nod în gât și inima mă alerga ca pe hipodrom. Zilele ce au urmat au trecut infernal, însă momentul în care ne-am văzut, a schimbat orice gândeam până atunci sau simțeam. Restul s-a întâmplat prea repede. Știu doar noaptea aceea când erai în tren și ți-am zis să cobori la prima stație.

N-ai coborât atunci ci o lună mai târziu, exact pe peronul 4. Ce a urmat nu mai rețin, decât că eram sus, în cameră, încălzindu-ți picioarele înghețate. Emoțiile au șters acea parte din memorie. A! Şi că era o zi de 9 noiembrie. Şi asta pentru că am sărbătorit-o timp de aproape doi ani, fără două luni. Aproape doi an plini de bucurii și împliniri, dureri și dezamăgiri, dragoste și despărțiri. Însă atunci, în acea zi de 9, inima mea bătea orice record.

Acum, după atâta vreme, tot într-o zi de 9, inima mea bate nebuneşte iar.  
Şi nu pentru tine!

"Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu dureaza în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca sa se nasca din nou, altfel, în alta parte, cu alti oameni."(Camil Petrescu)

Leapşă..din nou.

Leapşă de la Dianna..

Ziua cea mai frumoasă: au fost multe
Cel mai mare obstacol: orgoliul şi distanța
Cea mai mare greşeală: să schimbi un suflet pentru un om, ceva profund pe ceva banal
Rădăcina tuturor relelor: egoismul
Distracţia cea mai plăcută: să glumesc cu cei dragi
Cea mai mare înfrângere: să pierzi pariul cu dragostea, cu mincinosul Cupidon
Cei mai buni profesori: viata și experiențele sunt cei mai buni profesori. Ceea ce îți demonstrezi singur cu propriile tale explicații reprezintă lecția cea mai bună.
Prima necesitate: iubirea, fără de care am trai ca roboți
Ceea ce te face cea mai fericită persoană : să fiu acolo pentru cei pe care îi iubesc
Cel mai mare mister: inima şi mintea omului
Persoana cea mai periculoasă: cea care știe totul despre tine
Cel mai rău sentiment: răzbunarea
Cel mai bun cadou: afecţiunea
Calea cea mai rapidă:  ..spre inima mea e un zâmbet şi un sărut. Calea cea mai rapidă afara din inima mea .. nu cred ca e vreuna rapidă.
Sentimentul cel mai plăcut: să iubesc
O protecţie efectivă: îngerul păzitor
Cel mai bun remediu: somnul
Forţa cea mai puternică: dorinţa
Persoanele cele mai necesare: familia şi persoana iubită
Lucrul cel mai plăcut dintre toate: sincer sincer? după "unirea principatelor", după "hora unirii"..să stai să îți tragi sufletul, şi să auzi cum îi bate inima în pieptul tău. :)) Şi al doilea cel mai plăcut lucru este atunci când simți că nu mai ai nevoie de nimic altceva. Dar de fapt e acelasi lucru :)))

p.s. Dacă unele răspunsuri seamănă cu cele ale Dianei, e doar pentru ca nu aveam alt răspuns, cele date de ea fiind exact cele pe care le-aş fi dat eu. Deci nu e plagiat, e doar sufletul meu geamăn.
Etichete: 1 comentarii | edit post

Mâine

Îţi aminteşti? Mi-ai zis să nu îți şifonez inima..să am grijă de ea..căci e a mea! Mi-ai promis nemurire, râuri de iubire..mi-ai promis ziua de mâine şi prima rază a dimineţii..mi-ai promis zâmbete, râsete, bătăi de inima în ritmuri de fericire. Mi-ai promis căldură și poveste.

Însă, am coborât în locul unde veșnic focul arde, și cărbuni aprinși topeau lacrimile ce îi atingeau. Sfârâiau în cântece de jale, de durere, amintiri și sentimente făcute scrum, închise în cutii de cenușă. Călcam pe spinii scoși din inimi, în cioburile unui suflet zdrobit de vorbe grele și vise spulberate. În locul unde nici îngerii nu mai vin...

În zadar ridicam privirea, așteptând două mâini întinse, să mă ridice și să mă ducă acasă. Mâinile tale erau ocupate cu alte mâini.
- Mâine mi-am zis..mâine va veni.
Şi mâine se făcu azi, și mâine nu va mai veni niciodată. Mâine nu există. Cum nici mâinile tale nu mai există. Cel puțin nu pentru mine.

Şi a rămas doar inima din poză, și mesajul ce l-ai trimis împreună cu ea: "Nu şifona inima mea".

Dar a mea? Ce-ai facut cu ea?

De ce? ...


