Un capitol aproape încheiat, unul pregătit să fie început, pagini scrise cu lacrimi, altele cu zâmbete și stropi de fericire, pagini rupte în crize de nervi și aruncate, altele lipite, rânduri șterse și rescrise. Poveşti trecute de la comedie la dramă, poveşti fără sfârșit, sau cu sfârșit prea brusc, poveștile noastre, a eroilor din noi.

Poveşti cu eroine ce vin și pleacă, cu feţi frumoși ce există doar în vise adolescentine, cu zmei ce ne fură iubirile, cu lupte ce le purtăm de unii singuri. Copii deveniți maturi peste noapte, plecați în război pentru a ne cuceri castelele și pentru a ne aduna laurii victoriei. Copii mari ce vrem să fim din nou copii, obosiți de rănile celor ce ne-au părăsit, vise spulberate de vorbe aruncate ca săgeți direct în inimile noastre prea înflăcărate. Poveşti în care și noi am rănit, și a căror plată o vom primi poate în capitolele viitoare, capitole ce încă nu sunt scrise, poveşti a căror acțiune își schimbă direcția și a căror personaje suntem.

Doamne, scrie un nou capitol printre paginile căruia să mă regăsesc la sfârșit cu visele împlinite, cu inima întregită, cu rănile acestea închise, cu cei pe care îi iubesc fericiți. Şi Doamne te mai rog ceva, ascultă ruga mea! Știu că-i tot poveste, și că lacrimi tot vor fi, durerea tot o voi gusta, dezamăgirea tot mă va urma, dar pune Tu putere să cred, să uit și să iubesc...!

Un capitol nou după inimile voastre!