era noaptea spre sfarsite si visele iar s-ar fi destramat. frica imi cuprinse inima si mi-a paralizat sufletul. aveai sa pleci iara ca-n trecut si lumanarea s-ar fi stins. ai fi lasat golul din mine sa sune la fiecare lacrima ce ar fi cazut... si cade.

cu ultima putere te-am privit si te-am scluptat in minte, fiecare linie, fiecare miros, fiecare por. va veni o zi cand te voi uita, caci uitarea-i omeneasca. si mi-e teama. pentru ca voi pierde o parte din mine si-mi voi uita trecutul. voi fi o palma de huma fara origini si fara urma. 

si mi-e teama. ca un pictor ce deodata isi pierde muza si in ultimile batai de ceas o atinge speriat si debusolat, incercand sa ii pastreze fiecare amintire vie. chipul tau...e in causul palmei mele, privirea ta agata de-o lacrima si mirosul tau in asternuturi. ma lupt cu somnul sa nu imi fure imaginea ta. insa tu ai plecat de mult, de prea mult timp. si n-ai sa te intorci.

ce cruda-i viata si tu doamne, ce imi deschizi portile raiului doar pentru a-mi zice tot ce nu pot sa am. imi dai doar ca sa imi iei si ma inalti doar pentru a ma dobori. ma chemi pentru a ma alunga si ma binecuvintezi pentru a ma blestema.

si mi-e teama. ca am crezut in sfarsit in viata si am esuat.



esti cel mai frumos vis.