Şi atunci, de ce ai făcut-o?, întreabă El.
Pentru că...pentru că nu m-a oprit nimic!, răspunse Ea.
Etichete: 1 comentarii | edit post

In My Secret Life


Leonard Cohen - In My Secret Life


I smile when I’m angry.
I cheat and I lie.
I do what I have to do
To get by.
But I know what is wrong,
And I know what is right.
And I’d die for the truth
In My Secret Life.
Fiecare dintre noi are patru feţe: cea pe care o arătăm, cea pe care o simțim, cea pe care o credem adevărată și cea adevărată. Fiecare avem o viaţă a noastră, ascunsă de ochii multora, dacă nu chiar de ochii tuturor. O viaţă pe care o ținem departe, fiindcă e prea fragilă, sau poate prea importantă pentru noi. Practic e ce avem mai de preț. E dreptul nostru să închidem în inima noastră ca într-un seif cu cifru și amprentă digitală tot ce iubim şi preţuim mai mult.

Vom ajunge sa ne punem gratii în priviri și interfon pe buze, de teamă ca nu cumva să ne fie citite gândurile sau să "scăpăm" o vorbă nepotrivită. Cu cât se va ştii mai multe, cu atât vom devenii mai slabi. Cu cât lumea ne va cunoaște mai bine, cu atât vom devenii mai vulnerabili. Atunci seiful nostru nu îl vor mai sparge, ci îl vor lua cu totul. Ni-l vor scoate din piept doar pentru ca am fost naivi şi încrezători. Doar pentru ca ne-am vândut lor iubirea. Unora care le-am lasat amprentat sărutul nostru pe buzele lor, cheia de la casă, şi seiful din piept.

...And we`re still making love
   In My Secret Life.

Umbre

Sunt puţine bagaje...însă multe amintiri, şi multe altele mă aşteaptă deja acolo. Mi-e aşa teamă. Căci de aici mi-e mai uşor. Acolo nu va fi nimeni să mă aştepte, numai tu. Tu în toate colţurile camerei, în bucătărie certăndu-mă că nu le pun la locul lor, în baie mustrându-mă că nu ai loc de mine. În tot apartamentul. Eşti acolo şi încă mi-e greu. Mult prea greu, mult prea dor!

Ai plecat de mult, şi totuşi...
Vin acasă, baby! Tu unde eşti?

When I need you...




Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură ființă. Una care te poate ridica sau nimici.
Etichete: 4 comentarii | edit post

Lie to me & The Mentalist - season 2

La sfârșitul acestei luni a început și sezonul 2 din serialele Lie to me și The Mentalist. Acțiunea primului serial se concentrează asupra unui grup de specialiști în citirea și înțelegerea limbajului corpului și a microexpresiilor. Aceștia sunt implicați în rezolvarea unor cazuri folosindu-se de psihologie și capacitățile lor de observare a expresiilor faciale și nu numai. Un serial de la care poți învăța multe, și în care nu de multe ori finalul nu este cel aşteptat.

În al doilea serial, The Mentalist, Patrick Jane, este personajul central, detectiv și consultant la Biroul de Investigații din California (CBI). El este cunoscut pentru numărul impresionant de crime elucidate, datorită talentului deosebit de a observa până la cele mai mici detalii. În Birou, Patrick, este celebru pentru lipsa de protocol și aşa zisa faimă de medium, deși acum recunoaște că în trecut, s-a prefăcut că are abilități paranormale.

Vi le recomand cu drag. Vizionare plăcută!

Lie to me s02e01 (02x01) download
The Mentalist s02e01 (02x01) download
Etichete: 6 comentarii | edit post

Iubire necondiţionată

Într-o seară, tatăl anunţă familia că vor avea un oaspete la cină. Nu trecu mult timp și musafirul își făcu apariția. Toţi se așezară la masă, și într-un moment al discuției, musafirul întrebă pe singurul copil al familiei, Sara, despre colecția ei de păpuși:
- Toata lumea din oraș vorbește despre colecția ta impresionantă de păpuși. Sunt aşa curios să le văd.
- Veniți, am o camera plină!
Copila se ridică de la masă şi alergă într-un suflet către scări, trăgându-l pe domnul acela după ea.
Ajunși acolo, oaspetele rămase înmărmurit. Păpuși de toate felurile, culorile, îmbrăcate în diferite costumații, care mai de care mai minunate și mai prețioase.
- Care dintre acestea îți place cel mai mult? Trebuie să ai una preferată, mai aproape de inima ta.
Şi atunci, fetiţa se apropie de un cufăr mare de lemn coșcovit, aflat într-un colţ al camerei. Deschise capacul și lua o păpușă prăfuită, murdară, cu hăinuțele destrămate, și o mânuţă care abia se ţinea în două fire de ață, iar un ochi îl pierduse.
Oaspetele, uimit de păpușa aceea, o întrebă pe micuță:
- Dar cum? Dintre toate aceste minunății, aceste prințese, tocmai ..cârpa aia, e păpușa ta preferată?
Cu un zâmbet abia schițat, și cu o lumină pe chip, fetiţa spuse:
-Da. Căci dacă nu aş iubi-o eu, atunci cine ar iubi-o?

