Sad Violine
1 februarie 2010 20:29
"Am uitat întâi că sunt nefericit, apoi am uitat că sunt îndrăgostit, şi aşa mai departe. E drept, mi-aduceam aminte că am iubit. Amănuntul acesta nu l-am putut uita niciodată: că am cunoscut dragostea şi că toate aventurile în care mă implicam nu erau decât episoade trecătoare."(Mircea Eliade - Nunta în cer)
Simt golul din mine; fiecare gând, fiecare amintire atinge corzi ce sună trist, note ce nu întorc ecouri, și nu pentru că nu sunt puternice, ci pentru că e nemărginită goliciunea. Ca într-un final de film trist, în care eroii nu vor rămâne împreună, în care povestea lor a fost ca în realitate - dură; un film în care nu mai e totul posibil. Îl închizi uitând că ai trăit aievea fiecare scenă, că nu erai tu acela, că nu tu îți regizezi propriul film și că până la urmă ești doar un figurant.
Aş vrea să-mi spui că ți-ai terminat rolul, că piesa s-a sfârșit, și că ne întoarcem acasă.
:))
;))
;;)
:D
;)
:p
:((
:)
:(
:X
=((
:-o
:-/
:-*
:|
8-}
:)]
~x(
:-t
b-(
:-L
x(
=))
Sper ca acel gol sa se umple curand..
Si eu sper :|
Melancolia nu mai e ce-a fost... :P
O sa-ti pun interdictie pe post-uri triste. Altfel risti sa bati stirile. Cica la stiri, in medie, se dau 7 stiri negative la una pozitiva.
Cum "de ce?" sau "cu ce autoritate?" ? Nu stii tu oare ca...
"Laugh and the world laughs with you. Cry and you cry alone." ?
Deci vezi ce faci ca de nu...fac ce-au facut romanii la '48 :P
Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.
Mircea Eliade-Nunta-n cer
o sa se umple.rabdare numai:)
si evzi ca ai o lepasa la mine pe blog...
Am văzut leapșa, dar abia am avut timp să mai intru pe net. Cu primul răgaz și se rezolvă :)
Mulțumesc!
=))
@Anonim: de ce =)) ?
E asa amuzant? :)
Mi-ai amintit de un fragment din "Mogens" de Jens Peter Jacobsen:
"Everything was very sad, all of life, all of life, empty behind him, dark before him. But such was life. Those who were happy were also blind. Through misfortune he had learned to see; everything was full of injustice and lies, the entire earth was a huge, rotting lie; faith, friendship, mercy, a lie it was, a lie was each and everything; but that which was called love, it was the hollowest of all hollow things, it was lust, flaming lust, glimmering lust, smoldering lust, but lust and nothing else. Why had he to know this? Why had he not been permitted to hold fast to his faith in all these gilded lies? Why was he compelled to see while the others remained blind? He had a right to blindness, he had believed in everything in which it was possible to believe."
Finalul insa e mai luminos. Iti recomand aceasta nuvela, e interesanta ;)
Multumesc de recomandare. O sa incerc sa o citesc. Pare interesant :P