A plange nu e o slabiciune, e o dovada simpla de iubire.  Plangem cand se nasc copiii, cand castigam ceva ce ne parea imposibil, plangem cand moare un om drag, cand suntem parasiti, cand gresim sau constiinta atarna greu asupra capetelor noastre. Aceasi manifestare pentru lucruri atat de diferite. Ca si cum ai definii fericirea, durerea, implinirea, iubirea, moarte si viata cu un singur cuvant. Insa asta ar face un om obisnuit sa eticheteze sentimente si obiecte. Un om pierdut in detalii si legi filozofice.
Insa pentru un suflet a plange inseamna  acel ceva ce este peste puterea omului de a stapanii. E golul sau prea plinul ce nu il poate definii. Si cum ai definii nemarginirea sau suflarea sfanta ce a fost imprastiata peste tine, pumn de huma, prizand viata?

Trupul a fost invatat sa se infrupte, sa fie lacom, pe o parte sa adune iar pe cealalta sa risipeasca. A fost invatat sa isi satisfaca poftele si asta a numit fericire, iubire, implinire. Mentalitatea omului modern e ca un barbat nu are voie sa planga pentru ca e o dovada de slabiciune, iar o femeie..eh..ea poate sa planga pentru ca e prea firava. Insa cati au simtit cum lacrimile unei mame indurerate topesc pietrele? Cine a simtit goliciunea unui sot ce si-a pierdut sotia sa preaiubita? Cati nu ati dorit la un moment dat sa va scoateti inima din piept de durere? Si cati nu ati plans, uneori necontrolat?

~ ~ ~

Plang uneori de dor, alte ori de mila. Insa cel mai des plang fara motiv. Aparent. Insa sufletul mi-i prea incarcat. Durere adunata, doruri si cuvinte ce nu le pot uita. Promisiuni de care nu m-am putut tine, oameni ce i-am indepartat, suflete pe care le-am ranit, si mai presus de tot..iubirea ce am pierdut-o.

Si ma intreb..cand plange Dumnezeu?

Miroase a iarna. E rece si totodata revigorant. E atat de ciudat cum fiecare miros trezeste o serie de amintiri. Mii de ganduri ma înnebunesc.

In casa e cald. Simt cum caldura caloriferului imi inmoaie genunchii, si in acelasi timp obrajii sunt loviti incet de vantul rece de afara. O sticla ce separa atata caldura de frigul de dincolo de el. Niste ochii se oglindesc in geam..ochi ce separa frigul din mine si caldura din camera.

Mi-e atat de dor de tine incat abia am curajul sa mi-o recunosc. O fi de la vreme, de la lunile in care m-am afundat in lucru, sau poate chiar sunt la capatul puterilor. Iar timpul..timpul trece prea repede.

Ma indepartez tot mai mult de cine sunt. Mi-e tot mai teama de ce devin.

E iarna aproape..iar iarna nu e pentru oameni singuri.

Poate chiar au dreptate. Poate m-am schimbat. Poate sunt mai rece, mai departe, poate am inchis toate usile. Si cu siguranta am baricadat fiecare iesire si intrare. Vremurile s-au schimbat. Relatiile nu mai sunt sigure, orice vant aduce o schimbare, si nu in bine. Prietenii iti intorc spatele, isi imbraca mereu alta haina. Te refuza sau sunt plini de invidie, sa nu mai vorbim de grija ce o poarta caprei tale. Doar doar o murii si a ta.

Familia nu intotdeauna intelege actiunile tale, dar oricum ai fi si orice ai face, te accepta. Te iubesc. Insa mai mereu ei sunt prea departe de tine. Asa ca raman prietenii, care ori nu sunt, ori sunt doar niste nume in agenda telefonica, reale doar cand e nevoie de tine. Prin urmare, tragi linie si aduni...vorbe-n vant.

Mai sunt si acele momente de reintalnire, de rememorare "ah ce bine ne era odata, ce frumosi eram impreuna". Insa dupa evaporarea aburilor alcoolului, trec si aceste emotii. Apoi apar alte figuri si tu esti uitat undeva, scos de la naftalina cand esti ultima optiune. Te obisnuiesti si accepti. Doar iti sunt prieteni si ii accepti cu bune si cu rele pana cand ...altul/alta va desparte. Nimic nou.

Si atunci..de ce ai lasa o portita deschisa? De ce ai mai sta intr-un mediu meschin, murdar, actoricesc? Prietenii sunt pentru toata viata. Le dai un loc in viata ta si te astepti sa ii intalnesti si pe soare si pe ploaie. Ii ai aproape pentru a va invata unii pe altii iubirea, rabdarea, intelepciunea si frumosul. Ii aduni la un loc pentru ca asta e mostenirea ce nu rugineste si la care moliile nu ajung. Tot ce inseamna viata se rezuma la acele suflete care te sustin, care te impulsioneaza, cele care te ridica si cele care iti accepta nebuniile. Reciproc.

Asadar, de ce ti-ai baga furtuna in casa cand deja esti ravasit? De ce ai asculta plansul altora cand nu mai ai loc de lacrimile tale? De ce te-ai lasa furat cand deja le-ai dat tot ce ai avut? Cobori obloanele, intorci cheia in usa si iti aprinzi focul. Vine iarna si prietenii se numara in jurul focului. Unu..ah..umbrele nu se pun.