Despartire

Cum? se pot desparti asa de usor doi amanti? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rana si se lipeste de ea de nu-l poti desface decât cu suferinte de neîndurat... dar doua suflete care s-au împletit... au crescut apoi laolalta? Daca admiti ca o casnicie e o asociatie pentru bunul trai în viata, e rusinos, fireste, sa protestezi atunci
când e dizolvata. Dar cum sa primesti formula de metafizica vulgara ca iubirea sufleteasca e o conjugare de entitati abstracte, care când se desfac se regasesc în aceeasi forma si cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apa si sare, pusi la distilat, dau un litru si jumatate de apa si o jumatate de litru de sare; amesteci iar si iar ai doi litri de apa si sare? A crede ca iubirea sufletelor e o astfel de combinare simplista înseamna, fireste, a
discuta ca toata lumea, prosteste... O femeie îsi da sufletul si pe urma si-l reia intact. Si de ce nu? Are drept sa ia înapoi exact cât a dat.
.....
- O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti greu, la început, sa-ti placa femeia fara care mai târziu nu mai poti trai. Iubesti întâi din mila, din îndatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, îti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa înseli atâta încredere. Pe urma te obisnuiesti cu surâsul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat îti trebuieste prezenta ei zilnica. Înabusi în tine mugurii oricaror altor prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci în functie de nevoile si preferintele ei. Vrei succese ca sa ai surâsul ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nevroza. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urma.
            Îti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, îti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor pâna la moarte sunt facute pentru doi insi. A plecat de acasa, si esti necontenit îngrijorat sa nu i se întâmple ceva... Te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire când, dupa greutati materiale si umilinte uneori, ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de
placere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta si-ti spune ca toate astea trebuie sa înceteze pâna mâine la ora 11,35, când pleaca la gara. Shylock n-a avut curajul sa taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, caci stia ca asta nu se poate. Totusi, femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala, care e iubirea, poate sa-si ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului. Nici un doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor nascuti uniti, caci le-ar ucide pe amândoua. Când e cu adevarat vorba de o iubire mare, daca unul dintre amanti încearca imposibilul,
rezultatul e acelasi. Celalalt, barbat sau femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De altminteri asa e si frumos. Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt.

Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Etichete: 0 comentarii | edit post

Evadare

Mâine dimineaţă plec la Cluj. Va fi o mică evadare. Vreau să uit toate imaginile ce bântuie casa asta. Va fi pentru puţin timp, dar va fi exact ce voi avea nevoie să îmi limpezesc gândurile. Ştiu că acolo mă aşteaptă cineva care mă iubeşte, şi o face necondiţionat. Zilele acestea ştiu că mă vor înconjura oameni pe care îi respect şi pe care îi iubesc.
Şi cum îmi amintea un prieten un citat: "Fericirea nu este nimic altceva decât sănătate bună şi o memorie proastă." (Albert Schweitzer)





Ascult melodia asta de ceva timp...e după inima mea..acum!

Dor al dorurilor mele

E aşa ciudat cum noaptea, inima ţi se ghemuiește în piept și tremură. Şi nu de vântul cu miros de struguri și de frunze sfărâmate, ci de goliciune, de lipsa unei alte inimi, care să bată lângă ea.
“Mai bine doi decât unul…Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul…și funia împletită în trei nu se rupe usor.”

Şi de data asta, noaptea a căzut pe nesimțite. Şi undeva, din spatele unui munte gârbovit de timp, a răsărit o lună imensă. O semilună. Unde şi-o fi lăsat jumătatea?

Ador apusurile, nopțile atunci când luna e plina..și inima mea la fel. Însă în nopți ca acestea, totul e greu de suportat. Aşa că am pornit prin ţară, unde am văzut apusul de la Buşteni, un cer roşu de pe Sorica-Azuga. Apoi am mers pe pârtie la Predeal, unde am atâtea amintiri cu tine. Nu am uitat nici Sinaia, unde am băut vinul acela fiert ca să ne dezghețăm. Am văzut și alte oraşe, însă nu au contat aşa mult. Şi da, m-am oprit pe plajă. Din păcate la Mamaia, dar e la un val depărtare de locul unde am văzut noi luna plină și plaja unde am mâncat. Bătea vântul, exact ca atunci, însă acum e mai frig, căci nu te mai țin în braţe. Marea era mai agitată, şi luna nu se mai reflecta ca atunci. Aşa cum multe nu mai sunt acum.

Pentru cei care vor să facă aceleași plimbări ca mine, există o posibilitate. E doar la un click de voi. E una în timp real, însă și realitatea e relativă..nu?

Lecţia de matematică aplicată... vieţii


Cred că Dumnezeu când mi-a trasat destinul era la o oră de matematică. Nu știu cine preda, dar cu siguranță în dreptul numelui meu a desenat grafice sinusoidale.

