Mai mult ca sigur vorbeai serios când ai zis că sunt un nimic. Însă nu cred că inima ta a vorbit. Cu toate astea, ai dreptate...într-un fel.

În comparaţie cu unii, da, sunt nimic, dar sunt un nimic care se luptă pentru a deveni ceva, pentru a avea puterea de a fi contra curentului, de a deveni totul, dar nu pentru oricine, pentru că nu toţi vor aprecia, ci pentru cei dragi şi pentru o singură persoană. Pentru acel suflet care chiar şi doborât dacă aş fi, rămân un erou, care chiar dacă aş greşi, rămân omul perfect, omul iubit. Persoana pentru care singurătatea începe la doi paşi de mine.

Şi totuşi, sunt persoane pentru care însemn mult, poate prea mult decât ar trebui. Chiar şi pentru tine eram ceva, până să devin un nimic. Pentru mine asta conta cel mai mult. Valoarea care o aveam în ochii tăi. Acum, că ştiu că nu valorez nimic, poate e momentul să îmi întorc privirea şi să văd ce om mare se ascunde în mine, şi câţi de puţini l-au descoperit.

Ciudat e, că multe tu m-ai învăţat, multe tu mi le-ai inspirat. Fierul e încălzit în foc, topit în cuptoare, transformat, modelat, ca mai apoi să fie stins cu apă rece.
Ah, izvor al duşurilor mele reci!