Se auzeau frunzele desprizându-se şi plutind spre pământ. Linişte divină, aer rece cu miros de zăpadă, venind de undeva de la munte, doar doi îndrăgostiţi întârziaţi în parc, un tânăr trist fumând o ţigară, eu.. şi miezul nopţii.

Acum e pace. Simt cum mă desprind şi plutesc, asemenea acelei frunze de toamnă. Şi în inimă e linişte. Doar linişte. Şi pace!

Mai mult ca sigur vorbeai serios când ai zis că sunt un nimic. Însă nu cred că inima ta a vorbit. Cu toate astea, ai dreptate...într-un fel.

În comparaţie cu unii, da, sunt nimic, dar sunt un nimic care se luptă pentru a deveni ceva, pentru a avea puterea de a fi contra curentului, de a deveni totul, dar nu pentru oricine, pentru că nu toţi vor aprecia, ci pentru cei dragi şi pentru o singură persoană. Pentru acel suflet care chiar şi doborât dacă aş fi, rămân un erou, care chiar dacă aş greşi, rămân omul perfect, omul iubit. Persoana pentru care singurătatea începe la doi paşi de mine.

Şi totuşi, sunt persoane pentru care însemn mult, poate prea mult decât ar trebui. Chiar şi pentru tine eram ceva, până să devin un nimic. Pentru mine asta conta cel mai mult. Valoarea care o aveam în ochii tăi. Acum, că ştiu că nu valorez nimic, poate e momentul să îmi întorc privirea şi să văd ce om mare se ascunde în mine, şi câţi de puţini l-au descoperit.

Ciudat e, că multe tu m-ai învăţat, multe tu mi le-ai inspirat. Fierul e încălzit în foc, topit în cuptoare, transformat, modelat, ca mai apoi să fie stins cu apă rece.
Ah, izvor al duşurilor mele reci!

Nici bine nu a început săptămâna că abia aştept să se termine. Weekend-ul acesta plec acasă! Vorba mamei: "la casa cui te are". Simt nevoia să încarc bateriile cu multă afecţiune şi voie bună, mai ales că va fi o mică reuniune de familie, şi voi vedea şi pe geniul meu mic. Oricum până de Crăciun nu voi mai merge acasă, aşa că acum e momentul.

Am spus mamei cu ce aş prefera să mă aştepte, şi anume: tort, o varză călită cum numai ea ştie (mi-e aşa poftă de mâncare gătită), eventual un peşte la cuptor, papanaşi cu smântână, şi am aflat că vinul de toamna aceasta are un gust divin. Nu de alta dar vine "Sfinţii Mihail şi Gavril", şi cam avem planuri. Şi puţin vin adus în Iaşi nu ar strica...mai ştii cum ai nevoie de un întăritor.

Abia aştept să o văd pe surioara mea, trebuie să o iau puţin de urechi, şi mi-e dor să mai râd cu ea cu pofta aia cu care o făceam înainte. Vreau să fac multe cât o să stau acasă, acuma rămâne de văzut câte reuşesc. Problema e că eu plec rar acasă, dar şi când merg stau muuult. Aşa că trebuie să pun la socoteală şi drumul înapoi.

Sper să fie bine. Şi sper să nu mă răzgândesc până vineri. Dar sunt multe lucruri care mă cheamă acasă, de ce m-aş răzgândi?

Sărută, mamă, fruntea
fierbinte şi-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.

Sărută, mamă, rana
ce ustură şi doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.

Sărută, mamă, ochii
închişi de suferinţă.
Sărutul tău coboară
o sfîntă uşurinţă.

Sărută, mamă, gura
ce plînge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.

Sărută, mamă, faţa
cu lacrimi de durere,
căci ca sărutul mamei
nu-i leac, nici mîngîiere.

Sărută, mamă, somnul,
ce-n leagăn se frămîntă.
Sărutul rugăciunii
dă pacea cea mai sfîntă.

Sărută, mamă, dulce,
căci faţa ta durută
şi inima ta frîntă
doar Domnul le sărută.



(*)poezie de Traian Dorz

 Prea multe de spus, prea puţin timp, prea grea apăsarea! Prea mult dor! Şi simt cum ţipă inima în mine..cum strigă şi cum se zbate ca un leu în cuşcă.

Se simte lipsa ta!

Te apropiasei de casa de bilete. În timp ce-ți verificau actele, priveai în jurul tău încercând să îți stăpânești emoțiile.