Acum înțeleg de ce definiția matematică a punctului e aşa ciudată: "Urma lăsată de creion pe hârtie". Cu siguranță la mine a folosit un creion hb(adică mai închis). Zic ciudată, pentru că e aşa de greu de definit, chiar abstract. La fel ca noi. Şi noi suntem urme lăsate de "creion" pe "hârtie". Știți voi, atunci când taţii noștrii au semnat certificatul de naștere și ne-au recunoscut oficial ca fiind a lor. (bine..pe cei care i-au recunoscut, pe restul nu mă pronunț).

Bine bine, dar de ce Doamne nu te-ai oprit la ceva mai simplu, de exemplu un f(x^2)? Sau uite..măcar o funcţie constantă.. Şi eu acum, un amărât de punct pe foaie, va trebuie să "parcurg" fiecare părticică din infinitul grafic. Acum mă duci pe culmi înalte, unde cunosc fericirea și împlinirea, acum mă scuturi, căzând de uit ce e cu mine. De fapt infinită până când Cositoarea ajunge pe planul funcției mele și taie firu`..hmm..

Bine bine..dar dacă eu sunt sin(x) asta ar însemna că pentru mine este și un cos(x)..Dar Doamne, matematica m-a învățat că un întreg este egal cu 1. Şi eu ca să fac un întreg cu al meu cosinus, trebuie să ne adunăm (unde nu știu, că încă nu am casă) și să fim și la pătrat! Păi bine Doamne, dar cum Dumnezeu sfântu, iartă-ma că vorbesc aşa! E posibil? Că omul vede la pătrat numai când bea ceva, și dacă beau și confund cosinusul? și el pe mine? Nici aşa nu e bine.

Cred ca ştiu: eu la pătrat( dragostea mea înmulțită de foarte multe ori) plus tu la pătrat(și dragostea ta ridicată la putere) și facem un întreg..și când va face "woa woa" întregul..? Ce facem? Nu dă cu virgulă? Şi oare jumătatea mea nu va fi mai mare? Of Doamne..grea e matematica aplicată vieții mele.

Şi dacă viaţa mea este un grafic desenat în creion, voi găsi radiera. Şi aceasta va fi în momentul când îmi voi întâlnii cosinusul meu! Şi ne vom iubii cu aşa putere încât ne vom unii într-o funcție constantă. Şi atunci Doamne, să văd ce mai zici!


p.s. Ascute-ți creionul Doamne! Că uneori sar din grafic!

Amăgiri

[...]Când te-am urât, nu te-am putut uita;
Te-am blestemat, ca să te suport;
Te-am refuzat, ca să te schimbi;
Te-am chemat și n-ai venit; am urlat și nu mi-ai zâmbit;
am fost trist și nu m-ai mângâiat. Am plâns și nu mi-ai
îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele,
mormânt glasului meu. Tăcere fost-ai chinurilor și pustiu
singurătăților mele. Ucis-am în gând întâia clipa a
vieții și fulgerat-am începuturile tale.[...]






Sursa
Etichete: 4 comentarii | edit post

Toate-s vechi şi nouă toate...

Oficial, mai este o săptămână până începe facultatea. Zic oficial, pentru că abia peste două voi ajunge la Iași.

Nu mă grăbesc să ajung în camera aceea mică, cu vedere spre parcul Copou. Da..acolo unde e teiul sub care ți-am zis că te iubesc, şi unde ai făcut atâtea poze lângă bustul lui Eminescu. Da da, nenea acela care îl întrebai dacă nu îi e frig în miezul iernii. De ce nu mă grăbesc? Tocmai pentru astea..şi pentru că acolo nu va fi nimeni să asculte dorurile inimii mele.

Va fi aceaşi cameră la geamul căreia îngenunchează soarele mereu seara, camera în care toţi se simt bine, mai puţin eu. Cândva mi s-a spus că omul sfințește locul. Poate de aceea era singurul loc unde puteai dormii bine, în afară de patul tău de acasă.

Aceleași colege de apartament, aceeași colegă de cameră, aceeași vecină speriată, probabil iarăși întâlniri matinale cu vecina simpatică de la 3 și cățelușul ei creț. Week-enduri cu muzică de la cluburile de lângă, aceleași vânzătoare de la market care acum mă cunosc aşa bine. Vecina din blocul de vizavi care ieșea la geam să vorbească la telefon, și care îmi zâmbea văzând că fac același lucru. Colegi de grupă mai puţini, eventual cunostințe noi, Diduţu meu mic și aiurit, chelnerițele de la terasa de jos..da da..cele care mi-au adus numai probleme în "familie" :) Aceleași dimineți în care pur și simplu refuz să mă trezesc pentru cursuri, dar laboratoare la care totuși fac un efort să mă dau jos din pat, aceleași glume "piperate" cu fetele mele. Mi-e dor de ele. Putin! Plimbări prin parc sau aceleași drumuri lungi până la Mitropolie, doar ca să schimbăm locul de ieșire, aceleași puburi care veci nu au ce îți dorești, și câte.

