Cine culege mai mult decat a semanat? Sau cine secera mai mult decat e rodit? Acea mana ce va compensa, va da fiecarui dupa masura cu care s-a daruit. Fiecare sarut amar, fiecare strangere slaba de mana, fiecare gand departe de cel carui ii vindeai vise desarte.

Pasul tau de azi va deveni maine o carare, vorba ta soptita va deveni lege pentru cel ce iti va asculta notele din glas si se va lasa inselat. "Nu fi cumparator de miere si vanzator de otrava." Caci ziua de maine e ziua in care vei culege ceea ce ai sadit. Asa ca azi, iubeste sincer, refuza cu blandete, saruta cu patima si zambeste cu inima. Maine poate nu vei mai avea sansa sa recuperezi soarele deja apus.


Arunca ploaie pe pamant, tu cer nemarginit, sa rodeasca iar lutul uscat din mine, sa uit talpile ce mi-au batatorit visele, iubirea si florile de nu-ma-uita.


[poza]

De cate ori nu ai privit o rana veche, si nu ti-ai amintit de coltul ascutit al pietrei de care te-ai lovit? De cate ori nu ti-a fulgerat inima si nu ti s-a oprit respiratia? De cate ori nu te-ai intrebat cum de s-a inchis? Oare nu ti-ai amintit cum ziceai ca nu se va termina niciodata si cum ti se parea atunci de neegalat?

Dar iata-te azi, intreg si vindecat. Insa amintirea durerii apasa mai tare ca rana in sine. Amintirea nu se vindeca, nu se sterge, e adanc scrijelita pe inima ta. Azi, poate o alta mana mangaie rana si strange cu dragoste si recunostinta sufletul tau, si te va intreba in ce stanca ti-ai prins inima. Iar tu, uitand sa mai respiri si coborand tristetea peste ochi, vei retrai pentru o bataie de ceas aceasi durere. E clipa in care intelegi ca esti mai mult trecut decat prezent, ca legaturile rupte prematur te vor biciui tot restul fericirii tale, fericire de fatada cu iz de ramas bun.

Azi iti cladesti viata pe stanca, dar frigul noptii va sfarama piatra si maine nisipul iti va zgudui temeliile. E acelasi vant rece din privirea ei si aceasi stanca pe care o poarta-n piept. E  chemarea eului de altadata, cel lasat printre randurile povestilor vechi, neterminate si aruncate in uitare. O papusa uita-ta in marele teatru, ce plange printre florile uscate.


Intoarce-te suflete, deschide-i ochii si scrie-i pe buze: "Si nu au trait fericiti pana la adanci batranete. Sfârşit."


[poza]

Reversul dragostei nu e indiferenta. Nu e nepasarea, nu e raceala, ci e ura, e durere, e acel amestec letal al dragostei, cu gust de pelin si miros de departare. Nu, nu poti sa te minti la nesfarsit. E acel inceput de ura, in forma ei pura, fara rautate...doar ura, doar dezamagire, doar amar si incordare.

Dar nu e indiferenta. Si cum ai putea fi indiferent cand acel cineva, caruia i-ai dat sufletul din tine, ti-a rupt bucata cu bucata inima, ca petalele unei flori: "il iubesc, nu il iubesc". Cum poti fi indiferent la durerea ce ai simtit-o cand fiecare secunda ce batea te ustura si iti ardea pieptul? Cum poti uita lacrimile tale si zambetul ranjit al celuilalt? Cum ai putea uita nebunia ta si liniste si nepasarea acelei jumatati gresite ale tale? Daca n-ai pacatuit iubind cu toata fiinta ta, daca nu ti-ai vandut sufletul pentru o sarutare si daca nu ai rabdat ani pentr-o iubire, da..atunci nu ai cunoscut ura in urma iubirii. E noapte acolo unde ar trebui sa rasara soarele, e seceta acolo unde apa ar trebui sa fie inghetata, e durerea palmei date dupa sarutare, e tradarea Iudei, e durerea lepadarii, e durerea sufletului pur pacatuind.

Nu, nu e indiferenta, e ura..e ura draga mea. Ce ape m-ar spala de amintirea ta? De as seca pamantul tot, de as ingropa in adanc toata povara mea, dar esti praf in vant ce nu il pot aduna.