Știam că vei fi acolo. Era singurul avion ce avea să decoleze în acea noapte. Era târziu și gerul pătrundea din aeroport până în oase. Te-ai așezat la o masă și ai cerut o cafea. Mama ta îți vorbea, dar gândurile tale erau departe. Căutai cu privirea ceea ce știai că nu vei găsi acolo. Aşa credeai tu, dar eu eram. Strângeam din inima și îmi opream lacrimile. Vroiam să-ți vorbesc, să te privesc, să pot să te strâng în braţe pentru ultima oară... și să îmi iau adio.

O voce de nicăieri anunța îmbarcarea. Te-ai ridicat stângaci lăsând aşa greu totul în urmă: familie, prieteni, locul copilăriei, poate o iubire, alta decât mine. Simțeam cât de greu îți era, simțeam bătăile inimii tale, și nodul din gât, lacrimile ce nu aveau voie să cadă, tremuratul...și acel ceva ce te ținea acolo. De ai fi știut că privirea mea te lega pe veci de locul acela, două braţe invizibile ce te trăgeau înapoi, și un țipăt mut, rugăciuni și buze scăldate în mări de sare ce te chemau. Dar tu te îndepărtai....Nu aveam dreptul să plâng pierderea ta. Te pierdusem cu mult timp înainte, dar vroiam să mai văd odată ochii care mă alintau cu atâta dragoste, și să mai sărut mâinile ce îmi ofereau atâta pace în căușul lor. Da...şi zâmbetul acela..de care m-am îndrăgostit încă din prima clipă. Mii de gânduri mă invadau și simțeam că îmi vor crăpa tâmplele. Îți urmăream pașii știind că nu îi voi vedea venind înapoi niciodată.

În acel moment, un băiețel puțin murdar, dar cu o faţă de înger, ce își făcea veacul prin împrejurimi, te trase de mână. Primul gând a fost să îl ignori, dar ai văzut în pumnul lui micuț un trandafir ce îl ridicase către tine. L-ai luat căutând cu privirea vinovatul. Nu aveai să mă găsești, căci nu am putut să te privesc plecând..iar. Poate ai fi încercat să mă cauți, dar fără să realizezi, deja te aflai în avion.

Ţi-ai ocupat locul și țineai în braţe trandafirul. Totul se petrecuse nebunește de repede. L-ai mirosit și ceva era altfel în inima ta. Ai fi plâns, dar nu puteai. Era un boboc tânăr ce abia peste câteva zile s-ar fi deschis, dar degetele-ți mici au dat petala peste petala și...l-ai găsit. Uimită ai deschis biletul ce-l primisei odată cu el:

"Inelul ce niciodată nu am putut să ți-l ofer.
                                           Al tău pe veci, Baby"

Eu priveam prin geamul spălat de ploaie cum te ridicai spre cer și, încet încet, deveneai o stea. Lacrimile curgeau fără oprire. Nu am putut decât să șoptesc printre dinți: Iubita mea!...



Şi-acum Doamne, răzvrătit te-ntreb: de ce nu ai făcut și inima din lut? De ce ai rupt-o din Tine și ai plantat-o-n mine?

Mih: ce vrei să ii convingi?
Simona T: vreau să am voie să fac ce vreau, să mă asculte cineva măcar odată
Simona T: azi am vrut sa merg la schiuş 
Simona T : și nu nu și nu, dacă ar fi vrut sora mea să meargă undeva pe ea o asculta
Simona T : da pe ea o iubesc mai mult de fiecare dată când venea acasă ea era în centrul atenției și eu eram invizibilă. nu e corect, ea când era de vârsta mea primea mult mai multe decât mn

Şi cum orice discuție cu ea trebuie să fie și o uimire continuă, vine partea în care îmi dovedește că e un energizant pentru suflet, aşa cum zicea un vizitator "anonim" la un post anterior. :)

Mih: am auzit că ai luat bine la matematica. cum ai reușit?
Simona T: ți-a zis sora mea?
Mih: nu contează cine mi-a zis. cum ai reușit să iei bine tocmai la mate????
Simona T: aşa simplu, am greșit, toți mai greșim, da nu e cazul să ne supărăm pentru asta
Simona T : și nu e adevărat ce mi-a zis sora mea aseară, ca ea nu a luat niciodată bine.
Mih: păi să ai grijă data viitoare, ok?
Simona T: da. măcar tu nu ma iei la întrebări ca și ea

Știți?..de obicei îngerii nu au nume..al meu are. 

A venit iarna mai repede decât mă așteptam. Nici nu am avut timp să mă bucur de toamnă şi de roadele ei.

Dacă o imagine poate face cât o mie de cuvinte, atunci ce ar vorbi mai tare decât o imagine pe note?