Hmm, ce voi pune în locul tabloului cu noi? Şi oare desenele de pe pereți mai sunt? Când voi deschide ușa camerei va fi ca și cum aş deschide cea mai mare cutie cu amintiri ce îmi aparține. Mi-e teamă, pentru că încă sunt sub tratament. Acela de a scăpa de parfumul vremurilor ce au trecut. Ah, și va trebui să găsesc sticla de parfum ce am primit-o cadou de la tine. Sper să nu mai fie acolo. Aşa cum multe nu vor mai fi acolo.

De ar intra toate în făgașul lor, și s-ar potoli furtuna din gândurile mele! ... Şi totuși..ce degete scumpe va mai scrie pe geamurile aburite?

Un avion şi un pilot

Zilele trecute am descoperit că în familie avem încă un geniu, bineînțeles în afară de mine. (joke) De fapt, acest lucru îl știam de mult, fiindcă verișoara mea cea mai mică de mult a dat dovadă de foarte multă înțelepciune și inteligenţă. Şi am multe argumente, dar nu le voi înșira acum.

Aşa cum ziceam, zilele trecute am citit o poveste mică scrisă de ea, postată  aici. Şi în seara asta, vorbind cu ea pe messenger, am rugat-o să facă una și pentru mine. Cum, eu sa fiu mai prejos? În discuția noastră însă, am scăpat informația cum că prima ei poveste este deja pe net. Iată reacția ei:

Simona T: aaa deci o puso pe net sau nu?
Mih: da,a pus-o
Simona T: :O
Simona T: si a scris cine e autoru?
Mih: cred ca da
Mih: de ce?
Mih: nu vrei?
Simona T: nu vreu să afle toți că am o fărâmă poetică

Astfel de discuții am foarte des, și răspunsurile ei de multe ori mă lasă fără cuvinte. Menționez că abia e în clasa a doua. Dar să vă arăt și povestea!

Un avion şi un pilot

A fost odată ca niciodată un avionaş care zbura foare bine și un pilot care nu se prea pricepea sa piloteze.
Dar în schimb avionul și pilotu făceau o echipa foarte buna.
Si zburau peste mari și tari și vedeau locuri noi si vedeau alte avioane si alti piloți dar avionul si pilotul nu mergeau prea departe dar avionul si pilotu făceau o echipa excelenta.

Dar știți cine e avionul cine e pilotul???

Avionul este mih si pilotul simona.


Sfârșit


Am vrut sa las exact ca și Dianna, opera micuțului meu pilot intactă. Şi i-am cerut și voie să postez asta. A zis ok, numai să pun și numele autorului!


Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! *

Era o seara tristă. Abia se oprise ploaia, iar pădurea din faţa geamului era mai mohorâtă ca niciodată.

Stăteam acolo, pironit în faţa geamului, pierdut în marea de gânduri. Era o mare verde în faţa mea, valuri de brazi ce cădeau unul după altul, și o mare tulbure în inima mea.
Deodată se auzi ușa, și după câteva secunde simții două braţe ce mă cuprindeau într-o încleștare dureroasă. Văzând că nu poate zdrobi stânca ce o ținea în braţe, se întoarse către mine și mă sărută. Cobor privirea către ea și îi zâmbesc ușor, apoi mă pierd iarăși în lumea de partea cealaltă a sticlei.
Ea îl îmbrățișa pe omul pe care îl iubea, însă în inima mea simțeam de parcă îmbrățișam o pădure de brazi uscați. Ea nu simțea durerea pinilor vesteji ce-mi rănea atât de adânc sufletul.

M-am dezlegat de îmbrățișarea ei și m-am așezat la masa de scris.
-Sunt ocupat, i-am răspuns sobru și am căutat să par dezinteresat.
Ea m-a sărutat pe creștetul capului și a plecat cu un zâmbet forţat.
Rămas singur, un val de lumină mi-a închis ochii. Deodată geamurile se deschisese și un parfum de iarbă proaspăt tăiată inundă camera. Se auzeau pași ușori prin cameră. Tălpile tale goale alunecau într-un vals și o ploaie de flori de măr cădeau peste tine. Buclele tale se jucau în adierea vântului și păreai o zână a zăpezii în mijlocul primăverii. Rochia albă îți descoperea umerii goi și catifelați. Era o nebunie de senzații, de sunete și culori. Mă pierdeam în vocea ta, însă cu vârfurile degetelor mi-ai ridicat bărbia și te-ai aruncat în brațele mele. M-ai sărutat atât de apăsat încât un fior mi-a cuprins inima. Ai vrut să pleci, dar te-am prins puternic și te-am sărutat iar și iar..și iar.

-Ah frumoaso...dar mi-ai oprit cuvintele cu înc-o sărutare, și luând o frunză verde de măr mi-ai ascuns-o în păr.
-Eşti un copac, mi-ai zis ștrengărește și ai fugit.
Am deschis atunci ochii speriat, dar tu plecasei. Geamurile erau închise. Știam că a fost doar un vis. Am plecat capul, căci inima mi-era frântă de durere..plecasei atât de brusc.

