as vrea sa te intalnesc pentru prima oara. iara. sa nu fi cunoscut alta iubire inaintea mea, sa nu fi cunoscut durerea si iadul sa nu-l fi strabatut. sa nu fi simtit dorul si infrangerea si nici minciuna si neincrederea. as vrea sa iti vad fata plina de lumina si inima batand de fericire. iara. sa ne furisam pentru a-ti fura un sarut si pentru a te imbratisa. fara teama sa ne indragostim, fara regrete sa fugim de lume in asternuturile calde si timid sa ne pierdem printre vise.

insa a trecut o iarna rece de atunci si iata ca toamna a lasat sa cada peste noi frunze inca verzi. obositi de incercari si doborati de greselile trecutului, plumb purtam in piept si zambete false pe buze. nimeni nu stie ce rani ma dor si ce povara culc noaptea pe perna. nimeni nu stie zbuciumul meu si lupta mea o duc in tacere. sentimente legate ca niste cai salbatici in tarcuri prea mici pentru nebunia lor, vise inecate in fumul de tigara, se evapora odata cu el pe geamul casei in negura noptii. 

mai tari cu fiecare foc prin care suntem trecuti, mai tacuti cu fiecare vorba inghitita-n sec, zambete tot mai false si priviri tot mai reci. se va asterne iara iarna la ferestre si in parul nostru. e noapte iar si mai adaug o zi la numarul celor carora le-am supravietuit. nimic nu frange genunchiul plecat si nicio rugaciune nu se opreste in tavan. ne vom ridica incet, ne vom recladii lumea daramata si intr-un final ne vom continua drumul catre noi. un drum catre launtrul nostru, pe care il facem singuri in tacere. intr-un final vom accepta ca singuri ne-am asternut acest destin si singuri am ales ce azi traim. nimeni nu-i vinovat pentru esecul nostru. si cand vom crede ca in sfarsit am ajuns la portile raiului, ca din vis ne vom trezi in mijlocul focului arzand, din nou jelind alegerile facute.

e tarziu iubire si noaptea cade frunze frunze pe pamantul rece. si inima mi-e un copac.