Scrisoare netrimisă
13 februarie 2010 21:40
...dar se pare că ai uitat! Ai uitat toate acele promisiuni, care culmea le-am crezut. Știu că nu mai citești de mult aceste rânduri, dar scriu..scriu să mă vindec. Să mă vindec de dor și de imaginea ta.
Orice poză, orice melodie, până și un gest oarecare, îmi amintesc de tine. Regret mult tot ce nu am apucat să fac, tot ce am vrut să îţi spun și nu ți-am zis. Am scris iar în caietul meu, pe care niciodată curiozitatea nu te-a împins să îmi ceri să ți-l arăt. Toate sunt despre tine. Scriind, încerc să te înțeleg și totuși...câteodată o fac. Tot eu te judec și tot eu te apăr. Şi duplicitatea aceasta mă obosește. Aş vrea să alung orice gând, dar mă simt ca purtând după mine o bandă ce rulează în continuu imagini cu tine. Nu e sunet, miros, sau obiect să nu declanșeze aceste filme ce ne au protagoniști.
Regret că am spart tabloul cu noi. Poza e ca un puzzle și uneori îl refac doar pentru a-ți vedea chipul. S-a rupt aşa ciudat. Buzele tale au rămas intacte prinse într-o piesă, ochii la fel. Mi-au spus că pot face zece tablouri în locul lui, dar ..era făcut de tine. Cred că m-a durut prea mult, căci știi că nu aş fi făcut asta niciodată. Şi acum mai am primul bilet lăsat de tine, alături de celelalte, căci făcusem un obicei de a ne lăsa la plecare lucruri ascunse prin casă, care mai târziu să ne aline dorurile şi să scurteze distanţa dintre noi.
Speram ca dorul de mine să te aducă acasă acum, însă alt dor te poartă spre casă. De mult nu mai sunt eu acolo, de mult nu mai cutreier prin gândurile tale. Şi doare!
:))
;))
;;)
:D
;)
:p
:((
:)
:(
:X
=((
:-o
:-/
:-*
:|
8-}
:)]
~x(
:-t
b-(
:-L
x(
=))
Trist si dureros in acelasi timp sa vezi suflete ce se chinuie si ce nu pot alunga dorul, amintirile, durerea.
Sper sa vina mai repede ziua in care sa poti lasa totul in urma si sa o iei de la capat increzator si cu zambetul pe buze.
Ruxa Cu siguranta ziua aceea este pe aproape. Mereu am gasit in mine puterea sa merg mai departe. Iar zambetul il am; sunt oameni ca tine, si ca cei care ii am in jur care stiu sa faca acest lucru, fie ca isi dau seama, fie ca nu.
În rândurile tale, sunt curios, cum o găseşti? E ea sau e imaginea ta despre ea?
Ziua în care ceaţa se va aşeza peste gândurile către ea va veni, dar linişte vine din înţelegere, din acceptare. Îţi doresc să înveţi prin scris să te detaşezi doar atât cât e nevoie pentru a nu păta sau uita imaginea ei.
În rândurile mele, e atât ea cât și imaginea mea despre ea. Uneori le pun faţă în faţă pentru a se confrunta. Sincer, e prima oară când mă gândesc la asta. Depinde de ceea ce declanșează nevoie de a scrie: să îi arăt ei cum este, sau să îmi dovedesc mie cât nu este. :)
Mă mulţumeşte şi îmi place mult răspunsul tău. Eşti om:)...
^ Asta îmi doresc cel mai mult. Sa fiu om. Mulțumesc pentru aprecierea ta. :)
de ce.. de ce trebuie sa doara in halu` asta? :| ~x(