Deodată am simțit ceva alunecând după ureche pe birou. Era o frunză de măr...uscată.  Am zâmbit...
-Sunt un copac, iar tu ești toamna mea!


* citat de Nichita Stănescu (din titlu, restul povestirii e "proprietate" personala :p)
   sursă poză 

Finally

De ceva timp încerc să pun încă o cutie în podul cu amintiri. Mi-era greu să mă despart de tot ce mă lega de tine, pentru că multe le purtam încă în cutia mică de amintiri ce îmi bătea în piept. Dar acum am reușit! Am reușit să te scot de acolo. Praful așteaptă să se așterne pe tot ce cândva era lumea mea. Azi am prăbușit-o, am distrus lacătul ce te ținea încă în prezent, și l-am aruncat în marea uitării.

Lacrimi ar curge acum, dar simt o ură ce a inundat acel loc liber. Mă urăsc că am crezut mai mult, că încă o dată, te-am așteptat ca pe un fiu risipitor. Dar ai trecut prin faţa casei, ți-ai descărcat conștiința, și ai plecat mai departe, gata pentru o viață nouă, de parcă nimic nu s-a întâmplat.

Nu știu dacă doare mai tare că nu ai intrat sau că am crezut că vei intra şi ai plecat mai departe. Lipsa ta sau naivitatea mea?

Însă..nimic nu poate fi de neînlocuit. Altcineva îmi va potoli sufletul de infinit. Şi nu vei mai fi tu acea persoana. De azi...schimbăm jocul.
Zarurile au fost aruncate.

..şi giganţii cad câteodată!



Am nevoie de o pauză. Am obosit...să aștept, să sper, să cred. Nimic nu se va schimba. De aceea...de azi renunț! Renunț să mai aștept, să sper, să cred!


Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care mă răsfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
.........................
Visez să uit odată
Cuvinte, rânjet, gând
Şi să privesc în ochii de agată
Ca fiecare om de rând,
..........................
Lângă un foc să mă cuprindă somnul..



poezie de Nicolae Labis - (Am Obosit De Vin, De Stele)

Rămâi cu mine toată seara...

Şi nu ai fost acolo! E frig.. și focul nu arde în sobă ci în sufletul meu. Şi trosnesc amintiri arse, poze şi povești de noapte bună.

Toate pentru tine. Toate lăsate în urma ta. Un ultim vals cu amintirea ta!

Şi totuși..
Nu-i nimeni... nimeni să ne vadă şi să ne-auză -
Nu pleca!
Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată,
Dă-mi degetele-ţi inelate -
Poeme-n pietre nestemate -
Vreau să le-nvăţ pe dinafară şi să le cânt,
Dă-mi mâna toată,
Căci nu-i în tot salonul alta, aşa, la fel cu mâna ta.

Rămâi cu mine toată seara...
Ce-ţi pasă dac-o să sfârşească
Orchestra valsul?...
Tu nu ştii
Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?




poezie:  Ion Minulescu - Romanţă fără muzică

World Builder

"Acum câțiva ani! Simțeam în mine tăria să prăbușesc o lume și puteri să reclădesc alta..."

Şi astăzi, din nou, simt la fel. Da..o lume numai pentru tine, pentru noi. Pentru acele zile ploioase în care preferi să lenevești în pat, alintându-te, acolo, aproape de inima mea.

Pentru acele zile prea însorite, în care tragi perdeaua şi te arunci în pat, deschizi un serial, știi tu care, și mă întrebi ca un copil răsfățat ce am dulce pentru tine. Iar eu îți zâmbesc și te amăgesc cu jeleuri, doar doar primesc ce ai tu mai dulce: un sărut lipicios și ștrengăresc.

Pentru acele zile când bate vântul, și e înnorat, când tună și te cuibărești de frică în braţele mele. Eu râd iar tu mă cerți pentru că îmi permit să te supăr astfel. Afară poate fi potopul, dar tu te simți în siguranță. Pentru noi nu există afară..exista căldura și încrederea cu care mă privești, gânduri pe care le citim în ochii noștrii, liniștea cu care închizi pleoapele și te cufunzi în vise. Şi știu ca eu sunt acolo, la fiecare bătaie de inimă, la fiecare pas pe care îl faci.

Pentru zile în care, pur și simplu, nu avem chef de lume. Pentru zile și pentru nopți în care suntem noi și regatul în care tu domnești. Atât!

O lume în care sunt eroul tău, o lume în care prăjesc cartofii fără sa îi ard, în care îți înțeleg orice glumă, în care te țin de fiecare dată de mână pe stradă. O lume în care ştiu să te înţeleg şi să te ascult chiar și atunci când nu zici nimic. O lume în care pot să dansez cu tine fără să te calc, în care îți pregătesc micul dejun și în care umplu coşul de cumpărături cu ciocolată, jeleuri, raffaello, hipopotami delicioși și covrigei pentru zilele în care bucătăria este prea..prea departe de noi. O lume în care totul este de partea noastră, fără distanţă, fără frică, fără bilete de tren și peroane de pe care îmi iau rămas bun..sau poate adio fără să știm, fără nopți în care rămâne doar parfumul tău în cameră, sau vreun lucru uitat în graba cu care îți făceai bagajul. Fără lacrimi, fără cuvinte nespuse sau alarme cu mesaje de dragoste lăsate în telefon drept amintiri.