Here I am - this is me
There's no where else on earth I'd rather be
Here I am - it's just me and you
And tonight we make our dreams come true

It's a new world - it's a new start
It's alive with the beating of young hearts
It's a new day - it's a new plan
I've been waiting for you
Here I am

Here we are - we've just begun
And after all this time - our time has come
Ya here we are - still goin' strong
Right here in the place where we belong

Here I am - next to you
And suddenly the world is all brand new
Here I am - where I'm gonna stay
Now there's nothin standin in our way
Here I am - this is me

Acum, după atâta vreme, tot într-o zi de 9, inima mea bate nebuneşte iar.  

"Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu dureaza în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca sa se nasca din nou, altfel, în alta parte, cu alti oameni."(Camil Petrescu)

Leapşă de la Dianna..

Ziua cea mai frumoasă: au fost multe
Cel mai mare obstacol: orgoliul şi distanța
Cea mai mare greşeală: să schimbi un suflet pentru un om, ceva profund pe ceva banal
Rădăcina tuturor relelor: egoismul
Distracţia cea mai plăcută: să glumesc cu cei dragi
Cea mai mare înfrângere: să pierzi pariul cu dragostea, cu mincinosul Cupidon
Cei mai buni profesori: viata și experiențele sunt cei mai buni profesori. Ceea ce îți demonstrezi singur cu propriile tale explicații reprezintă lecția cea mai bună.
Prima necesitate: iubirea, fără de care am trai ca roboți
Ceea ce te face cea mai fericită persoană : să fiu acolo pentru cei pe care îi iubesc
Cel mai mare mister: inima şi mintea omului
Persoana cea mai periculoasă: cea care știe totul despre tine
Cel mai rău sentiment: răzbunarea
Cel mai bun cadou: afecţiunea
Calea cea mai rapidă:  ..spre inima mea e un zâmbet şi un sărut. Calea cea mai rapidă afara din inima mea .. nu cred ca e vreuna rapidă.
Sentimentul cel mai plăcut: să iubesc
O protecţie efectivă: îngerul păzitor
Cel mai bun remediu: somnul
Forţa cea mai puternică: dorinţa
Persoanele cele mai necesare: familia şi persoana iubită
Lucrul cel mai plăcut dintre toate: sincer sincer? după "unirea principatelor", după "hora unirii"..să stai să îți tragi sufletul, şi să auzi cum îi bate inima în pieptul tău. :)) Şi al doilea cel mai plăcut lucru este atunci când simți că nu mai ai nevoie de nimic altceva. Dar de fapt e acelasi lucru :)))

p.s. Dacă unele răspunsuri seamănă cu cele ale Dianei, e doar pentru ca nu aveam alt răspuns, cele date de ea fiind exact cele pe care le-aş fi dat eu. Deci nu e plagiat, e doar sufletul meu geamăn.

Îţi aminteşti? Mi-ai zis să nu îți şifonez inima..să am grijă de ea..căci e a mea! Mi-ai promis nemurire, râuri de iubire..mi-ai promis ziua de mâine şi prima rază a dimineţii..mi-ai promis zâmbete, râsete, bătăi de inima în ritmuri de fericire. Mi-ai promis căldură și poveste.

Însă, am coborât în locul unde veșnic focul arde, și cărbuni aprinși topeau lacrimile ce îi atingeau. Sfârâiau în cântece de jale, de durere, amintiri și sentimente făcute scrum, închise în cutii de cenușă. Călcam pe spinii scoși din inimi, în cioburile unui suflet zdrobit de vorbe grele și vise spulberate. În locul unde nici îngerii nu mai vin...

În zadar ridicam privirea, așteptând două mâini întinse, să mă ridice și să mă ducă acasă. Mâinile tale erau ocupate cu alte mâini.

- Mâine mi-am zis..mâine va veni.

Şi mâine se făcu azi, și mâine nu va mai veni niciodată. Mâine nu există. Cum nici mâinile tale nu mai există. Cel puțin nu pentru mine.

Şi a rămas doar inima din poză, și mesajul ce l-ai trimis împreună cu ea: "Nu şifona inima mea".

Dar a mea? Ce-ai facut cu ea?

Şi atunci, de ce ai făcut-o?, întreabă El.
Pentru că...pentru că nu m-a oprit nimic!, răspunse Ea.

I smile when I’m angry.
I cheat and I lie.
I do what I have to do
To get by.
But I know what is wrong,
And I know what is right.
And I’d die for the truth
In My Secret Life.

...And we`re still making love
   In My Secret Life.

Ai plecat de mult, şi totuşi...

Vin acasă, baby! Tu unde eşti?