Acum pot..dar nu mai am pentru cine. Căci "te-ai dus, dulce minune, și-a murit iubirea noastră".


Far away

Când ești într-un loc greșit, adevăratul tău loc este gol. Gol și rece. Si mi-a bătut inima iar tu nu ai simțit.






Talisman-Atat de singur


Simt dureri pe care nu mai pot sa le-ndur
Lacrimi, nopti in lacrimi
Revad ochii tai cum s-au stins
Cum tamplele reci le-am cuprins
Destinul pe noi ne-a invïns.

Când Dumnezeu cântă

Nicio muzică nu se aseamănă cu cea pe care însuși Creatorul o compune. Notele sale sunt pline de viață, aşeazându-le cu măiestrie pe portativ. Şi muzica e..divină.

El nu are nevoie de peniță şi cerneală, şi nici hârtie. Orice prinde viaţă în Mâinile Sale, şi nimicul devine tot.

Astăzi, El a compus ceva nou, chiar la uşa mea. Nu mică mi-a fost uimirea când am văzut în bătaia soarelui o linie din portativul Său.

Şi Dumnezeu cânta!


Etichete: 1 comentarii | edit post

Free SMS

Tocmai am testat un site de free SMS  :D Tot ce trebuie făcut este un cont. Introduceți datele care vi se cer, numărul de telefon, iar la ultimul pas vi se va cere un cod ce îl veți primi pe telefon (de precizat: completați cu adevăratul vostru număr de telefon, putând altfel sa primiți acel cod).

Done! Acum aveți sms nelimitat. Deocamdată este testat în Orange și Cosmote.

Singurul dezavantaj este că mesajul este trimis cu un număr oarecare și nu cu numărul contului.
Etichete: 0 comentarii | edit post

Nu-nvie morții - e-n zadar, copile! *

Cuvintele nu sunt un joc de artificii, ele sunt arme care pot ucide sau înalta. Şi de câte ori nu am făcut arme usturătoare din cuvintele mele. Nimic nu doare mai tare decât a abandona, nici chiar aceea de a fi tu însuți abandonat!



* citat de Mihai Eminescu, Veneția

Somewhere in Time

Love does not begin and end the way we seem to think it does. Love is a battle, love is a war; love is a growing up.

Ultima scrisoare






Mihai Beniuc - ULTIMA SCRISOARE (recitata de actorul Florian Pittis).

...................................................
Iar când viata va fi rea cu tine,
Când or sa te împroaste cu noroi
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi acolo singuri, amândoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintâi.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curând,
Când glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor în tarna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Foşnet de frunze

Prea multe amintiri pentru o vară care a trecut, prea multe sentimente neîmpărtășite, prea multe lacrimi, prea multă deznădejde, dezamăgire, început de toamnă cu gust amar și vânturi reci.


Apus venit prea devreme, și nu pentru că e ziua mai scurtă, ci pentru că timpul trece prea în fugă. Şi fug odata cu el. Şi nu mai sunt brațele tale în care să mă opresc.


E toamnă şi cad frunzele în sufletul meu! Şi se aud trosnind sub picioarele tale.


 
Etichete: 2 comentarii | edit post

Keep walking

In seara asta am primit de la Dianna un clip foarte tare. Dupa parerea mea cred ca e foarte profund, o reclama foarte, foarte bine realizata. Intr-un singur minut au pus o filosofie intreaga. Si am mai gasit cateva clipuri asemanatoare care sunt tot reclame la acelasi produs. Mi se par extraordinare.

Pentru pasionati, vizionare placuta!





Etichete: 1 comentarii | edit post

Prietenia si influenta jocurilor

Povestea incepe acum 7 ani, undeva la tara, intr-o sala de clasa, cu maxim 8-9 calculatoare. Si ca sa nu irosesc timpul cititorului, eram la ora de info, unde spre fericirea noastra, eram lasati mai mult sa ne jucam.

Undeva in ultimul rand, eu si un coleg foarte bun imparteam acelasi calculator. Jocuri nu erau prea multe, dar erau pe vremea aceea ca si "Counter Strike"-ul de azi, pentru mine cel putin. Aveam de ales intre Dyna, Bomberman, Solitaire, Doom sau Volfied.
   
Spre deosebire de colegul meu care mai jucase, eu habar nu aveam sa fac nimic. Ba, mint! Stiam sa inchid pc-ul. Va puteti imagina ca il lasam pe el mereu sa aleaga jocul, de rusine ca voi claca daca voi fi eu la butoane. Insa el avea inima "buna" saracutul, si ma lasa sa apas "tasta aia lunga", cum ii zicea el. Cica lucram in echipa, eu impuscandu-i pe uratii aia mari din Doom, el cautandu-i cu "soricelul" in mana. Nu era un joc multiplayer, ci era o prietenie care impartea, era o munca de echipa.

Parca si vad, doi copii copaci, unul tremurandu-i picioarele de emotie ca impusca baietii rai, si altul fericit ca ii cedasem rolul de lider. In inocenta mea de atunci, si fiindca el mai avusese intalniri de "rang inalt" cu un pc, credeam ca era o dovada de prietenie, de dragoste, cand ma insarcina cu apasarea "tragaciului". Trebuie sa recunosc ca m-a influentat mult acele ore de asa zisa informatica. Si asta pentru ca, spre deosebire de ceilalti care jucau pe rand cate jumatate de ora, noi reuseam sa jucam o ora intreaga. Consideream ca era altruist si o luam ca pe o declaratie de dragoste atitudinea lui de a juca impreuna. Il priveam cu respect pentru ca stia mult mai multe decat mine, cu toate ca eram cei mai buni din clasa si eram in concurenta mereu. Atunci era momentul cand il considerm superior doar pentru ca stia sa se joace. x(

Asta pana cand m-am luminat si am realizat ca de fapt profita de inocenta mea. Dar a durat ceva timp fericirea lui si parerea mea buna despre el. :))
   
Influenta jocurilor asupra mea nu luase insa sfarsit. Sa nu mai amintesc de rugamintile facute tatalui meu de a merge la prietenul lui de pahar, spre supararea mamei. Si asta pentru ca acolo puteam juca Solitaire ore intregi... singura! Cata fericire. Acum daca ma gandesc, tata era mai fericit, si asta pentru ca, spre deosebire de ei, eu stateam in fata unei singure sticle, cea a monitorului. Dar asta e alta poveste :p
   
Pana si azi ma mai tratez de "umilinta" acelor vremuri cand eram un simplu ajutor. Tratamentul e simplu: la pranz, dupa masa si seara inainte de culcare, scot masinile din garaj. Nu va speriati! Nu am ajuns asa grav. E doar unul din zecile de jocuri logice online care le savurez zilnic.



Urme ale iubirii

Cat inseamna o verigheta sau 2 inele? Cat o relatie. Dar ce se intampla cand relatia ia sfarsit?

Mai mult ca sigur inelele vor fi scoase de pe deget, puse intr-o cutie mica, sau poate aruncate pe undeva, depinde cat de "agresiv" s-a terminat relatia.

Ironia stiti care e? Cu cat relatie a fost mai lunga cu atat iti va fi mai greu sa scapi de inel. Vei putea scoate inelul din deget, dar stii ce va ramane? Urma sa..o dunga stearsa, vizibila, lasata de ceea ce a fost odata dovada unei iubiri. Si acest lucru te va urmarii o vreme.

Mai nou, un designer corean, inspirat de o melodie, a creat inelul care imprima  mesaje de dragoste pe deget. Melodia vorbeste despre urma lasata de un inel purtat pe perioada unei relatii care tocmai a luat sfarsit.

Dar acest designer a transformat o poveste trista pentru a crea inelele care imprima mesaje pe piele. Tatuajul temporar este creat cu litere scoase in relief din interiorul inelului.

Cat de minunat poate fi, ca atunci cand vei scoate inelul sa te speli, vei vedea mesaje ca "Merry me" sau "Always", ce iti vor aminti de persoana iubita.

...ţie

 
Mi-e dor... şi te iubesc, dar tu nu trebuie să ştii!
Etichete: 0 comentarii | edit post

Fun: parinti vs. Y! messenger

Zilele trecute am dat peste un filmulet foarte tare. Va recomand sa va uitati pana la capat, pentru ca e ceva cat se poate de real. Slava Domnului ca parintii mei nu sunt asa :))...I-am instruit bine.

Vizionare placuta!


* “Faţa galbenă care râde”, un scurt metraj în regia lui Constantin (Titi) Popescu jr.
Etichete: , 1 comentarii | edit post

Dexter - season 4

Asa cum ziceam zilele trecute, am vazut mult astepta premiera a sezonul 4 din Dexter.

Filmul este bazat pe ciudata poveste a unui angajat model a laboratorului de criminalistica din Miami, Dexter Morgan, specialist in pete de sange. Insa viata sa este una dubla, fiindca seara devine un monstru cum insusi se numeste, ucigand criminalii scapati de lege. Interesant e monologul sau, viata sa organizata, meticulos pusa la punct, traind dupa un cod bine stabilit. Si sa nu uitam ca are si o iubita, aceasta 2 copii dintr-o relatie anterioara, iar mai nou, in acest sezon devine tatic.

Si astfel totul devine tot mai incitant. Vi-l recomand cu toata inima. Un film de calitate, pentru pasionati si nu numai.


Use link:

Download Dexter season 4 episode 1 (04x01) torrent
Download Dexter season 4 episode 1 (04x01) subtitle(RO)
Etichete: 2 comentarii | edit post